Articol de Maria Olteanu - Publicat vineri, 04 septembrie 2026, 13:06 / Actualizat vineri, 04 septembrie 2026 14:10
Ovidiu Ioanițoaia, directorul Gazetei Sporturilor, a analizat vineri dimineață, la emisiunea GSP Live, moderată de Alexandru Barbu, cele mai noi informații din Superliga, transferurile făcute de Gigi Becali, situația de la CFR Cluj și ultimele rezultate din Cupa României Betano.
Acesta a apreciat ce s-a întâmplat la FCSB pe final de mercato, când, în sfârșit, Becali a și făcut ceea ce promisese, din speranța de a redresa echipa. Ioanițoaia mută însă acum presiunea pe umerii lui Denis Drăguș, atacant în care FCSB își pune mari speranțe că va salva sezonul și pentru care Becali a făcut mari eforturi financiare.
La FCSB, Drăguș urmează să semneze un contract valabil pe 3 ani. Va fi remunerat cu un salariu-record, un milion de euro pe an.
Ovidiu Ioanițoaia: „Trebuie să remarcăm că Gigi Becali s-a ținut de cuvânt”
„Așteptăm cele trei bombe nucleare de la FCSB. Am văzut chiar pe GSP că au apărut deja la București și Korenica, și Muhar, au venit aseară. Înțeleg că trebuie să sosească și Drăguș. Trebuie să remarcăm că Gigi Becali s-a ținut de cuvânt și de data asta chiar a băgat mâna în buzunar.
A simțit și el că e groasă după eșecul cu UTA. El și-a făcut datoria. Acum trebuie să confirme și Drăguș. Drăguș, cum să spun, a dat și el lovitura, pentru că înțeleg că a luat peste un milion de euro de la Trabzon ca să rezilieze contractul.
I-a promis și Becali un milion pe an, moment în care Drăguș devine cel mai bine plătit jucător din campionatul intern. Și acum urmează să confirme. Să nu uităm că Drăguș, care e din 2023 în Turcia, n-a spart plafonul, ca să zic așa. Mai mult n-a jucat decât a jucat. Trabzon l-a împrumutat când la Eyüpspor, când la Gaziantep. A avut zile bune, dar și multe blackout-uri.

Acum e cazul ca Drăguș să pună osul și să demonstreze că este jucătorul care merită un milion de euro, cum zice Becali, pe an, care e un salariu imens pentru fotbalul românesc. E adevărat, el ar avea salariul cel puțin dublu, dacă nu triplu, față de ceilalți jucători. Dar, mă rog, acum și ceilalți sunt plătiți, după părerea mea, la nivel înalt. Nu știu, Korenica și Muhar cât vor lua, probabil că vor lua și ei 30-40 de mii. Da, acum una se spune și alta se plătește.
În orice caz, ce vreau eu să remarc e că Gigi Becali, care vorbea mult și făcea puțin, de data asta chiar a făcut. De data asta, cum să spun, a simțit că trebuie depășit impasul printr-o investiție. A cheltuit, zice el, aproape 5 milioane.
Acum e cazul ca și jucătorii să demonstreze că au meritat această investiție, și în principal Drăguș. De Korenica nu-mi fac probleme. Kosovarul e un profesionist adevărat. Muhar sper să mai poată, deși era într-o oarecare cădere de formă la CFR Cluj”, a spus Ioanițoaia.
Ioanițoaia: „Petrescu probabil va veni după terminarea turului”

„Acum Gigi Becali tot vorbește despre sau cu Dan Petrescu. Eu mă îndoiesc că revine acum. Probabil că va veni după terminarea turului, adică din primăvară. Dar, de acum, e o echipă redutabilă. Aceste trei transferuri întăresc lotul.
Chiar acum știm bine că sunt probleme cu jucătorii străini, că ar trebui să fie 13 și după toate calculele sunt 14, dacă nu 15. Înțeleg că vrea să încerce și cu vârful de la Universitatea Cluj, cu Lukic. Și acolo sunt discuții. Universitatea, pe bună dreptate, ține la preț. Bosniacul a jucat și la Mondial, a și marcat. Dar, Becali, dacă își pune ceva în cap, are suficiente mijloace materiale ca să-l aducă și pe Lukic.
Dar să nu aducă prea mulți jucători deodată. Pentru că și ei, indiferent ce valoare au, simt nevoia unei perioade de acomodare. Nu poți să bagi patru jucători noi într-o echipă și să-i ceri să se asambleze de la o etapă la alta. Nici asta nu e ușor.
