INTERNATIONAL  »  PRELIMINARII CM 2010  »  ROMÂNIA - LITUANIA 0-3

Şedinţa de la miezul nopţii

Articol de - Publicat duminica, 07 septembrie 2008 00:00

Victor Piţurcă s-a gîndit pînă la 3:00 dimineaţa asupra formulei de start pentru meciul cu Lituania

Alcătuirea echipei i-a provocat insomnii lui Victor Piţurcă, în noaptea premergătoare debutului "tricolorilor" în preliminariile CM 2010 din Africa de Sud. Gînditor, cu un teanc de hîrtii pe masă, selecţionerul s-a sfătuit ore întregi cu secuzii săi, Ştefan Iovan şi Gabriel Boldici, în privinţa titularilor de aseară. Cei trei s-au consultat în recepţia hotelului Opera Plaza, de la ora 22:00, pînă spre dimineaţă, retrăgîndu-se în camere abia în jurul orei 3:00.

NAŞU’ IZOLAT
Altfel, tensiunile iscate după Euro 2008 între Victor Piţurcă şi Mircea Sandu s-au observat şi la Cluj. Preşedintele FRF nu locuieşte în acelaşi stabiliment de 5 stele în care sînt cazaţi "tricolorii",:( ci şi-a rezervat cameră la hotelul City Plaza, cotat la 4 stele. Din cîte se pare, şeful de la Casa Fotbalului a fost deranjat de faptul că nici selecţionerul, nici directorul general, Ionuţ Lupescu, nu l-au invitat să treacă pe la echipă după sosirea la Cluj. Înaintea meciului, Naşu' i-a văzut pe "tricolori" doar vineri, la antrenamentul oficial.

Citește și:
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele

Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Superliga

Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Tenis

Din lojă, Valeriu Iftime a anunțat cu cine vrea să îl înlocuiască pe Marius Croitoru » O plecare iminentă de la Botoșani: „Mă face de râs”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (45)
 •  07 Septembrie 2008, 15:21

j...e...g..u..r..i..i...or...di...nare

 •  07 Septembrie 2008, 15:20

jeg ordinar.....frf....lpf....

 •  07 Septembrie 2008, 14:23

de la ora 22 la 3 ?! Meciul s-a terminat la ora 23, iar la hotel ati ajuns la ora 24.

Vezi toate comentariile (45)
Comentează