SPORTURI  »  GIMNASTICA  »  ACCIDENTARE

VIDEO Cădere terifiantă a gimnastului » A rămas nemișcat. Atenție, imagini cu puternic impact emoțional!

Gimnastul englez Gabriel Langton, accidentare terifiantă // foto: captură X @BasilTheGreat
Gimnastul englez Gabriel Langton, accidentare terifiantă // foto: captură X @BasilTheGreat

Articol de - Publicat sambata, 25 iulie 2026 15:37 / Actualizat sambata, 25 iulie 2026 17:08

Finala pe echipe la gimnastică masculină de la Jocurile Commonwealth-ului din Glasgow a fost întreruptă din cauza unei accidentări grave a reprezentantului Angliei, Gabriel Langton (19 ani).

Gimnastul a căzut de pe bara fixă direct în cap și gât, fiind scos din sală pe targă. Competiția a fost întreruptă timp de jumătate de oră, în timp ce sportivul a primit îngrijiri medicale de urgență.

VIDEO Șocant. Gimnastul englez Gabriel Langton, accidentare terifiantă

După căderea de la o înălțime de doi metri și jumătate, tânărul gimnast a rămas nemișcat. După ce a primit îngrijiri medicale, acesta a fost văzut conștient și își mișca picioarele și brațele înainte de a părăsi arena.

Publicul l-a aplaudat în timp ce era scos din arenă, cu un guler cervical, pentru investigații suplimentare.

„Suntem recunoscători echipelor medicale care au intervenit imediat pentru a oferi asistență. A fost dus la spital și vom oferi mai multe informații când vor fi disponibile”, au transmis oficialii britanici, potrivit BBC.

Bara fixă a fost ultimul aparat pentru echipa Angliei, care se afla deja pe locul doi, în spatele Canadei, chiar înainte de accidentarea lui Langton.

După întrerupere, gimnaștilor li s-a acordat o încălzire suplimentară înainte de reluarea finalei. Următorul la aparat a fost Luke Whitehouse, care a abordat exercițiul vizibil afectat.

A fost extrem de dificil. A trebuit să ne adunăm, să încercăm să uităm ce s-a întâmplat și să ne concentrăm pe sarcina noastră. Cred că toți putem fi mândri de modul în care am continuat după căderea lui Gabriel.

- Luke Whitehouse, gimnast englez

Cădere terifiantă a gimnastului » A rămas nemișcat. Atenție, imagini cu puternic impact emoțional!
Luke Whitehouse (al doilea de la stânga la dreapta) și Gabriel Langton (ultimul din dreapta)

Când competiția a fost reluată, coechipierii săi de la echipa Angliei nu au reușit să recupereze diferența în fața Canadei, astfel că au obținut medalia de argint.

Canada a câștigat aurul, fiind prima victorie a acestei țări în această disciplină după 20 de ani, iar Australia a obținut bronzul. Anglia a rămas astfel fără medalie de aur în competiția pe echipe pentru prima dată de la Jocurile de la Delhi din 2010.

Jocurile Commonwealth-ului sunt un eveniment internațional multisportiv, organizat la patru ani, care reunește sportivi din „Commonwealth-ul Națiunilor”, o asociație politică ce cuprinde majoritatea fostelor teritorii ale Imperiului Britanic.

Citește și:
„Fiartă” pe sport » A fost alături de Chivu la victoria epică din weekend, apoi s-a îmbrățișat cu Antonelli
Stiri extrasport
„Fiartă” pe sport » A fost alături de Chivu la victoria epică din weekend, apoi s-a îmbrățișat cu Antonelli
A semnat cu FCSB, iar Gigi Becali jubilează: „Nu am ținut cont de bani”
Superliga
A semnat cu FCSB, iar Gigi Becali jubilează: „Nu am ținut cont de bani”
Fosta atletă a devenit ispită: „Nu sunt doar o femeie-trofeu”
Stiri extrasport
Fosta atletă a devenit ispită: „Nu sunt doar o femeie-trofeu”
Fabulos! Cum arată modelul de Lamborghini de peste 600.000 de euro, care intră în dotarea Poliției
Noutati auto
Fabulos! Cum arată modelul de Lamborghini de peste 600.000 de euro, care intră în dotarea Poliției
Magazine închise în România. Deținătorul francizelor Intersport și Foot Locker, lovit de mediul de piață “deosebit de dificil”
Profit.ro
Magazine închise în România. Deținătorul francizelor Intersport și Foot Locker, lovit de mediul de piață “deosebit de dificil”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează