Articol de Daniel Scorpie - Publicat luni, 20 iulie 2026 11:00 / Actualizat luni, 20 iulie 2026 12:25
Marc Cucurella (27 de ani) se ține de cuvânt și a confirmat că-și va tatua chipul selecționerului Luis de la Fuente, după ce Spania a câștigat al doilea titlu mondial, învingând-o după prelungiri (1-0) pe Argentina.
Marc Cucurella și-a făcut un cadou nemaipomenit pentru a 28-a aniversare de miercuri. Noul fundaș stânga al lui Real Madrid e campion mondial în urma succesul din finala cu fosta deținătoarea a trofeului, de pe „MetLife” din New York.
Spaniolul a sărbătorit pe gazon împreună cu soția și cu cei cei trei copii, iar la interviurile de după meci a declarat că se va ține de cuvânt: ceea ce a anunțat înaintea turneul final nord-american se va transpune în practică. Chipul selecționerului Luis de la Fuente va fi imprimat pe corpul lui Cucurella.
Cucurella: „Uneori, oamenii îți spun că nu ești suficient de bun, că nu vei reuși niciodată. N-a fost ușor să ajung aici”
Lumea și-a amintit imediat după finalul partidei cu Argentina de pariul pus de Marc: „Nu știu, trebuie să mă gândesc unde să-l fac. Oamenii mă vor întreba, trebuie să fie undeva vizibil.
Avem o călătorie lungă în față către casă și colegii îmi vor da idei. Va trebui să o fac!”, a spus Marc râzând, la zona miixtă, conștient că trebuie să se țină de cuvânt.

„Cucu” a remarcat apoi, aproape în lacrimi: „Nu e ușor să fii aici, trebuie să iei decizii. Uneori, oamenii îți spun că nu ești suficient de bun și că nu vei reuși niciodată. Le mulțumesc tuturor acestor oameni pentru că și-au făcut timp să-mi dea sfaturi.
Și, de asemenea, tuturor celor care m-au ajutat, iar noi am fost încăpățânați. Astăzi avem recompensa de a fi aici. Vara asta nu a fost deloc ușoară pentru noi, dar «suntem foarte fericiți».”
„Am jucat un fotbal incredibil. Am dominat și Franța, și Argentina, și n-am primit niciun gol. Este ceva incredibil”
Cucurella consideră că Spania a fost net superioară Argentinei în finală: „Știam la ce să ne așteptăm. Au încercat să joace stilul lor de fotbal, cu mare intensitate. Echipa a fost total concentrată, nu a căzut în mentalitatea lor și a meritat victoria. Jucam împotriva campioanei en-titre și am dominat meciul.
Este incredibil. Din prima zi în care am ajuns am încercat să jucăm stilul nostru. Am început mai încet, însă ne-am crescut nivelul și am ajuns să jucăm un fotbal incredibil. Am dominat și Franța, și Argentina, și n-am primit niciun gol”.

Când nu primești gol este mult mai ușor să câștigi. Cu toții am făcut o treabă incredibilă, începând de la felul în care Oyarzabal a presat. A fost un sacrificiu din partea tuturor. Atacăm și apărăm împreună. Aceasta este cheia
- Marc Cucurella, fundaș stânga Spania
„Rodri e foarte important. Când suntem sub presiune, găsește soluții. A făcut un Mondial incredibil și merită premiul”
Noul star al lui Real Madrid a recunoscut că încă „procesează” că a devenit campion mondial, pentru că „nu am avut prea mult timp. Suntem nerăbdători să ne întoarcem în Spania, mulți oameni nu au putut fi aici și vrem să sărbătorim cu toți fanii noștri. Le mulțumim pentru sprijinul acordat și ne-am simțit ca acasă”.
Înainte de a se îndrepta spre aeroport, Cucurella a vrut să-l menționeze pe Rodri, câștigătorul Balonului de Aur al Cupei Mondiale, spunând: „Este foarte important. Uneori nu e vorba despre a marca sau a da pase decisive.
El controlează totul, organizează echipa, când presăm, când atacăm... e foarte important. Ori de câte ori suntem sub presiune, ne oferă oportunitatea de a juca cu el. A avut un turneu incredibil și merită premiul.”
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.