FOTBAL  »  LIGA 3  »  BRAȘOV

FOTO Moment inedit la reunirea echipei antrenate de Tibi Ghioane

FOTO: mytex.ro
FOTO: mytex.ro

Articol de - Publicat duminica, 25 iulie 2021 00:27 / Actualizat duminica, 25 iulie 2021 08:44

Tiberiu Ghioane (40 de ani) și-a început cariera de antrenor pe banca celor de la SR Brașov. Fostul internațional a condus vineri seară primul antrenament, pe Stadionul Tineretului, în tribună aflându-se numeroși fani, care au realizat un adevărat spectacol.

„E un moment important în cariera mea. Vin pe un post care a fost ocupat de antrenori legendari. O să enumăr numai Paul Enache, Gabi Stan, Răzvan Lucescu, Isăilă, care au avut rezultate și sper să mă ridic la nivelul așteptărilor. 

Obiectivul pe prima parte a sezonului este să încercăm să ne apropiem de locurile de play-off și după cantonamentul din iarnă, la fel, să mergem în play-off. 

Suporterii să fie alături de noi, cum au fost și anul trecut și anii trecuți și să vină într-un număr cât mai mare la stadion, și în meciurile de acasă și în deplasare, și noi nu îi vom dezamăgi”, a spus Tibi Ghioane, noul antrenor al SR-ului, retras din activitatea de jucător în urmă cu zece ani, perioadă în care a mai pregătit echipele de Liga a 4-a ACS Prejmer și Precizia Săcele.

Moment inedit la primul antrenament al lui Tiberiu Ghioane

Ședința de pregătire a avut parte și de un moment inedit: un suporter și-a cerut iubita de soție, apelând la ajutorul jucătorilor, care au afișat un banner cu celebra întrebare, răspunsul fiind, bineînțeles, afirmativ, scrie mytex.ro.

Moment inedit la reunirea echipei antrenate de Tibi Ghioane
FOTO: mytex.ro

SR Brașov vrea în Liga 2

SR Brașov este o echipă înființată de fanii „stegari” în 2017, după falimentul lui FC Brașov. Aceștia au ales să meargă în continuare pe drumul lor și în această vară, nealăturându-se proiectului FC Brașov Steagul Renaște, inițiat de autoritățile locale, prin cesionarea locului obținut în Liga a 2-a de către CSM Corona.

Ghioane îl va avea alături pe Robert Elek, atacant care evoluează deja de jumătate de an pentru SR și care va ocupa și funcția de antrenor secund.

„Sunt foarte optimist, deoarece chiar îmi doream să o iau și pe drumul ăsta, ca antrenor. Sunt bucuros. Vreau să le fac cât mai bine pe ambele. 

Sunt sigur că din punct de vedere sportiv, ca și jucător, lumea mă cunoaște, știe că o să dau totul pe teren, iar ca și antrenor secund o să încerc să-l ajut cât mai mult pe Tibi, să fiu alături de băieți în vestiar, să le dau un sfat celor mai tineri, să le dau un pic din experiența mea și să-i învăț exact ceea ce am învățat și eu de-a lungul anilor din fotbal. Suporterii să vină în număr cât mai mare alături de noi, mai ales în situația în care suntem. 

Noi avem nevoie de ei în număr cât mai mare, vrem să-i facem fericiți. Deocamdată nu le promitem foarte multe, dar împreună sunt sigur că o să facem lucruri frumoase”, a punctat și secundul Robert Elek.

Citește și alte știri din ligile inferioare: 

Unde a ajuns Daniel Benzar, jucătorul căruia Becali i-a pus o clauză de 20 de milioane de euro

EXCLUSIV Implicarea politicului în fotbalul românesc » Episod halucinant povestit în direct: „Câștigați și voi, câștigăm și noi”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează