SPORTURI  »  GIMNASTICA  »  INIȚIATIVĂ

Un parc important din București ar putea deveni parcul „Nadia Comăneci”

Nadia Comăneci
Nadia Comăneci

Articol de - Publicat luni, 24 august 2026 18:32 / Actualizat luni, 24 august 2026 19:07

Primarul general al municipiului București a confirmat ceea ce GSP.ro v-a înștiințat din luna aprilie: pe masa Primăriei a ajuns propunerea ca parcul Izvor să fie redenumit parcul „Nadia Comăneci”.

La 50 de ani după ce Nadia Comăneci a reușit performanța care avea să o transforme în „Zeița de la Montreal”, obținând primul 10 perfect din istoria gimnasticii olimpice, legendara fostă sportivă ar putea da numele unui parc important din Capitală.

Este vorba despre parcul Izvor, situat pe malul râului Dâmbovița, în apropierea Palatului Parlamentului. Propunerea le aparține celor de la Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) și a ajuns pe masa primarului general Ciprian Ciucu.

Parcul Izvor din București ar putea deveni parcul „Nadia Comăneci”

GSP.ro v-a informat din luna aprilie că parcul Izvor a fost cel ales pentru această redenumire simbolică, totul după ce Ion Țiriac dezvăluise că „un parc va avea numele Nadiei Comăneci”.

Edilul Capitalei a anunțat că a înaintat propunerea către consilierii generali, pe care i-a invitat să inițieze și să voteze un proiect în acest sens.

„COSR, printr-o scrisoare adresată Primăriei Municipiului București, a propus schimbarea denumirii parcului Izvor în parcul «Nadia Comăneci», cu ocazia împlinirii a 50 de la momentul în care legenda gimnasticii artistice mondiale a obținut prima notă de 10.00 din întrecerile olimpice de gimnastică artistică!

La Montreal 1976, Nadia Comăneci a intrat în istoria sportului după ce, în competiția de la paralele inegale a fost notată cu 10, în premieră la Jocurile Olimpice.

Nu este propunerea mea, este o propunerea venită din partea COSR și am promis că o voi supune atenției Consiliului General, deci am trimis-o grupurilor politice ale consilierilor generali. Asta nu înseamnă ca am inițiat un astfel de proiect, ci că las la latitudinea lor să inițieze și să voteze.

Nu sunt genul care să-mi însușesc propunerile altora și nici genul care să bag capul în poza unor mari campioni (pentru eventuale simpatii electorale), cu a căror performanță doar ei se pot mândri, pentru că este doar muncă lor, a generației lor.

Nadia Comăneci a inspirat generații de sportivi și face parte din panteonul sportului românesc”, a transmis Ciprian Ciucu.

Citește și:
A gafat în direct și și-a enervat la culme soția: „Sunt în Dubai, sunt niște fete incredibile pe aici”
Campionate
A gafat în direct și și-a enervat la culme soția: „Sunt în Dubai, sunt niște fete incredibile pe aici”
Așa arată un Audi de 300.000 de euro! Mirel Rădoi a spus imediat „Luați-mi banii!”
Auto
Așa arată un Audi de 300.000 de euro! Mirel Rădoi a spus imediat „Luați-mi banii!”
Noua Dacia Spring tunată este de nerecunoscut! Cum arată modelul germanilor
Noutati auto
Noua Dacia Spring tunată este de nerecunoscut! Cum arată modelul germanilor
Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor
Stiri extrasport
Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (3)
Van_Basten9_
Van_Basten9_  •  25 August 2026, 00:52

Ala e parc?!

Armata1947
Armata1947  •  24 August 2026, 19:30

sa mai castige si el 10 voturi

dandrake
dandrake  •  24 August 2026, 18:52

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează