INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TRANSFER

Albion Rrahmani poate prinde transferul carierei » Italienii au început negocierile

Albion Rrahmani // foto: Imago Images
Albion Rrahmani // foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 09 iunie 2026 20:15 / Actualizat marti, 09 iunie 2026 20:15

La doi ani după ce a fost vândut de Rapid la Sparta Praga pentru aproximativ 5 milioane de euro, Albion Rrahmani este aproape de un nou pas important în carieră. Atacantul kosovar a intrat pe radarul celor de la Venezia, nou-promovată în Serie A, iar italienii au început deja discuțiile pentru transferul său.

Potrivit jurnalistului italian Gianluca Di Marzio, clubul din Peninsulă a luat legătura atât cu reprezentanții jucătorului, cât și cu Sparta Praga.

Venezia a început negocierile pentru Rrahmani

Forma bună arătată de fostul atacant al Rapidului în Cehia nu a trecut neobservată, iar Venezia îl vede drept una dintre principalele ținte pentru întărirea compartimentului ofensiv înaintea revenirii în Serie A.

Presa din Cehia confirmă interesul italienilor și susține că negocierile sunt deja în desfășurare.

Albion Rrahmani se află pe radarul celor de la Venezia!Potrivit informațiilor disponibile, nou-promovata din Serie A a luat deja legătura atât cu agentul jucătorului, cât și cu Sparta.
Prețul pentru internaționalul din Kosovo este de aproximativ 8 milioane de euro. Totuși, și alte cluburi sunt interesate de atacantul celor de la Sparta. 

- notează spartazpravy

Sparta cere 8 milioane de euro

Conducerea clubului ceh nu este dispusă să renunțe ușor la unul dintre cei mai importanți jucători ai săi. Potrivit informațiilor apărute în presa locală, Sparta Praga solicită aproximativ 8 milioane de euro pentru a-și da acordul în privința transferului.

Suma este considerabil mai mare decât cea plătită celor de la FC Rapid București în vara anului 2024, când giuleștenii au încasat aproximativ 5 milioane de euro pentru cedarea atacantului.

Albion Rrahmani a confirmat în fotbalul ceh și a devenit unul dintre oamenii de bază ai Spartei Praga. În cele două sezoane petrecute la formația din capitala Cehiei, atacantul a înscris 26 de goluri în 83 de apariții și a acumulat experiență inclusiv în meciuri din UEFA Champions League.

În sezonul recent încheiat, kosovarul a bifat 49 de partide în toate competițiile, reușind 16 goluri și 4 pase decisive.

Atacantul în vârstă de 24 de ani este și un jucător important al naționalei Kosovo, pentru care a strâns până acum 25 de selecții și 7 goluri. Înainte de transferul la Sparta Praga, Rrahmani a impresionat în tricoul Rapidului, pentru care a marcat 18 goluri și a oferit 6 pase decisive în 29 de meciuri oficiale.

Citește și:
Triplul campion cu FCSB nu e de acord cu decizia lui Gigi Becali: „Lui nu poți să-i ceri asta acum”
Superliga
Triplul campion cu FCSB nu e de acord cu decizia lui Gigi Becali: „Lui nu poți să-i ceri asta acum”
A refuzat 800.000 de euro ca să rămână la CFR Cluj » Ce sumă ar fi încasat clubul: „Nu îl forțăm pe om”
Superliga
A refuzat 800.000 de euro ca să rămână la CFR Cluj » Ce sumă ar fi încasat clubul: „Nu îl forțăm pe om”
FRF introduce cartonașul negru » Când se va aplica această sancțiune
Superliga
FRF introduce cartonașul negru » Când se va aplica această sancțiune
A refuzat 800.000 de euro ca să rămână la CFR Cluj » Ce sumă ar fi încasat clubul: „Nu îl forțăm pe om”
Superliga
A refuzat 800.000 de euro ca să rămână la CFR Cluj » Ce sumă ar fi încasat clubul: „Nu îl forțăm pe om”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close