SPORTURI  »  TENIS  »  WTA HAMBURG

Finalistele turneului UniCredit Iași Open avansează pe zgura de la Hamburg și se pot reîntâlni în „sferturi”

Paula Badosa și Mayar Sherif Montaj foto: Imago Images
Paula Badosa și Mayar Sherif Montaj foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 22 iulie 2026, 19:25 / Actualizat miercuri, 22 iulie 2026 19:32

Mayar Sherif (30 de ani, locul 55 WTA) și Paula Badosa (28 de ani, numărul 93 WTA), campioana, respectiv finalista de la Iași au câștigat în primul tur al turneului WTA 250 de la Hamburg și se pot înfrunta din nou curând, în sferturile de finală.

Multe jucătoare care au evoluat în concursul WTA 250 de la Iași, nu mai puțin de 19, se regăsesc zilele acestea pe tabloul principal al turneului de categorie similară de la Hamburg. Între ele, și cele două care au disputat finala luni, de la ora 11:00, amânată de duminică din cauza ploilor puternice.

Atât Mayar Sherif, campioana de la Baza Ciric, cât și Paula Badosa, învinsa ei, au ajuns la turneul german cu un zbor special și au intrat pe teren pentru meciurile lor din runda inaugurală abia miercuri, 22 iulie. O decizie logică având în vedere situația lor.

Programate să evolueze pe Terenul Central una după alta, cu acoperișul închis pentru a se apăra de intemperii, amândouă și-au câștigat meciurile. În mod diferit însă.

Mayar Sherif, 3 ore și 17 minute de bătălie

Egipteanca a ieșit cu capul sus dintr-un veritabil maraton contra elvețiencei Simona Waltert (25 de ani, locul 91 mondial), favorita 6. Cele două s-au duelat timp de 3 ore și 17 minute, o luptă totală, în care efortul, inspirația și curajul au fost împinse până la limită.

Mayar a servit pentru primul set la 5-4, dar și-a pierdut concentrarea și a cedat total, 5-7. În al doilea act a accelerat pe final, cu un break în game-ul al nouălea, apoi 6-4. Decisivul a avut un scenariu propriu, Sherif recuperând de la 0-3, servind de două ori pentru a rămâne în meci, apoi defilând în tie-break în fața unei oponente complet demoralizate, scor final, 5-7, 6-4, 7-6 (3).

Finalistele turneului UniCredit Iași Open avansează pe zgura de la Hamburg și se pot reîntâlni în „sferturi”
Mayar Sherif în acțiune la Hamburg Foto: Imago Images

Eram obosită, atât fizic, cât și mintal, după ultimele două săptămâni. Dar cred că sunt foarte mândră de mine, de felul în care am luptat. Nu am renunțat niciodată, chiar dacă am avut atâtea șanse în primul set, am continuat să lupt. Cred că mi-e foarte greu să pierd pe teren. Așa că pur și simplu am refuzat să pierd - Mayar Sherif

Întrebată în interviul de pe teren despre titlul din România și seria de 11 victorii, a mărturisit că este fericită. „M-am luptat tot anul. Și odată ce am căpătat puțină încredere, cred că m-am agățat de ea și de aceea sunt... sunt încă... sunt încă aici”, a explicat.

Am venit chiar dacă eram foarte obosită, pentru că sentimentul acesta e foarte plăcut și, jucând la Hamburg, am vrut să mă simt bine câștigând meciuri și aici”, a adăugat Mayar Sherif.

Paula Badosa s-a impus în mai puțin de două ore

La puține minute după încheierea partidei, a intrat în arenă Paula Badosa, care a înfruntat-o pe veterana poloneză Katarzyna Kawa (33 de ani, locul 131 mondial). A fost un duel mai scurt, dar dens, în care Kawa a oferit o replică foarte puternică fostului număr 2 mondial.

Dovadă stă primul set, încheiat în prelungiri, care a început și s-a încheiat cu câte un game-mamut. Ambele câștigate de spaniolă contra serviciului, 7-5. În partea a doua, Kawa a condus cu 3-1 și 4-2, spre frustrarea ibericei, care s-a adunat însă și a avut o parte finală de meci mult mai concentrată. Patru game-uri la rând câștigate și odată cu ele partida, la prima minge de victorie avută, 6-4.

