Articol de Mihai Șovei - Publicat vineri, 17 iulie 2026, 10:21 / Actualizat vineri, 17 iulie 2026 10:33
Lamine Yamal (19 ani) joacă duminică cel mai important meci din viața sa: finala Campionatului Mondial. În tribune, tânărul star al Barcelonei va fi susținut de toți membrii familiei, cu excepția tatălui său, Mounir Nasraoui.
Spania - Argentina, finala Campionatului Mondial, se joacă duminică, 19 iulie, de la ora 22:00, la New York
Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, a dezvăluit într-o emisiune spaniolă că suferă de epilepsie și că ia zilnic un număr mare de medicamente, iar stresul, emoțiile și călătoria lungă i-ar putea provoca o criză.
Tatăl lui Lamine Yamal nu vine la finala Campionatului Mondial
Mounir Nasraoui, omul care ani la rând a fost una dintre cele mai importante persoane din anturajul fiului său, Lamine Yamal, va urmări finala de acasă, din Barcelona.
Va rămâne acasă nu pentru că nu ar vrea să-l vadă pe viu pe fiul său scriind poate încă o pagină de istorie în fotbal, ci pentru că are probleme de sănătate și nu-și permite să riște o călătorie în Statele Unite ale Americii.
„Îmi este foarte greu. Trăiesc asta ca orice tată sau mamă al cărui copil este departe. Sufăr de epilepsie și trebuie să iau multe pastile în fiecare zi. Din cauza nervozității și a emoțiilor puternice, aș putea face o criză epileptică” a declarat acesta la postul spaniol de televiziune Antena 3, citat de moroccoworldnews.com.

Cu toate că a fost prezent la meciurile Spaniei de la Campionatul European din 2024, atunci când ibericii au devenit campioni, tatăl lui Yamal nu a fost prezent la niciun meci de la Campionatul Mondial și, deși a sperat până în ultimul moment că va reuși să călătorească măcar pentru finală, starea sa de sănătate nu-i permite acest lucru.
Un zbor lung până în America, schimbarea fusului orar și povara emoțională a unui meci în care fiul său joacă pentru titlul de campion mondial ar reprezenta un risc prea mare pentru el în acest moment.
„Înainte de o astfel de călătorie, trebuie să se ia în considerare bine toate riscurile. Trebuie să mă gândesc la mine, la el și la oamenii care ar fi în jurul meu. Aș putea crea probleme tuturor. De aceea este mai bine să rămân acasă și să urmăresc meciul de aici”, a adăugat acesta.
Cât de apropiați sunt tatăl și fiul a demonstrat și conversația lor după victoria Spaniei împotriva Franței în semifinalele Mondialului. Imediat după meci, tânărul de 19 ani l-a sunat pe tatăl său.
M-a sunat și mi-a spus: «Tata, sunt foarte mândru». I-am răspuns: «Eu sunt mai mândru decât tine». Sunt foarte mândru și recunoscător pentru marea victorie a Spaniei. Sunt fericit pentru fiul meu, dar și pentru toți jucătorii care au făcut o treabă incredibilă.
- Mounir Nasraoui, tatăl lui Lamine Yamal
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”