FOTBAL  »  Superliga  »  TITULAR

La închidere?

Articol de GSP - Publicat luni, 08 septembrie 2008 00:00

Julio Cesar Correa, adus pentru a juca fundaş central, le-a transmis “cîinilor” că poate evolua şi ca mijlocaş defensiv

Sosit liber de contract în Ştefan cel Mare, Julio Cesar Correa va fi titular de drept, alături de Tamaş, în defensiva “cîinilor” după plecarea lui Moţi la Siena. Dar brazilianul de 29 de ani, care a mai trecut în carieră pe la Real Madrid sau AC Milan, poate evolua şi în linia mediană. :)

Într-o discuţie între jucător şi staff-ul tehnic, sud-americanul a zis: “Dacă vreţi, mă puteţi folosi şi ca mijlocaş la închidere. Am mai jucat acolo cînd eram la Olym­piakos Pireu, n-ar fi o noutate”. Dinamoviştii iau în calcul această posibilitate: “Este superfotbalist, se antrenează exemplar şi se vede că ştie jocul. Nu degeaba a trecut pe la Madrid sau Milano. E mereu cu capul sus, pasează perfect şi este foarte tehnic pentru un fundaş, ar putea fi o soluţie pentru postul de mijlocaş mai ales că mai avem doi stoperi valoroşi, pe Lucian Goian şi pe Silviu Izvoranu”.

Citește și:
Ratarea începutului de sezon în Superligă » Nici autorul n-are explicație: „Ce să zic? Era poarta goală...”
Superliga

Ianis Zicu i-a amintit lui Mihai Stoica de momentul „mai bine locuiesc într-o cutie de carton”

Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1

Renaște fotbalul pe un stadion uitat din România, lăsat de izbeliște în ultimii ani » GSP a intrat în bază și are detalii despre noul proiect

ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA

Comentarii (3)
 •  08 Septembrie 2008, 11:34

:)))) auzi la ei Izvoranu si Goian fundasi valorosi :)))).Ma bufneste rasul de mult n-am mai ras asa :))))))))))).Izvoranu si Goian n-ar avea loc nici la ciorogarla.Sunteti penibili

 •  08 Septembrie 2008, 11:19

Asa fundasi de valoare ca astia 2 de mult nu am avut. Trebuia sa puneti un smile si langa declaratia asta. Apropo, renuntati la smile-uri, sunt penibile intr-un ziar cu pretentii.

 •  08 Septembrie 2008, 09:29

Auzi si tu!! doi jucatori valorosi Goian si Izvoranu ma bufneste rasul asa de dimineata,cea mai buna gluma pe ziua de azi

Vezi toate comentariile (3)
Comentează