Finalistele turneului UniCredit Iași Open avansează pe zgura de la Hamburg și se pot reîntâlni în „sferturi”
Paula Badosa în acțiune la Hamburg Foto: Imago Images

A fost un meci greu. Ea a jucat incredibil de bine. A riscat cu loviturile, a fost foarte agresivă. Sincer, am fost foarte surprinsă de nivelul ei, îi acord tot creditul. Și mă bucur că am reușit să trec peste asta. În momentele importante, cred că am jucat la un nivel bun. Mă bucur să fiu aici, la Hamburg, pentru prima dată”, a declarat Paula, care apoi a lăudat turneul, terenul central, fanii germani.

„Întotdeauna îmi place să joc în Germania. Am amintiri foarte frumoase de aici”, a asigurat, mulțumind publicului că a rămas în tribună, în ciuda frigului.

A vorbit apoi despre săptămânile recente, cu titlul WTA 125 de la Bastad și finala de la Iași, 11 izbânzi din 12 meciuri jucate.

Am muncit foarte mult pentru a ajunge în acest ciclu de victorii. A fost greu pentru mine la începutul anului. Știam că am nevoie de meciuri, dar îmi regăsesc forma aici. Așa că sper să pot încheia sezonul acolo unde îmi doresc, cât mai sus, acesta este într-o oarecare măsură, obiectivul meu - Paula Badosa

În turul 2, ea va reedita ciocnirea cu Panna Udvardy de la Iași, când s-a impus clar. Apoi, în „sferturi”, dacă va ajunge acolo, o poate întâlni din nou pe Mayar Sherif, dacă și aceasta trece de Elsa Jacquemot, care a jucat și ea în turneul de la Baza Ciric.

Jucătoare prezente la Iași și la Hamburg

Jucătoare

Turneul de la Iași

Turneul de la Hamburg

Oleksandra Oliynikova

favorită 3, semifinale

favorită 1, turul 2*

Leyre Romero Gomez

venită din calificări, turul 1

venită din calificări, turul 2*

Elina Avanesyan

venită din calificări, turul 2

venită din calificări, turul 2*

Yulia Putintseva

favorită 9, sferturi

favorită 7, turul 2*

Anna Bondar

favorită 7, turul 2

favorită 4, turul 2*

Moyuka Uchjima

turul 1

turul 1

Sara Sorribes Tormo

WC, turul 1

turul 1

Alina Charaeva

turul 2

turul 2*

Simona Waltert

turul 1

favorită 6, turul 1

Mayar Sherif

campioană

turul 2*

Elsa Jacquemot

favorită 8, turul 2

turul 2*

Katarzyna Kawa

turul 2

turul 2

Paula Badosa

WC, finalistă

turul 2*

Elena Pridankina

calificări, turul 2

calificări, turul 1

Panna Udvardy

favorită 5, sferturi

favorită 3, turul 2*

Victoria Jimenez Kasintseva

turul 1

turul 1

Nadia Podoroska

WC, turul 1

turul 1

Kaitlin Quevedo

turul 2

turul 1

Anhelina Kalinina

favorită 4, turul 1

favorită 2, turul 2*

*pot avansa pe tablou

Citește și:
Mihai Stoica a observat imaginile de la Sofia, înainte de Levski - Craiova, și a oprit cursul emisiunii: „Iartă-mă! Ați mai văzut așa ceva?!”
Liga Campionilor
Mihai Stoica a observat imaginile de la Sofia, înainte de Levski - Craiova, și a oprit cursul emisiunii: „Iartă-mă! Ați mai văzut așa ceva?!”
Moment mai scandalos decât ieșirea lui Paredes! Legenda Argentinei își prezintă scuze pentru imaginile care au „explodat” azi: „Nu ar fi trebuit să fac asta”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Moment mai scandalos decât ieșirea lui Paredes! Legenda Argentinei își prezintă scuze pentru imaginile care au „explodat” azi: „Nu ar fi trebuit să fac asta”
Filipe Coelho a dat vestea pe care fanii Universității nu voiau să o audă: „Nu! E imposibil”
Liga Campionilor
Filipe Coelho a dat vestea pe care fanii Universității nu voiau să o audă: „Nu! E imposibil”
Starul din ATP, petrecere dezlănțuită în Ibiza cu celebra Peggy Gou
Tenis
Starul din ATP, petrecere dezlănțuită în Ibiza cu celebra Peggy Gou
FOTO Dacia aduce omul care poate muta un model dintr-o fabrică în alta, în funcție de profitul obținut, pe post de director de strategie
Profit.ro
FOTO Dacia aduce omul care poate muta un model dintr-o fabrică în alta, în funcție de profitul obținut, pe post de director de strategie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează