FOTBAL  »  Superliga  »  FC BOTOȘANI - PETROLUL

FC Botoșani - Petrolul 1-3 » „Lupii” mușcă din nou pe „Municipal”: primul eșec acasă pentru Croitoru în acest sezon!

Petrolul, victorie la Botoșani / FOTO: Facebook @Petrolul
Petrolul, victorie la Botoșani / FOTO: Facebook @Petrolul

Articol de , - Publicat vineri, 23 octombrie 2026 20:02 / Actualizat vineri, 23 octombrie 2026 20:16

Petrolul Ploiești a învins-o pe FC Botoșani în deschiderea etapei 13 din Superligă, scor 3-1.

Moldovenii nu mai pierduseră acasă în campionat de pe 7 martie, când Petrolul a învins-o în ultima etapă a precedentului sezon regulat.

Tot ploieștenii le-au venit de hac pe „Municipalul” din Botoșani și astăzi, la capătul unui meci tensionat.

S-a jucat deschis în primele 25 de minute, pe alocuri pe contre, cu un mic plus pentru ploieșteni, impresie întărită de vulnerabilitatea gazdelor la orice încercare de verticalizare a elevilor lui Ricardo Sousa.

O verticalizare a dus și la deschiderea scorului. Jucătorii lui Marius Croitoru s-au apărat inacceptabil și l-au lăsat pe Rodrigo Martins să zburde în careul lor. Leo Teixeira a sesizat demarcarea conaționalului și l-a servit pentru o finalizare în mare stil, „scăriță” din prima la care Anestis nu a avut ce face.

Gazdele au răspuns prin Ongenda, al cărui șut a fost respins de Zima (29'), dar de marcat aveau să o facă tot oaspeții, în minutul 37, prin tânărul Mario Ioniță (19 ani). În prima parte a acțiunii, Hanca a lovit bara stângă cu o execuție pretențioasă - foarte probabil, o încercare de centrare. Defensiva gazdelor a respins pe direcția lui Mario Ioniță, care a șutat de la marginea careului mare și l-a bătut pe Anestis.

Prima parte s-a încheiat cu o mare ocazie a lui Enriko Papa, a doua a început cu o decizie scandaloasă de arbitraj, Mitrov scăpând de „roșu” deși l-a lovit pe Papp cu talpa în față.

+16 FOTO

Rodrigo Martins, în zi de „scărițe” la Botoșani

În fine, a rămas 11 la 11, context în care a venit și al treilea gol al oaspeților. Defensiva lui Croitoru a clacat din nou la o pasă printre linii. Servit pe poziție viitoare de Hanca, Rodrigo Martins a desăvârșit „dubla” cu un lob minunat, de la circa 25 de metri de poartă.

Gazdele au redus din handicap în minutul 65, golgheterul Andrei Dumiter reușind cumva să împingă balonul mai departe de linia porții după o fază confuză, dar Botoșaniul nu a avut forța să mai înscrie o dată și să relanseze meciul.

FC Botoșani - Petrolul 1-3 » „Lupii” mușcă din nou pe „Municipal”: primul eșec acasă pentru Croitoru în acest sezon!
Momentul în care Zima oprește balonul și îl trage

Am avut parte în cele din urmă și de eliminări. În minutul 83, Narcis Ilaș a văzut cartonașul roșu pentru un gest similar cu cel comis de Mitrov - unde e logica? -, iar în prelungiri, 90+7', Rodrigo Martins a primit al doilea „galben” după ieșirea de pe teren, pentru o ieșire nervoasă la margine, de pe bancă.

Transformând acel prim „galben” în eliminare, Martins s-a asigurat că va rata următorul meci al Petrolului, cel de Cupă cu Progresul Spartac, în loc de următoarea etapă de campionat. Asta în condițiile în care el avea 3 „galbene” înaintea meciului.

De altfel, a admis râzând după meci, la flash-interviu, că „a fost o chestie șireată, nu pot vorbi despre asta, dar îmi pare rău că voi rata meciul următor”.

FINAL » FC Botoșani - Petrolul 1-3

Min. 90+7: este eliminat și Rodrigo Martins, autorul „dublei”, pentru proteste la margine, după ce fusese schimbat!
Min. 83: cartonaș roșu pentru Narcis Ilaș, care-și pierde cumpătul după ce este tras de Leo Teixeira și lovește cu talpa în zona abdomenului. Incredibil este că a fost o fază identică celei din minutul 46, când Mitrov l-a lovit pe Papp cu talpa în față.
Min. 69: aproape de 1-4! Lucho Vega se înalță în apropierea porții și reia cu capul, dar mingea lovește bara.
Min. 68: și acest gol este validat, arbitrii considerând că balonul a depășit cu totul linia porții.

FC Botoșani - Petrolul 1-3 » „Lupii” mușcă din nou pe „Municipal”: primul eșec acasă pentru Croitoru în acest sezon!
Momentul în care Zima oprește balonul și îl trage

Min. 65: GOL BOTOȘANI, 1-3! „Centralul” Marcel Bîrsan arată spre centrul terenului. Mingea a părut să se scurgă în poarta Petrolului după faza în care au fost implicat Dumiter, Căpușă și Zima, dar portarul ceh nu este convins că balonul a trecut în întregime de linie înainte să intervină.
Min. 57: golul este validat, 0-3! Între timp, Hanca a fost schimbat și a mers direct la vestiare. Foarte probabil, mijlocașul este supărat că a fost scos deși a jucat excelent astăzi.
Min. 54: GOL PETROLUL, 0-3! Servit pe poziție viitoare de Hanca, Rodrigo Martins reușește „dubla” cu un lob minunat, de la circa 25 de metri de poartă. Poziția portughezului este momentan analizată.

Min. 45+6: repriza se încheie cu o mare ocazie a gazdelor. După o centrare din lovitură liberă, Enriko Papa s-a conectat cu balonul în suprafața adversă de pedeapsă, dar lovitura de cap i-a fost parată senzațional de Zima.
Min. 39: GOL PETROLUL, 0-2! Tânărul Mario Ioniță dublează avantajul „lupilor”. În prima parte a acțiunii, Hanca a lovit bara stângă încercând mai degrabă să centreze. Defensiva gazdelor a respins pe direcția lui Mario Ioniță, care a șutat de la marginea careului mare și l-a bătut pe Anestis.
Min. 37: cartonaș galben pentru Marius Croitoru, antrenorul gazdelor. Este al patrulea său avertisment din acest sezon, ceea ce înseamnă că va fi suspendat la următorul joc, pe 1 noiembrie, pe terenul campioanei Craiova! Croitoru a mai fost suspendat o dată în acest sezon, în etapele 3 și 4, după ce fusese eliminat în runda secundă, la 1-1 cu Rapid.
Min. 27: GOL PETROLUL, 0-1! Deschidere de scor pe „Municipal”. Leo Teixeira l-a găsit în careul advers pe Rodrigo Martins, nemarcat, iar șeptarul a finalizat în mare stil, o „scăriță” fără preluare care l-a bătut pe Anestis.
Min. 25: jocul s-a deschis, ambele echipe reușesc să pună în primejdie porțile adverse.
Min. 16: prima ocazie importantă a gazdelor. Bodișteanu caută poarta din afara careului și trimite aproape, cu emoții pentru Zima.

FC Botoșani - Petrolul, echipe de start:

FC BOTOȘANI (4-3-3): Anestis - Bayeye, Miron (cpt.), M. Diarra, Ilaș - L. De Vega, E. Papa, Ongenda - Bodișteanu, Dumiter, Mitrov
Rezerve: Gurău, Creț, Bordeianu, Petro, Gama, Preda, Markovic, Kovtalyuk, Sadiku, Mailat, Șorodoc, Idowu
Absenți: Diaw (suspendat)
Antrenor: Marius Croitoru

PETROLUL (4-4-2): Zima - Căpușă, Papp (cpt.), Malula, Dumitrescu - Leo Teixeira, Hanca, Lucho Vega, R. Martins - Nlundulu, M. Ioniță
Rezerve: Rădulescu, Georgescu, Argeșanu, Zaian, Huseynov, Ludewig, Dele, Paraschiv, Manolache, Bran Flores, Leescu
Absenți: Țutu (suspendat)
Antrenor: Ricardo Sousa

Arbitru: Marcel Bîrsan
Asistenți: Florentin Nicușor Marin și Cosmin Vatamanu
VAR: Bogdan Dumitrache
AVAR: Sebastian Eugen Gheorghe

Citește și:
Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
Campionate
Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Laurențiu Reghecampf, uluit după o lună în Superliga: „Să vă spun ceva!”
Superliga
Laurențiu Reghecampf, uluit după o lună în Superliga: „Să vă spun ceva!”
Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Tenis
Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (3)
abac954
abac954  •  23 Octombrie 2026, 21:08
Postat de Dr.Hoock pe 23 Octombrie 2026, 20:02

Gata, sezonul ăsta Eftime in sfârșit se duce in B!

Stai linistit, ca primarul Nicusor l-a facut miliardar din termoficare in Bucuresti

Dr.Hoock
Dr.Hoock  •  23 Octombrie 2026, 20:02

Gata, sezonul ăsta Eftime in sfârșit se duce in B!

MirTzeA
MirTzeA  •  23 Octombrie 2026, 19:25

Gallina domestica Moldaviae duse "La Cocos"

Vezi toate comentariile (3)
Comentează