SPORTURI  »  TENIS  »  DEZVĂLUIRI

Finalista-surpriză de la Roland Garros și adevărul crud: „Am primit amenințări cu moartea de la 17 ani”

Maja Chwalinska, întâmpinată cu flori la revenirea acasă după Roland Garros 2026 Foto: Imago Images
Maja Chwalinska, întâmpinată cu flori la revenirea acasă după Roland Garros 2026 Foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 10 iunie 2026 13:18 / Actualizat miercuri, 10 iunie 2026 13:19

Jucătoarea poloneză Maja Chwalinska (24 de ani, locul 21 WTA), finalistă la Roland Garros, s-a întors în țara sa, unde a fost întâmpinată cu multă căldură. Într-unul dintre numeroasele interviuri acordate după sosire, a vorbit și despre mesajele de ură primite pe rețelele sociale începând de la o vârstă fragedă.

Maja Chwalinska, finalista de la Roland Garros 2026, ajunsă pe locul 21 mondial după performanța excepțională de la Paris, trăiește acum într-un adevărat vârtej în țara sa.

A fost învinsă, 6-3, 6-2 de Mirra Andreeva, dar acasă a fost întâmpinată cu multă simpatie. Finala a fost transmisă în săli de cinematograf pline până la ultimul loc și pe ecrane imense montate în aer liber, iar solicitările de interviuri sunt numeroase. Unul dintre ele a avut loc în cadrul programului Dzien Dobry (Bună dimineața) al postului de televiziune TVN, iar unul dintre subiectele atinse este foarte sensibil.

Acum, Maja e înconjurată de simpatie și lăudată aproape unanim, dar cum a gestionat până acum alt gen de mesaje, cele care promovează ura pe rețelele sociale?

Maja Chwalinska: „Vor fi mult mai multe pentru că vor veni și multe înfrângeri”

Cred că fiecare sportiv are de-a face cu ura și se înfruntă cu părerile altor persoane, de aceea este foarte important să-i asculți pe cei mai apropiați ție. Vor fi multe voci negative, iar asta îți poate eroda încrederea”, a început Chwalinska.

Apoi a elaborat, spunând că s-a lovit nu doar de ură, ci și de amenințări concrete. „Orice jucător de tenis primește amenințări, chiar cu moartea, doar că nu se vorbește public prea mult despre acest lucru”, a spus Maja.

„A început când aveam 17 ani. Acum îmi dau seama că vor fi mult mai multe pentru că vor veni și multe înfrângeri”, a punctat ea. „Sper că acum sunt suficient de matură pentru a le face față și să nu-i ascult pe cei ale căror sfaturi nu le-aș urma niciodată”, a conchis Maja.

Finalista-surpriză de la Roland Garros și adevărul crud: „Am primit amenințări cu moartea de la 17 ani”
Fani polonezi urmărind finala de la Roland Garros 2026 pe ecrane montate în fața Palatului Culturii și Științei din Varșovia Foto: Imago Images

Maja Chwalinska, bursă pe un an de la Ministerul Sportului

La revenirea în țară, finalista de la Roland Garros a avut și o întâlnire importantă la Ministerul Sportului și Turismului. Una în cadrul căreia a aflat că va primi o răsplată specială pentru succesul ei recent: o bursă care îi va fi acordată în următoarele 12 luni. Aceasta va fi de 9.600 de zloți pe lună – aproximativ 2.300 de euro.

„O meriți. Ai scris o istorie minunată pentru Polonia și pentru tenisul mondial”, a spus ministrul Sportului, Jakub Rutnicki. „Determinarea, consistența și munca dură te pot duce în vârf, așa cum ne-a arătat povestea Majei Chwalinska. Succesul ei servește drept inspirație pentru tinerii sportivi din toată țara”, s-a notat într-o declarație oficială a ministerului.

Pe lângă bani, ea a primit și alte cadouri în timpul vizitei de la minister, între ele și integrame. Asta pentru că două lucruri sunt importante, pe lângă tenis, pentru Maja: ceaiul și cuvintele încrucișate.

După zgură, urmează iarba pentru poloneză

Pentru poloneză urmează acum trecerea pe altă suprafață, iarba, mult diferită față de zgură. A jucat foarte puțin la nivel profesionist pe covorul verde, doar în 7 competiții. Cel mai recent a fost anul trecut, când a pierdut în primul tur al calificărilor la Wimbledon.

Tot la Wimbledon și-a atins și cel mai bun rezultat, turul secund, în 2022, după ce trecuse de cele trei runde de calificări cu victorii la Aliona Bolsova, Alexandra Cadanțu-Ignatik și Coco Vandeweghe, fost număr 9 mondial. Pe tabloul principal a trecut de Katerina Siniakova din Cehia în primul tur, apoi a pierdut la Alison Riske (SUA) 6-3, 1-6, 0-6.

Citește și:
Gigi Becali a dezvăluit cum îl controlează pe Tavi Popescu: „A acceptat, nu putem să-l obligăm dacă nu vrea”
Superliga
Gigi Becali a dezvăluit cum îl controlează pe Tavi Popescu: „A acceptat, nu putem să-l obligăm dacă nu vrea”
Dennis Politic, scos la vânzare! Cât cere Becali: își asumă o pierdere uriașă
Superliga
Dennis Politic, scos la vânzare! Cât cere Becali: își asumă o pierdere uriașă
Gigi Becali a luat decizia finală în privința lui Ștefan Târnovanu: „De asta nu l-am scos din poartă”
Superliga
Gigi Becali a luat decizia finală în privința lui Ștefan Târnovanu: „De asta nu l-am scos din poartă”
Here we go: Yan Diomande a ales între PSG și Real Madrid! Semnează pentru 120 de milioane
Campionate
Here we go: Yan Diomande a ales între PSG și Real Madrid! Semnează pentru 120 de milioane
Angajat concediat după doar 47 de secunde, chiar în prima zi de muncă
Profit.ro
Angajat concediat după doar 47 de secunde, chiar în prima zi de muncă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Noua sală ultramodernă a României va fi inaugurată săptămâna viitoare » Nimeni nu va ghici primul meci care va fi găzduit acolo

Celebrul luptător face dezvăluiri tulburătoare: „Mi-am făcut de râs familia! Nu vreau să ajung ca tatăl meu, băutura i-a distrus viața”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close