Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat duminica, 26 iulie 2026, 13:53 / Actualizat duminica, 26 iulie 2026 15:19
Rapid se pregătește pentru partida cu FC Botoșani, programată luni seara, iar antrenorul Daniel Pancu a abordat mai multe subiecte importante înainte de întâlnirii din Superligă.
Pancu a transmis că Rapid trebuie să găsească rapid soluții după despărțirea de Andrei Borza, însă consideră că lotul are în continuare fotbaliști valoroși.
Totodată, antrenorul s-a declarat bucuros pentru fundașul transferat într-un campionat mai puternic.
„Sunt aici ca să găsesc soluții și eu zic că avem jucători importanți în continuare. Nu știu care mai era gradul lui de motivație, pentru că tot aștepta transferul ăsta. S-a comportat foarte bine în prima etapă, s-a comportat foarte bine și în pregătire. Se vedea că se maturizează și el. E un jucător născut în 2005, are o sută de jocuri pentru Rapid. Merge la mai bine, merge într-un campionat mai puternic decât al nostru. Vedem și lucrurile bune, suntem fericiți pentru jucător”, a declarat Pancu.
Daniel Pancu: „Poți să fii cel mai mare motivator din lume”
Referitor la confruntarea cu FC Botoșani, tehnicianul a subliniat că tratează toate meciurile cu aceeași seriozitate, indiferent de adversar, chiar dacă este aproape imposibil ca o echipă precum Rapid să elimine complet surprizele dintr-un sezon.
„Pregătim foarte bine și serios absolut toate jocurile. Sunt un antrenor care pregătește absolut toate jocurile la fel, indiferent că jucăm cu locul 1 sau cu ultimul loc. Pentru istoria Rapidului e aproape imposibil să elimini astfel de accidente. Mi-aș dori, dar e aproape imposibil”, a spus antrenorul giuleștenilor.
A fost anul ăla într-adevăr, cu Mircea, în care am avut o singură înfrângere, cu Dinamo aici, 1-4. Un campionat minunat la sfârșitul căruia am ieșit și campioni, dar să elimini lucrurile astea... Mi-aș dori, dar e aproape imposibil
Daniel Pancu, antrenor Rapid
„Motivarea jucătorilor vine în antrenament. Nu există niciun secret. Poți să fii cel mai mare motivator din lume și cel mai inspirat în alegerea filmulețelor sau a unor pasaje din cărți ori din filme, dacă jucătorii nu sunt antrenați și pregătiți pentru lucrul ăsta, poate doar o dată se întâmplă să iasă. Secretul este doar în antrenament”, a mai afirmat Pancu.
Când vine și dacă mai vine atacantul pentru Pancu
Antrenorul Rapidului a vorbit și despre căutările pentru întărirea compartimentului ofensiv, recunoscând că a identificat un atacant care îi place, însă transferul depinde de mai mulți factori.
Inclusiv de disponibilitatea jucătorului de a evolua în România.
„Mi s-au arătat foarte mulți atacanți. Din zecile de jucători văzuți, mie mi-a plăcut unul. Acum nu știu dacă e scump, dacă e ieftin sau dacă își dorește să vină aici. Asta e o problemă, pentru că un jucător, mai ales când vine din Vest, se gândește de două ori dacă să vină sau nu în România. Noi spunem că suntem mari, că suntem bogați, unii chiar suntem bogați pentru campionatul României, dar realitatea este că nu este ușor să convingi astfel de fotbaliști”, a concluzionat Daniel Pancu.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.