Articol de GSP - Publicat luni, 15 septembrie 2008 00:00
“Felicitari”, imi şopteşte scump şi chicotind fîşul verde, prins strîns în jurul urechilor ude. După marcajul roşu de la Colomeţ, printre poienile azurii de după Coada Lacului şi în viraj faţă de sfatul ciobanului surd ce mi-a ţipat direcţii contradictorii, am reuşit marea perfomanţă de a mă pierde. Nu ar conta cu nimic, dacă afară nu ar ploua ca în timpurile medievale din Highlands şi roata-faţă nu mi-ar fi vulcanizată în urmă cu patru ore. Înaintez şi mă felicit - mă rog, mă felicită fîşul, devenit între timp conştiinţa rotulelor mele roase. Pedalez sec, dar natural, condus de speranţa unui felinar sănătos, a unui piersic încărcat cu alendeloane, mandarine, pepeni şi cîteva pliculetze de Coldrex, a unei case primitoare, cu prispă din lemne groase. Îmi rotesc capul. Pădure fără uscături, mustind de trăinicie ca la începutul lumii, aer curat de sud-vest moldovenesc, veveriţe încruntate şi miros de peşte, linişte de biserică proaspăt sfiinţită, într-un cuvînt … sălbăticie.
Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
