Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 28 octombrie 2026 16:31 / Actualizat miercuri, 28 octombrie 2026 16:31
CFR - U este diseară, de la ora 21:30, în Gruia, un nou episod din „Derby de Cluj”, pentru un loc (mai devreme) în sferturile Cupei României
CFR Cluj - U Cluj propune un nou episod din "Derby de Cluj", diseară, de la ora 21:30, pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu". "Șepcile roșii" revin pe arena unde au izbândit în urmă cu 20 de zile, scor 3-1, după ce formația lui Marius Șumudică a deschis scorul. Atunci, a fost în Superliga, astăzi, este în faza grupelor Cupei României.
Ambele echipe de pe malul Someșului au câte 3 puncte după runda inaugurală a grupei B. U Cluj a învins-o cu 1-0 pe Petrolul, grație penalty-ului obținut de Lukic și transformat de Macalou. De cealaltă parte, CFR a trecut cu 3-1 de Sepsi, goluri Păun, Șfaiț și Korenica au marcat pentru "alb-vișinii".
Două remize în Cupa României, scor 1-1, între CFR și U Cluj după revenirea „Șepcilor roșii” în prima ligă
În ceea ce privește confruntările din a doua competiție internă, ultimele două dueluri directe au propus tot atâtea remize, 1-1.
Pe 20 octombrie 2022, autogolul lui Roger restabilea egalitatea după ce Bîrligea a deschis scorul pe Cluj Arena după doar trei minute, astfel că derby-ul s-a încheiat nedecis.
Rezultatul s-a repetat tot în faza grupelor un an mai târziu, când U a punctat tot grație unui autogol, Kresic, iar CFR avea să fie cea care revine, prin reușita aceluiași Bîrigea, de la jumătatea reprizei secunde.
Amintiri plăcute pentru U Cluj din 2015
Pe site-ul oficial al alb-negrilor, cei de la U Cluj au menționat un succes special în urmă cu mai bine de un deceniu. Chiar înainte de colaps la U!
În ediția 2014/2015, "Șepcile roșii" au ajuns până în finala Cupei României, după ce în semifinale a trecut de marea rivală. Cu om în plus încă din minutul 9 și un penalty primit la aceeași fază, dar ulterior ratat, alb-negrii nu au putut să își adjudece prima manșă din Gruia, scor 0-0.
Același scenariu și pe Cluj Arena, astfel că s-a ajuns la loviturile de departajare. Slovacul Robert Veselovsky, a fost eroul partidei, goal-keeper-ul a parat execuțiile lui Larie și Petrucci, U a marcat de patru ori din tot atâtea încercări și a ajuns în finala (pe care avea să o piardă în fața celor de la FCSB, 0-3).
CFR Cluj - U Cluj în ultimele 5 dueluri directe din Superliga: scor 3-2
Analizând ultimele cinci dueluri directe din Gruia, în L1, CFR s-a impus de trei ori, în timp ce U Cluj a învins de două ori. U Cluj a câștigat cu 3-2 meciul din august 2024, oprind o secetă de zece ani fără succes în fieful CFR-ului.
În 2025, s-au impus gazdele, scor 1-0. În 2026, este deja a 4-a confruntare directă de pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", după ce "feroviarii" au câștigat cu 3-2 duelul din februarie și cu 1-0 pe cel din aprilie, din play-off-ul stagiunii precedente.
În urmă cu 20 de zile, Universitatea s-a impus cu 3-1 în fața rivalei.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.