INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  VARIANTA LAZIO A PICAT IERI DIMINEAŢĂ

Moţi la Siena!

Articol de - Publicat marti, 02 septembrie 2008 00:00

Stoperul în vîrstă de 23 de ani a ajuns pînă la urmă în Serie A, Dinamo înţelegîndu-se ieri cu echipa lui Codrea pentru un împrumut pe un sezon

Da, Cosmin Moţi a plecat de la Dinamo! Însă nu la Lazio, aşa cum s-a vorbit toată vara, prima zi de toamnă aducîndu-i ieri internaţionalului de 23 de ani un transfer la Siena. Detalii contractului? Oarecum pe "modelul Ştefan Radu". Adică roş-albii încasează 800.000 de euro pentru un împrumut pe un an al lui Moţi, după care Siena mai trebuie să achite 4 milioane de euro ca să-l achiziţioneze definitiv. Surse autorizate afirmă că Dinamo va mai încasa şi 20 de procente dintr-un eventual transfer ulterior al fundaşului.

Tranzacţia s-a perfectat ieri după-amiază, după ce dimineaţa fraţii Ioan şi Victor Becali au avut tratative cu Lazio. Însă biancocelestii n-au fost de acord să plătească nici măcar un milion de euro pentru împrumutul lui Moţi, aşa că fotbalistul a fost direcţionat la Siena, care îl monitorizase în ultima lună. Aici se va întîlni cu un alt ex-dinamovist, Paul Codrea. "E o surpriză plăcută, ştiam că Moţi urma să meargă la Lazio. Dar e bine pentru el că a ajuns la Siena, într-un campionat puternic, o să ne ajutăm reciproc", a comentat Codrea. Moţi a fost adus în vara anului 2005 de la U Craiova în schimbul a 200.000 de dolari.

COSMIN MOŢI fundaş Siena
"Sînt foarte fericit că am semnat cu Siena, voi pleca în Italia după meciurile . Sînt mîndru că am ajuns în Serie A"

Detaliile afacerii
- Moţi a plecat ieri două ceasuri din cantonamentul "naţionalei" pentru a semna la Dinamo actele transferului.
- Dinu a explicat ieri motivul cedării: "Nimeni nu e de neînlocuit, iar Moţi a confirmat la Dinamo, şi-a făcut datoria, iar acum merge la o altă echipă. Compensăm prin achiziţiile făcute. Avem soluţii, nu sîntem descoperiţi".
- Pe diverse site-uri ale suporterilor, inclusiv dinamovisti.ro, fanii i-au contestat vehement pe acţionarii "cîinilor" pentru că l-au transferat pe Moţi: "Ruşine să vă fie! Şi aţi mai şi promis că nu-l veţi da pe Cosmin... Sînteţi de tot rîsul, aşa vreţi să luaţi titlul?!".

Citește și:
S-a convins după Universitatea Craiova - U Cluj: „Favorită la titlu!”
Superliga

Genoa, clubul lui Dan Șucu, a prezentat un echipament unic: „O comoară printre valuri, păzită de pirați”
Campionate

CFR Cluj a scăpat de interdicție! Deja 7 transferuri pe repede-înainte
Superliga
CFR Cluj a scăpat de interdicție! Deja 7 transferuri pe repede-înainte
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1

ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA

Comentarii (6)
 •  02 Septembrie 2008, 15:15

vai de capul lui..a ales pana a cules..asa-s la echipa asta dinamovistii adevarati? promit ca nu plec si plec..imi doresc din tot sufletul sa plec...dar iubesc dinamo?..am plecat:X:X:X ..dar regret:)) hahal jucator..si conducere..nu pleaca la lazio ca sa mearga la siena..crek si famagusta de-i oferea contract pleca..lasa el turul 1 de cupa uefa..bine..adevarul e ca fie dinamo fie urziceni sau vaslui..tot aia e.

 •  02 Septembrie 2008, 11:25

marele jucator al lui Dinamo care nu va pleca decat la o echipa mare si pe bani multi !!! AIUREA !!! daca avea valoare pleca insa la cat e de praf sa ales cu Siena (un fel de Pandurii in serie A) si pe 4 milioane ... ***

 •  02 Septembrie 2008, 09:01

Mai Dudule, ma gandesc ca tu nu ai fi plecat pe un salar de vreo 5 ori mai mare, tu ai fi ramas la Borcea si Turcu.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează