GSP SPECIAL  »  STIRI EXTRASPORT  »  CORONAVIRUS

Scandal imens în Marea Britanie » Gary Neville, atac extrem la Ministrul britanic al Sănătății: „Al naibii de laș!"

Gary Neville, atac extrem la Ministrul britanic al Sănătății: „Al naibii de laș! +34   FOTO
Gary Neville, atac extrem la Ministrul britanic al Sănătății: „Al naibii de laș!"

Articol de - Publicat vineri, 03 aprilie 2020 12:34

Gary Neville (45 de ani), fostul internațional al lui Man. United, a replicat după ce Matt Hancock le-a cerut fotbaliștilor să-și reducă salariile. „Mi-aș fi dorit să mai fi fost jucător încă zece minute", a spus Neville.

E scandal în Anglia, pentru că jucătorii din Premier League încă nu au anunțat că își micșorează salariile. După exemplul marilor cluburi din restul Europei, ca Barcelona, Juventus sau Bayern.

„Și fotbaliștii trebuie să joace un rol"

Joi seară, într-o conferință de presă, Ministrul britanic al Sănătății i-a tras de urechi pe fotbaliști. „Toată lumea trebuie să joace un rol. Mă refer și la jucătorii din Premier League", a declarat Matt Hancock. 

„Primul lucru pe care ar putea să-l facă ar fi să accepte reducerea salariilor". Mai mult. Julian Knight, președintele Comisiei de Sport din Camera Comunelor, a cerut Guvernului să taxeze cluburile care nu dovedesc solidaritate în perioada pandemiei.

Gary Neville: „Nu are suficiente teste pentru medici"

Cuvinte care l-au enervat pe Gary Neville. Fostul internațional englez, care a jucat numai la Man. United în carieră (602 meciuri în două decenii), are 45 de ani acum și este analist la Sky Sports. I-a răspuns ministrului. 

Mi-aș fi dorit să mai fi fost jucător încă zece minute. Fotbaliștii din Premier League lucrează la o propunere pentru a ajuta cluburile, comunitatea și Serviciul Național de Sănătate. Le va lua două săptămâni să pună totul la punct. Matt Hancock îi scoate pe ei în față, când el nu are suficiente teste pentru cei care fac parte din Serviciul Național de Sănătate. E al naibii de laș".

+29 FOTO

„Jucătorii nu pot fi țapii ispășitori"

Sindicatul Fotbaliștilor Profesioniști (PFA) a dat un comunicat tăios. „Sentimentul răspândit de opinia publică este că jucătorii trebuie să plătească personalului din afara departamentului sportiv", s-a lansat PFA.

„Dar jucătorii nu pot fi țapii ispășitori. Cluburile, care au posibilitatea de a-și plăti salariații, sunt cele care trebuie să o facă. Pentru că dacă fotbaliștii contribuie la achitarea salariilor celorlalți angajați nu vor servi decât interesul acționarilor".

„Acceptăm că jucătorii trebuie să fie flexibili și să împartă greutatea financiară a pandemiei pentru a asigura viitorul cluburilor și al sportului, în general" - Comunicatul Sindicatului Fotbaliștilor Profesioniști

2.961 de oameniși-au pierdut viața până acum în Marea Britanie din cauza pandemiei

Angajații în șomaj tehnic. Nu și jucătorii

Până acum, potrivit The Sun, patru cluburi (Tottenham, Newcastle, Bournemouth și Norwich) au anunțat că și-au trecut personalul din afara departamentului sportiv în șomaj tehnic, ceea ce înseamnă că 80 la sută din salariile lor vor fi plătite de stat. Dar continuă să-și plătească integral jucătorii cu salarii de milioane.

VIDEO Măsuri obligatorii de protecție împotriva noului Coronavirus ( COVID-19)

Citește mai multe știri despre coronavirus:

Ionuț Radu, interviu din izolare: „La ora asta eram calificați la European”

Mihai Rotaru confirmă analiza GSP: „Nu vindem, o să aducem!” + Anunț de ultimă oră: câte luni poate rezista clubul

Citește și:
Verdict necruțător la CEDO în procesul excluderii lui FCU Craiova din 2011! + Ce a decis instanța de la Strasbourg în litigiul deschis de Adrian Mititelu
Special
Verdict necruțător la CEDO în procesul excluderii lui FCU Craiova din 2011! + Ce a decis instanța de la Strasbourg în litigiul deschis de Adrian Mititelu
Cea mai frumoasă fană a lui Inter: „Când am ajuns în Italia, prietenii mi-au spus: trebuie să alegi între cele două”
Campionate
Cea mai frumoasă fană a lui Inter: „Când am ajuns în Italia, prietenii mi-au spus: trebuie să alegi între cele două”
„Așa ceva nu se mai face de 20 ani! Ce, ești la bar?!” » Comentariul lui Van der Vaart despre Olanda - Japonia a stârnit o furtună în Europa
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„Așa ceva nu se mai face de 20 ani! Ce, ești la bar?!” » Comentariul lui Van der Vaart despre Olanda - Japonia a stârnit o furtună în Europa
Răsturnare de situație la FCSB! Decizia lui Gigi Becali în privința acțiunilor
Superliga
Răsturnare de situație la FCSB! Decizia lui Gigi Becali în privința acțiunilor
FOTO Noua Dacia electrică: a fost anunțat oficial numele. Mașina va fi fabricată în Slovenia
Profit.ro
FOTO Noua Dacia electrică: a fost anunțat oficial numele. Mașina va fi fabricată în Slovenia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Jeremy Clarkson, legenda „Top Gear”, a dezvăluit că are cancer: „Dacă tratamentul merge, ne vedem în sezonul 6. Dacă nu, nu”

Fiica de 23 de ani a fostului internațional vrea să dea peste cap „Insula iubirii”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează