Articol de Daniel Scorpie - Publicat vineri, 31 iulie 2026, 18:41 / Actualizat vineri, 31 iulie 2026 18:49
Extrema lui Chelsea, Mykhailo Mudryk (25 de ani), este disponibilă să revină pe teren, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv i-a admis, parțial, apelul împotriva unei suspendări de patru ani pentru dopaj.
Internaționalul ucrainean nu a mai jucat niciun meci oficial din noiembrie 2024, fiind suspendat provizoriu de Federația Engleză (FA) în luna următoare, după ce a primit un „rezultat pozitiv” la testul pentru substanța interzisă meldonium.
Ulterior, i s-a aplicat suspendarea maximă de patru ani de către FA, însă el a făcut apel împotriva deciziei la TAS. Forul de la Lausanne a decis că Mudryk poate reveni în competiții „cu efect imediat”, după ce a acceptat încălcarea regulilor antidoping și a fost de acord cu o suspendare egală cu perioada deja executată.
Potrivit BCC, Chelsea a declarat că așteaptă cu nerăbdare ca Mudryk să revină „în formă maximă, în lot și pe teren” și că acesta se va alătura echipei în turneul din Hong Kong al echipei antrenate de Xabi Alonso în presezon.

Mikhaylo Mudryk: „Nu am consumat niciodată în carieră, în mod conștient sau intenționat, nicio substanță interzisă!”
Extrema lui Chelsea, cumpărată de la Shakhtar Donetsk cu 80 de milioane de euro în ianuarie 2023, a fost suspendată din decembrie 2024, după ce i-a fost descoperit meldonium într-o probă recoltată la un control doping, în timp ce se afla la echipa națională a Ucrainei.
Într-o declarație publicată de tabloidul The Sun, Mudryk a descris calvarul ca fiind cea mai dificilă perioadă a carierei sale: „După o lungă luptă, interdicția de patru ani care mi-a fost impusă a fost anulată și sunt liber să-mi reiau cariera cu efect imediat.
Sunt recunoscător că acest proces s-a terminat, că mi s-a permis să revin în fotbal și că pot privi cu nerăbdare spre viitorul meu. Așa cum am susținut întotdeauna de la începutul acestui caz, nu am consumat niciodată în mod conștient sau intenționat nicio substanță interzisă.
Angajamentul meu de a concura corect și de a-mi reprezenta clubul și țara cu profesionalism și integritate a fost mereu important pentru mine. Aș dori să le mulțumesc familiei și prietenilor mei pentru sprijinul și încrederea acordate pe parcursul acestei perioade”.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.