INTERNATIONAL  »  CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2026  »  MEXIC - ANGLIA

Thomas Tuchel are deja o scuză în cazul unei posibile înfrângeri cu Mexicul

Thomas Tuchel // foto: Imago Images
Thomas Tuchel // foto: Imago Images

Articol de - Publicat joi, 02 iulie 2026 11:23 / Actualizat joi, 02 iulie 2026 12:04

Selecționerul Angliei, Thomas Tuchel, vede imposibil ca jucătorii lui să se adapteze la condițiile de joc de pe Estadio Azteca, arena care va găzdui meciul cu Mexic din optimile Campionatului Mondial.

Luni, ora 03:00, Anglia va înfrunta selecționata Mexicului pentru un loc în sferturile Campionatului Mondial. Locul de desfășurare a partidei complică teribil misiunea lui Harry Kane și compania.

Partida va fi găzduită de legendarul Estadio Azteca din Mexico City, unde „El Tri” a pierdut doar două dintre cele 89 de meciuri oficiale disputate!

Pe Estadio Azteca, mexicanii au și avantajul altitudinii. Stadionul este situat la circa 2.240 de metri deasupra nivelului mării, o cotă la care presiunea atmosferică este mai mică, iar aerul mai rarefiat. Sportivii neobișnuiți cu astfel de condiții reclamă simptome precum oboseală musculară instalată rapid, puls ridicat și senzație de sufocare.

Așadar, pentru englezi va fi un test dificil. Ei sunt cantonați în Kansas City, SUA, și vor zbura spre Mexico City vineri după-amiază. Privind spre următorul joc, selecționerul Thomas Tuchel pare să-și fi construit din timp o scuză în eventualitatea eliminării.

Thomas Tuchel are deja o scuză în cazul unei posibile înfrângeri cu Mexicul: altitudinea

„Jucăm împotriva Mexicului pe Azteca și ne așteaptă multe, multe obstacole. Ce să mai spunem despre altitudine, care va fi cu siguranță un mare dezavantaj, deoarece nu ne putem adapta în 4 zile. Este pur și simplu imposibil și ne pot ieși în cale chiar mai multe obstacole.

Dar suntem pregătiți, avem nevoie de asta. Avem platforma ideală acum pentru a crede cu adevărat că suntem pregătiți pentru asta și că atunci când lucrurile devin dificile, vom găsi răspunsurile.

Căldura și umiditatea nu vor fi problema pentru noi, suntem obișnuiți cu asta din antrenamente, din cantonamentul din Florida, dar din câte înțeleg nu ne putem adapta la altitudine. Este un avantaj imens pe care Mexicul îl va avea.

Pur și simplu necesită prea mult timp, iar noi avem doar 3 zile între meciuri. Este fizic imposibil să ne adaptăm la acea altitudine ridicată. Dar știam asta dinainte, este un dezavantaj pe care va trebui să îl gestionăm. Am demonstrat că avem atitudinea potrivită”, a transmis Tuchel, citat de ESPN.

  • Învingătoarea dintre Mexic și Anglia va da piept în sferturi, în Miami, cu câștigătoarea optimii Brazilia - Norvegia.

Citește și:
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Vincent Kompany, transportat de urgență la spital
Campionate
Vincent Kompany, transportat de urgență la spital
Șefii lui Bayern sunt îngrijorați de idila lui Lennart Karl cu Zoe
Campionate
Șefii lui Bayern sunt îngrijorați de idila lui Lennart Karl cu Zoe
Detalii și imagini la zi de pe șantierul stadionului Dinamo: „O etapă foarte importantă”
Superliga
Detalii și imagini la zi de pe șantierul stadionului Dinamo: „O etapă foarte importantă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (1)
Prepurgel
Prepurgel  •  02 Iulie 2026, 11:47

Bate fara probleme pe Azteca!Mexicanii...numai gura e de ei!Adica presa lor!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează