INTERNATIONAL  »  PRELIMINARII CM 2010  »  ADVERSARI CM 2010/ AUSTRIA - FRANŢA

Boghossian va conduce

Articol de - Publicat vineri, 05 septembrie 2008 00:00

Dacă pierde cu Austria sau cu Serbia, selecţionerul Domenech va fi înlocuit, iar asistentul-supervizor va prelua echipa la Constanţa

Cine va fi selecţionerul Franţei pe 11 octombrie, la Constanţa? Două variante: dacă Domenech cîştigă primele două meciuri din preliminarii, el va fi pe bancă împotriva "tricolorilor". În cazul în care pierde, fie sîmbătă, în Austria, fie miercuri, acasă cu Serbia, tehnicianul va fi demis de la "naţională". Iar cel care va conduce echipa albastră în România va fi Alain Boghossian.

În august, după dezastrul de la Euro, un singur punct şi golaveraj 1-6, fostul campion mondial a venit la lot avînd două funcţii. Oficial, ca asistent al lui Domenech. Neoficial, ca supervizor al selecţionerului. ;) Era pregătit să devină "principal" mai devreme sau mai tîrziu. Iar şansa lui poate apărea în această toamnă.

Boghossian are deja un mare avantaj. S-a integrat perfect printre "cocoşii galici". A reuşit să detensioneze atmosfera şi, mai ales, să-i atragă pe jucători cu numeroase sfaturi tactice. Iar aceştia par să ţină cont mai mult de ideile sale decît de cele ale lui Domenech. Mai ales că nu de puţine ori îi spune şi lui Domenech ce să facă la pregătire!

37 de ani are Alain Boghossian, campion mondial în 1998 cu Franţa
0 este numărul echipelor antrenate pînă acum de Boghossian

"Boghossian a venit la Franţei ca un campion mondial şi toţi jucătorii îl adoră"
Thierry Henry, golgeterul Franţei

Citește și:
Polivalenta de 5.000 de locuri din regiunea Moldovei e aproape de inaugurare! Vrea să organizeze o competiție importantă
Altele

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Superliga

Șumudică a auzit ce a declarat antrenorul lui Dinamo și l-a făcut pachet: „Băi, nea Campose, frână!” » Nicolescu era în studio și i-a răspuns: „Promit!”

Balonul de Aur se decernează ASTĂZI! Un mare favorit, conform informațiilor de ultimă oră » Cum arată cotele și cine transmite la TV
Campionate

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează