VIDEO Clipul viral cu Neymar din pauza de hidratare a meciului Brazilia - Maroc

Neymar nu a fost băgat în seamă de colegi la meciul Brazilia - Maroc // foto: captură X @Football Tweet
Neymar nu a fost băgat în seamă de colegi la meciul Brazilia - Maroc // foto: captură X @Football Tweet

Articol de - Publicat duminica, 14 iunie 2026 11:52 / Actualizat duminica, 14 iunie 2026 12:56

Rezultatul dezamăgitor al Braziliei împotriva Marocului, scor 1-1, în prima etapă din faza grupelor la Mondial, a generat comentarii critice în mass-media și pe rețelele sociale. Un clip video cu vedeta Neymar (34 de ani), accidentat și indisponibil pentru acest meci, circulă pe internet, cu momentul în care acesta a încercat să își sfătuiască colegii.

  • Haiti - Scoția, celălalt meci din Grupa C, s-a încheiat cu victoria Scoției, scor 1-0;

  • Pentru Brazilia urmează confruntarea cu Haiti, programată pe 20 iunie, de la ora 03:30, în timp ce Maroc va înfrunta Scoția în aceeași zi, de la ora 01:00.

Brazilenii au întâmpinat probleme serioase împotriva semifinaliștilor de la Mondialul precedent și încep turneul cu doar un punct.

În acest meci, Neymar, încă accidentat, nu a putut să-i ajute pe elevii lui Carlo Ancelotti cu prezența pe teren, dar, în schimb, a încercat să o facă cu sfaturi de pe margine.

VIDEO. Neymar, sfaturi pentru colegi în pauza de hidratare

Pe imaginile care circulă pe internet, în timpul pauzei de hidratare din prima repriză, când brazilienii erau deja conduși cu 1-0, Neymar s-a apropiat de câțiva dintre coechipierii săi și a început să le ofere câteva explicații, încercând să ajute, potrivit sportal.bg.

Vinicius Junior și Bruno Guimaraes l-au ignorat însă pe Neymar, care s-a agitat pe margine, părând complet dezinteresați de mesajul acestuia. Înainte să revină pe teren l-au băgat puțin în seamă și au schimbat câteva cuvinte, înainte ca Neymar să se întoarcă pe bancă.

După pauza de hidratare, Vinicius a marcat în minutul 32 golul egalizator pentru Brazilia.

În comentarii, fanii au taxat comportamentul brazilienilor vizavi de Neymar:

  • „Ce aroganță!”;

  • „Fotbalul a ajuns într-un punct în care încercarea de a-ți ajuta coechipierii este mai mult batjocorită decât atunci când joci prost. Un joc ciudat”;

  • „Vini nu va fi niciodată jucătorul care a fost Neymar în perioada lui de vârf. Invidie”;

  • „Lipsa de respect pentru o adevărată legendă a fotbalului este pur și simplu nebunească”;

  • „Neymar vorbește și nimeni nu ascultă. Asta spune destule”;

  • „Ar trebui să-l asculte totuși; doar pentru că nu mai strălucește ca înainte nu înseamnă că nu e inteligent”.

La polul opus, au existat și opinii contra: „Neymar chiar a apărut ca un unchi beat de la bar care dă tuturor sfaturi de viață pe care nimeni nu le-a cerut”, a scris un utilizator.

Citește și:
Cel mai nou stadion din România este aproape de inaugurare: detaliul care îl face unic între arenele din țară
Liga 3
Cel mai nou stadion din România este aproape de inaugurare: detaliul care îl face unic între arenele din țară
Adrian Popa a sărit la bătaie: „Vrei să nu mai ieși de aici viu?” / „Scot bărbăția din tine!”
Superliga
Adrian Popa a sărit la bătaie: „Vrei să nu mai ieși de aici viu?” / „Scot bărbăția din tine!”
David Popovici, 8 kilograme în plus față de Paris: „Corpul meu încă se schimbă, încercăm o abordare diferită”
Altele
David Popovici, 8 kilograme în plus față de Paris: „Corpul meu încă se schimbă, încercăm o abordare diferită”
Rezultat năucitor în sala din Craiova, la Mondialul de handbal U18: scor final 67-4!
Handbal
Rezultat năucitor în sala din Craiova, la Mondialul de handbal U18: scor final 67-4!
FOTO Dacia Hipster, gata de producția de serie. Brevet înregistrat pentru design
Profit.ro
FOTO Dacia Hipster, gata de producția de serie. Brevet înregistrat pentru design
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”

Universitatea Craiova - Levski Sofia 2-2! Leka noşt, deţa! Campioana iese din scenă în turul 2 din UCL! Rămânem încă un an în afara fotbalului care contează


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează