Articol de Sergiu Alexandru - Publicat marti, 27 octombrie 2026, 14:36 / Actualizat marti, 27 octombrie 2026 15:01
Aflată în insolvență, cu datorii de 32 de milioane de euro, CFR Cluj trebuie să găsească în perioada următoare veniturile necesare pentru a achita datoriile. Iar elvețianul Hendrik Klein, adus de Ioan Varga pentru a găsi investitori, are un termen-limită impus de șeful din Gruia.
În acest moment, clubul achită sumele lunare din banii pe care-i produce, dar va trebui ca în curând să înceapă să achite și din restanțe, datoria urmând a se micșora ca urmare a procedurii de insolvență.
Concret, din cele 32 de milioane de euro, 20 de milioane sunt datorii către finanțatorul Ioan Varga. La ANAF, datoria e de aproximativ 4,5 milioane de euro, iar restul datoriei e către jucători, impresari și alte firme.
Termen-limită pentru Hendrik Klein
Într-o declarație pentru GSP.ro, Răzvan Zăvăleanu, reprezentantul administratorului judiciar al clubului, spunea că în 9-12 luni CFR Cluj trebuie să găsească banii necesari plății datoriilor. Banii urmând să vină din partea acționarilor, fie că e vorba de Ioan Varga, fie că e vorba de un nume nou.
Doar că pentru Hendrik Klein, omul de afaceri elvețian adus în Gruia pentru a găsi surse de finanțare, termenul este mult mai mic. Potrivit informațiilor GSP.ro, Klein mai are o lună la dispoziție pentru a veni la CFR Cluj cu investitorii promiși. În caz contrar, colaborarea are șanse foarte mari să se încheie.
„Ușa e încă deschisă pentru colaborare. Varga îl așteaptă să-și respecte promisiunea. Dar tot întârzie. Clubul are nevoie de ajutor acum. Klein mai are o lună, dacă nu, se va închide posibilitatea colaborării. Oricum, Varga e tot mai convins că tot el va trebui să vină cu banii necesari. E principala lui variantă în acest moment și e hotărât să bage iar alți bani”, explică pentru GSP.ro oameni la curent cu situația din Gruia.
Varga – Klein, schimb de replici de la distanță
Între Ioan Varga și Hendrik Klein, relațiile par tensionate de ceva vreme. Plecat din Cluj-Napoca, elvețianul a fost acuzat direct de finanțatorul lui CFR Cluj că nu i-a prezentat dovezile necesare.
„Momentan însă, nu au venit cu niciun ban. Eu încă mai aștept, pentru că am încredere, știu de la prieteni comuni că sunt oameni serioși. Domnul Klein să-mi arate măcar un extras de cont. Că până acum numai povești. Și nu vreau să vorbesc urât, dar când cineva numai vorbește în vânt și nu arată nimic... I-am spus domnului Klein că e OK dacă nu aduce 10 milioane, poate să aducă și 5 milioane de euro și, încetul cu încetul, îi dau acțiuni în funcție de aport. Mai aduce 3 milioane, mai dau niște acțiuni, mai aduce 5 milioane, mai dau niște acțiuni, chiar pot să-i vând clubul integral”, spunea Ioan Varga.
În replică, Hendrik Klein a declarat că investitorii cu care vine sunt potenți financiar și că nu le poate cere să prezinte dovezi ale finanțelor lor. Și acuză clubul din Gruia că nu a fost transparent în totalitate.
„A declarat că mi-a dat toate documentele necesare. Nu spun că nu a încercat să-mi trimită ceva documente. Am văzut balanța clubului, dar cred că avem viziuni diferite despre cum se face un audit. Nelu mi-a mai promis multe lucruri în trecut și nu mereu a fost de încredere. Nu spun că e un băiat rău. E foarte pasionat de ceea ce face. Cumva e ridicol. Frank Otto nu are nevoie să arate vreo dovadă că are bani. Vreau să spun că e miliardar. Se știe asta”, spunea Klein.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.