Însă, mai spun o dată, e de așteptat ca Drăguș să demonstreze că a meritat acest efort. În special, un salariu de genul ăsta, care, pentru România, este, cum să spun, foarte greu de susținut”, a spus Ovidiu Ioanițoaia, la emisiunea GSP Live.
Ovidiu Ioanițoaia: „În curând o să intre și Șumudică o repriză”
Directorul GSP a analizat și situația de la CFR Cluj, care se desparte de tot mai mulți jucători, iar în viitorul apropiat riscă să îl piardă și pe Lorenzo Biliboc, în negocieri avansate cu Legia Varșovia.
„Dar ce se întâmplă la CFR Cluj? Că revin, chiar trebuie să ridice probleme o fostă campioană, o echipă cu CV, de la care pleacă jucători unul după altul. Dacă pleacă și Biliboc, chiar nu știu cine mai rămâne. Și ca să glumesc amar așa, cred că trebuie să intre în repriza a doua și Șumudică.
El, oricum, a făcut un act de curaj să se ducă la CFR în contextul ăsta. Da, și acolo patronul una spune, alta face, deocamdată este insolvența. Lucrurile nu sunt foarte clare. În orice caz, e păcat că o echipă de anvergura CFR-ului se duce în jos. Pierde din viteză și din prestigiu.
Înțeleg că e vorba să plece și Biliboc de la CFR, ar avea o ofertă de 1,2 milioane de la Legia Varșovia. Nu știu cine mai rămâne, că dacă mă gândesc, a plecat Aly Abed, Sinyan, Aliev, Djokovic, Bolgado, Huja, Kamara, Muhar, Korenica, în curând o să intre și Șumudică măcar o repriză.
Pentru simplul motiv că n-are voie echipa, fiind în insolvență, să facă transferuri, să aducă jucători. Am spus ieri, Gruia pare un fel de Gara de Nord, dar nu funcționează decât plecările, sosirile nu, pentru că echipa e blocată fiind în insolvență, nu poate să aducă jucători și chiar nu mai rămâne nimeni în curând. E, cum să spun, un efort care merită urmărit”, a mai spus Ioanițoaia.
Analiza meciurilor din Cupa României Betano
Era de așteptat ca și Craiova să bată la Bacău și Rapid pe Poli Timișoara la Sibiu, pentru că nu sunt echipe din Liga I. Victoriile s-au obținut destul de greu. Craiova a câștigat cu 2-1, în condițiile în care a avut 2-0. Adevărat, a rămas însă în 10 oameni după eliminarea lui Baptiste Roux, francezul ăsta venit de la Bačka Topola din Serbia, care a și debutat cu prilejul ăsta. Craiova a menajat niște jucători, vreo șase, șapte, pe parcurs însă i-a introdus inclusiv pe Lameira, pe Baiaram.
Una peste alta, o victorie meritată, în ciuda faptului că Bacău a forțat în repriza a doua, pe care a controlat-o. Nu e de mirare, FC Bacău are antrenor pe Costel Enache, care e un tehnician cu CV, să ne aducem în minte că a antrenat la Piatra Neamț, la Iași, la Botoșani, la Hermannstadt, la Petrolul. Adică e un antrenor cu experiență. Victorie meritată, în ciuda faptului că echipa campioană a cam suferit spre finalul meciului.
- Ovidiu Ioanițoaia, despre FC Bacău - Craiova 1-2
Rapid, victorie facilitată și de faptul că Poli Timișoara are ca obiectiv declarat promovarea din Liga a 2-a și pare să o intereseze mai puțin Cupa. A folosit în raport cu meciul de campionat cu Târgu Mureș, câștigat cu 3-0, un singur titular. Ca atare, și Rapid a menajat pe Dobre, pe Moruțan, pe Vulturar, pe Onea, pe care însă, simțind că se îngroașă gluma și că se prelungește 0-0, pentru că golurile Rapidului au apărut în minutele 85 și 88, Pancu a recurs și la titularii pe care i-a introdus.
Un meci dominat de Rapid și câștigat până la urmă logic, cu observația că sunt probleme. Aioani a ieșit accidentat, care ar urma să facă azi un RMN, Rapid are un meci destul de greu, în weekend, joacă, din ce știu eu, la Galați, și se pune problema dacă va putea sau nu să-l folosească pe Aioani.
- Ovidiu Ioanițoaia, despre Poli Timișoara - Rapid 0-2
VIDEO cu intervenția lui Ovidiu Ioanițoaia din emisiunea GSP Live
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.