FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

EXCLUSIV FCSB are primul răspuns de la Denis Drăguș!

Denis Drăguș s-a accidentat în Craiova - FCSB 5-0, foto: Cristi Preda (GSP.ro)
Denis Drăguș s-a accidentat în Craiova - FCSB 5-0, foto: Cristi Preda (GSP.ro)

Articol de - Publicat duminica, 20 septembrie 2026, 12:37 / Actualizat duminica, 20 septembrie 2026 14:31

Denis Drăguș, 27 de ani, a fost folosit pe postul de număr 10, al doilea atacant, în dezastrul suferit de FCSB cu Universitatea Craiova, 0-5 pe „Ion Oblemenco”. Cum s-a descurcat Drăguș?

Titular în premieră la FCSB, Drăguș a interpretat un alt post față de primul lui joc în roș-albastru, remiza cu Petrolul (2-2). Pe Arena Națională a fost introdus în stânga atacului. Aseară, în spatele lui Arnold Garita.

FCSB, umilită de Craiova. Nici experimentul Drăguș nu a funcționat

Drăguș a rezistat pe teren 40 de minute. După ce a ieșit la margine să primească îngrijiri medicale, s-a așezat din nou pe gazon și nu a mai putut continua meciul, acuzând dureri la genunchiul stâng. „Nu e o accidentare gravă”, a dezvăluit Gigi Becali, patronul FCSB.

Scorul nu luase proporții la momentul schimbării lui Drăguș cu Boutoutaou, Craiova conducea atunci doar cu 1-0.

Pe fondul dominării totale a oltenilor și al jocului catastrofal al FCSB-ului, și ideea cu Drăguș număr 10 a părut una neinspirată.

Conform raportului Wyscout, fotbalistul plătit de FCSB cu 1 milion de euro pe sezon nu a reușit altceva în Bănie decât să nimerească 5 pase. Nu a tras deloc la poartă, nu a driblat pe nimeni, și-a câștigat doar 36% din dueluri. Și nu a atins niciun balon în careul lui Laurențiu Popescu!

Denis Drăguș în Universitatea Craiova - FCSB

Minute jucate

41

Șuturi / cadrate

0 / 0

Pase / reușite

5 / 5

Driblinguri / finalizate

2 / 0

Dueluri / câștigate

11 / 4 (36%)

Mingi pierdute

3

Atingeri de balon în careul advers

0

Conform Wyscout

FCSB are primul răspuns de la Denis Drăguș!
Denis Drăguș, în Universitatea Craiova - FCSB, foto: Cristi Preda (GSP.ro)

Mutu i-a propus lui Becali să-l utilizeze pe Drăguș ca „9,5”

În cadrul unui dialog televizat cu Gigi Becali, Adrian Mutu s-a autopropus, mai în glumă, mai în serios, la FCSB. A mai afirmat că-l vede pe noul „decar” al roș-albaștrilor capabil să joace în spatele atacantului central, ca un „9,5”:

„În opinia mea, Drăguș poate juca foarte bine 3 posturi. În afară de număr 9 sau atacant lateral stânga într-un 4-3-3, el poate să joace și în spatele atacantului într-un 4-2-3-1. Devine un fel de 9 și jumătate. Poate coborî și între linii, pentru că are tehnica necesară”, spunea Mutu, la „Digi Sport Special”.

  • De regulă, Drăguș a evoluat pe două posturi de-a lungul carierei: atacant lateral stânga și „9”.

Rămâne în lotul României?

Gică Hagi l-a convocat pentru cele 4 meciuri oficiale din Liga Națiunilor, programate în perioada 25 septembrie - 5 octombrie. Primul dintre acestea va avea loc peste numai 5 zile, în Suedia.

În lot mai sunt doar doi atacanți, Louis Munteanu și Daniel Bîrligea.

Înaintea debutului la FCSB, Denis nu mai jucase de 3 luni, de la amicalul disputat de România în compania Țării Galilor (2-1) pe 6 iunie.

Drăguș este la lot. Este posibil să aibă niște probleme la menisc. Ligamentul, e clar, e întreg, nu sunt probleme grave. Astăzi, meniscul - la controlul clinic făcut de doctorul Stamatescu la echipa națională - se prezenta puțin mai rău decât ieri. Va face astăzi un RMN. Pare că la menisc ar fi o problemă. Să vedem cât de gravă este problema

- Mihai Stoica, președintele CA de la FCSB, la Fanatik

EXPLICATIV GSP | „Necunoscuta” Denis Drăguș: 5 motive să confirme la FCSB și 5 riscuri să nu reușească

Citește și:
Laurențiu Reghecampf este noul antrenor FCSB! Anunțul lui Becali: „Primă de 1.000.000 de euro pentru Champions League”
Superliga
Laurențiu Reghecampf este noul antrenor FCSB! Anunțul lui Becali: „Primă de 1.000.000 de euro pentru Champions League”
Ce se întâmplă cu Neubert la FCSB? Reghecampf a transmis decizia la telefon cu Becali
Superliga
Ce se întâmplă cu Neubert la FCSB? Reghecampf a transmis decizia la telefon cu Becali
Victorie MARE la Sofia, suntem în „sferturi”! Voleibaliștii României răstoarnă calculele și o spulberă pe Ucraina!
Volei
Victorie MARE la Sofia, suntem în „sferturi”! Voleibaliștii României răstoarnă calculele și o spulberă pe Ucraina!
FCSB are primul răspuns de la Denis Drăguș!
Superliga
FCSB are primul răspuns de la Denis Drăguș!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”

Hagi anunță vineri lotul, dar GSP a aflat primele nume sigure de convocare » Sunt deja în cantonamentul de la Mogoșoaia!


Comentarii (16)
Constantino
Constantino  •  20 Septembrie 2026, 17:38

Drăguș, o mare teapa , în străinătate mediocru ca și fotbalist în ultimii ani, n.a excelat el niciodată la un nivel foarte înalt, a fost ridicol de ridicat în slavi, in 40 de min jucate cu Craiova nu a ieșit cu NIMIC bun în evidenta, cum spuneam, o mare teapa

VanB8
VanB8  •  20 Septembrie 2026, 16:20
Postat de mario_rdfe_ pe 20 Septembrie 2026, 14:23

Capul sus Dragus ! O sa vina meciurile cu Botosani, Farul si alte echipe prietene, iar tu o sa faci furori !

Furouri.

concret.max
concret.max  •  20 Septembrie 2026, 15:29
Postat de VanB8 pe 20 Septembrie 2026, 14:16

Asta parca era cel.mai bun din Romania.

Ce bine imi pare ca ai luat teapa, na na na (dedicatie pentru fariseul care se crede imparat).

Vezi toate comentariile (16)
Comentează