Articol de Cosmin Nistor - Publicat luni, 20 iulie 2026 09:42 / Actualizat luni, 20 iulie 2026 09:50
Spania este noua campioană mondială, după ce a învins Argentina, scor 1-0, la capătul a 120 de minute de joc. Pentru căpitanul Rodri (30 de ani) reprezintă o nouă bornă fantastică în carieră.
Golul victoriei a fost marcat de Ferran Torres, care l-a învins în cele din urmă pe extraordinarul Emiliano „Dibu” Martinez, iar unul dintre marii câștigători ai serii a fost căpitanul ibericilor, Rodri.
Mijlocașul a fost desemnat cel mai bun jucător al Campionatului Mondial și, odată cu acest trofeu, a intrat într-un club select din istoria fotbalului.
Rodri a completat toate marile trofee
După succesul cu Spania din finala Campionatului Mondial, Rodri și-a trecut în palmares toate cele mai importante distincții pe care le poate câștiga un fotbalist.
Până la 30 de ani, mijlocașul spaniol a cucerit:
Liga Campionilor (2023), cu Manchester City, marcând unicul gol în finala cu Inter (1-0)
Campionatul European (2024), cu Spania, unde a fost desemnat și jucătorul turneului
Balonul de Aur (2024), primul din carieră
Campionatul Mondial (2026), cu Spania, fiind ales și cel mai bun jucător al turneului

Un club în care au mai ajuns doar șapte fotbaliști
Odată cu triumful din Statele Unite, Rodri a devenit doar al șaptelea jucător din istorie care a reușit să câștige Cupa Mondială, Balonul de Aur, Liga Campionilor și un titlu continental cu echipa națională.
Înaintea lui, această performanță fusese reușită doar de:
Franz Beckenbauer
Gerd Muller
Zinedine Zidane
Rivaldo
Ronaldinho
Lionel Messi
Suntem în al nouălea cer. Vreau doar să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a oferit. Acest grup este senzațional. Suntem bicampioni mondiali.
A fost cel mai dificil turneu din istoria Campionatelor Mondiale. Am învins o mare Argentină, cu Messi, cel mai bun jucător din istorie. Că i-am dominat total? Acesta este secretul selecționatei. Vom veni mereu după tine.
În cele din urmă, Dumnezeu te răsplătește. Am fost curajoși.
- Rodri, după Spania - Argentina 1-0
Printre favoriții la Balonul de Aur 2026
Succesul din finala Campionatului Mondial îl propulsează pe Rodri și în cursa pentru Balonul de Aur. Conform caselor de pariuri, are a 3-a șansă, după Lamine Yamal și Harry Kane.
După ce a câștigat trofeul în 2024, mijlocașul spaniol are acum șansa de a deveni dublu laureat, mai ales după un sezon încheiat cu triumful la Cupa Mondială și cu distincția de cel mai bun jucător al turneului.
GALERIE FOTO. Nici Messi n-a scăpat! Cele mai tari glume apărute după prestația Argentinei din finala cu Spania
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.