FOTBAL  »  Superliga  »  DECES

Gheorghe Simaciu, al patrulea cel mai bun marcator din istoria Petrolului, a murit la vârsta de 73 de ani

Gică Simaciu (al patrulea de la stânga la dreapta) a încetat din viață la 73 de ani
Gică Simaciu (al patrulea de la stânga la dreapta) a încetat din viață la 73 de ani

Articol de - Publicat miercuri, 29 iulie 2026 14:58 / Actualizat miercuri, 29 iulie 2026 15:29

Gheorghe Simaciu, al patrulea cel mai bun marcator din istoria Petrolului Ploiești, a încetat din viață la vârsta de 73 de ani.

Născut la Cornu pe 21 februarie 1953, Gică Simaciu a fost un fotbalist care a „explodat” la mijlocul anilor 70, la FC Poiana Câmpina, fiind transferat ulterior la Petrolul Ploiești la jumătatea sezonului 1976/1977.

Gheorghe Siamciu a decedat la 73 de ani

Gheorghe Simaciu, unul dintre golgheterii istorici ai Petrolului, a plecat dintre noi, la vârsta de 73 de ani.

Ajuns în curtea „găzarilor” la jumătatea sezonului 76/77, de la Poiana Câmpina, Simaciu a petrecut opt ani în tricoul formației noastre. Un mijlocaș elegant, astfel atrăgându-și prenumele de „Căprioara” cu care era alintat de către suporterii ploieșteni, dar și posesor al unui șut teribil, Simaciu a marcat 70 de goluri în cele 246 de partide oficiale disputate pentru FC Petrolul Ploiești (82 meciuri/25 goluri in Divizia A și 134 meciuri/45 de goluri în Divizia B), fiind golgheterul echipei în sezoanele 77/78 și 82/83.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndoliate!

- comunicatul emis de Petrolul Ploiești

Cariera sa a debutat la juniorii formației din Câmpina, însă prima legitimare oficială a avut-o la Carpați Sinaia. După perioada petrecută în armată, unde a evoluat pentru ASA Câmpulung Moldovenesc, s-a întors la Poiana la începutul lui 1975.

Încă din primul sezon a marcat 26 de goluri, performanță care i-a deschis poarta transferului la Petrolul Ploiești, formație condusă la acea vreme de legendarul antrenor Valentin Stănescu. La Ploiești a petrecut 8 sezoane, bifând 82 de prezențe și 25 de reușite în prima ligă.

În ianuarie 1984 s-a reîntors la Poiana pentru scurt timp (doar o jumătate de sezon), a continuat apoi la Mizil și și-a încheiat cariera la Băicoi, cunoscut de suporteri sub porecla „Căprioara”.

76 de goluria marcat Simaciu pentru Petrolul în cupă și campionat, fiind al patrulea din istoria „galben-albaștrilor”. Primii sunt Mircea Dridea - 163, Nicolae Toporan - 116 și Octavian Grigore - 78

Gheorghe Simaciu, al patrulea cel mai bun marcator din istoria Petrolului, a murit la vârsta de 73 de ani
Gică Simaciu (al treilea de la stânga la dreapta) a încetat din viață la 73 de ani // foto: Facebook @FC Petrolul Ploiești
Citește și:
România, atât de aproape de o victorie uriașă la Campionatul European! Înfrângere în 5 seturi cu Germania
Volei
România, atât de aproape de o victorie uriașă la Campionatul European! Înfrângere în 5 seturi cu Germania
Imagini interzise: de la golf, s-a filmat goală-pușcă prin nisip! „Ce naiba e asta?”
Stiri extrasport
Imagini interzise: de la golf, s-a filmat goală-pușcă prin nisip! „Ce naiba e asta?”
Provocat de Șumudică să explice momentul tensionat, Burcă n-a ezitat: „Asta i-am spus!”
Superliga
Provocat de Șumudică să explice momentul tensionat, Burcă n-a ezitat: „Asta i-am spus!”
Premieră nedorită pentru Bîrligea în Serie A
Campionate
Premieră nedorită pentru Bîrligea în Serie A
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

A divulgat mesajele! » Ce compromis a făcut Răzvan Burleanu ca să ajungă președintele FRF

Cine e fosta atletă devenită ispită la emisiunea de pe Pro tv: „Știu că atrag privirile ori de câte ori apar undeva”


Comentarii (1)
gheorghe
gheorghe  •  29 Iulie 2026, 17:41

In 1978, înaintea ( sau după , nu mi aduc aminte exact) CM din Argentina, cu Rivelino căpitanul Braziliei in teren , Intr un amical contra Petrolului , la Ploiesti , Fluminense in turneu în Europa , a pierdut cu 0-1 , gol Gică Simaciu de la 40 m , folha seca ! Fluminense ceruse să joace cu o echipa neînvinsă în Europa ....Petrolul , deși în B, era aceea... P.S. Steaua a pierdut in Ghencea cu 0-4....

Vezi toate comentariile (1)
Comentează