Considerat vinovat pentru eliminarea Franței de la Mondial, Lucas Digne reacționează

Lucas Digne l-a faultat în careu pe Lamine Yamal în Franța - Spania / Foto: Imago Images +30   FOTO
Lucas Digne l-a faultat în careu pe Lamine Yamal în Franța - Spania / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat joi, 16 iulie 2026 21:41 / Actualizat joi, 16 iulie 2026 21:56

Lucas Digne (32 de ani), fundașul francez care a comis penalty-ul din care Spania a deschis scorul în semifinala CM 2026, câștigată de iberici cu scorul de 2-0, le-a transmis un mesaj suporterilor prin intermediul rețelelor de socializare.

În minutul 20, Lucas Digne a fost imprudent în propriul careu și l-a faultat pe Lamine Yamal, deși părea să aibă mingea sub control în primă fază. Spania a primit o lovitură de pedeapsă, iar Mikel Oyarzabal a deschis scorul.

Pedro Porro a stabilit scorul final în minutul 58, iar Spania va înfrunta Argentina în marea finală a Campionatului Mondial, după ce sud-americanii au trecut de Anglia în penultimul act, scor 2-1.

Lucas Digne, după eliminarea Franței din semifinalele CM 2026: „Sunt dezamăgit de mine”

Lucas Digne și-a exprimat dezamăgirea prin intermediul unei postări pe contul oficial de Instagram.

„Sfârșitul unui vis poate fi, uneori, dificil, iar trezirea și mai brutală. Cel mai greu astăzi este să găsesc cuvintele pentru a exprima această imensă dezamăgire. Sunt, în primul rând, dezamăgit de mine însumi. Dezamăgit și de această echipă, de toate eforturile pe care le-am depus și de acest grup de jucători incredibili.

Mă gândesc și la toți suporterii care au făcut deplasarea, precum și la cei care ne-au susținut din Franța și din întreaga lume. Sprijinul vostru ne-a purtat pe parcursul acestei aventuri. În ciuda acestei imense dezamăgiri, rămân mândru că am reprezentat țara noastră, cu toată bogăția, diversitatea și toți oamenii care o compun”.

Franța va disputa „finala mică” împotriva Angliei, iar Digne se concentrează pe medalia de bronz: „Mulțumesc pentru tot, pentru sprijinul vostru și pentru toate aceste emoții. Ați fost incredibili pe parcursul întregii competiții. Nu s-a terminat, avem un podium de cucerit”.

Din sezonul următor, Lucas Digne va evolua la PSG, club la care a mai fost legitimat și în perioada 2013-2015. Câștigătoarea Ligii Campionilor din ultimele două stagiuni a plătit 10 milioane de euro în schimbul fundașului francez, care a părăsit-o astfel pe Aston Villa după 4 sezoane și jumătate.

De-a lungul carierei, Digne a mai evoluat la Barcelona, Roma, Everton și Lille.

Citește și:
Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”
Campionate
Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”
Dorit de Dinamo, Eduard Radaslavescu a decis și a semnat: „N-am stat pe gânduri”
Superliga
Dorit de Dinamo, Eduard Radaslavescu a decis și a semnat: „N-am stat pe gânduri”
Polivalenta de 5.000 de locuri din regiunea Moldovei e aproape de inaugurare! Vrea să organizeze o competiție importantă
Altele
Polivalenta de 5.000 de locuri din regiunea Moldovei e aproape de inaugurare! Vrea să organizeze o competiție importantă
Balonul de Aur se decernează ASTĂZI! Un mare favorit, conform informațiilor de ultimă oră » Cum arată locurile 15-30
Campionate
Balonul de Aur se decernează ASTĂZI! Un mare favorit, conform informațiilor de ultimă oră » Cum arată locurile 15-30
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează