INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LIVERPOOL

SPECIAL O legendă a lui Liverpool povestește o ceartă celebră pe teren: „Există vreun risc nenorocit să câștigi un atac prin alunecare?”

Graeme Souness și Kenny Dalglish // FOTO: Imago
Graeme Souness și Kenny Dalglish // FOTO: Imago

Articol de - Publicat sambata, 13 august 2022 09:43 / Actualizat sambata, 13 august 2022 12:33

Marele Graeme Souness, fost jucător și manager al lui Liverpool, vorbește în Daily Mail despre fotbalul de altădată, incluzând și conflictul pe teren și vestiar cu uriașul Kenny Dalglish, dar și despre supracomplicarea jocului în zilele noastre.

Graeme Souness, scoțianul azi în vârstă de 69 de ani, un fost mare jucător al lui Liverpool (1978-1984), cu trei triumfuri în Cupa Campionilor Europeni (1978, 1981, 1984), conducea un BMW 2000 alb într-un moment în care Saab-ul lui Phil Thompson fusese punctul culminant al mașinilor sofisticate la club, la mijlocul anilor 1980.

Acest stil de viață părea cât se poate de îndepărtat de etica muncii spartane predicată de legendarul Boot Room pe Anfield.

Cu toate acestea, o poveste pe care o spune Souness despre diminețile începute într-un vechi garaj arată mult despre modestia cu care își vedea, de fapt, locul în acel Liverpool.

Fragmentele de conversație din garajul lui Liverpool

Toți jucătorii știau acel loc drept „garajul lui Bob Rawcliffe", un loc condus de un prieten al lui Bob Paisley. Managerul lui Liverpool ajungea acolo în jurul orei 8 dimineața în fiecare zi ca să studieze paginile de curse și să-și bea ceaiul în biroul din spate.

Souness locuia în apropiere și trecea pe acolo după ce-și lăsa copiii la școală, știind că așa poate schimba o vorbă cu Paisley.

„Nu mă duceam în biroul din spate cu ei", spune el. „Eram foarte atent să nu-i deranjez". Așadar, căpitanul și superstarul lui Liverpool din vremea aceea stătea afară în partea din față a garajului, bea ceai cu „Joan" care lucra la recepție și aștepta ca Paisley să apară.

„Când ieșea, erau șanse să-l prind la câte o discuție", spune Souness. „Nu a fost niciodată genul care să se angajeze în conversații mari și lungi. Spunea mai degrabă o propoziție sau două. 

Apoi, poate îl făceai să revină la ceva ce spusese și el ar fi explicat, ar fi extins puțin. Plecai și te gândeai la asta mai târziu - la ce a vrut să spună de fapt. Mergeam acolo doar pentru acele fragmente de conversație".

Ca jucător la Liverpool, trebuia să găsești singur răspunsurile

Filosofia transmisă treptat de Paisley și de secunzii săi, Joe Fagan și Ronnie Moran, a fost despre responsabilitatea personală, a gândi pentru tine însuți pe terenul de fotbal și a lucra pentru colegii tăi.

Când jocul se termina, în general nu puneai întrebări pentru că, în calitate de jucător de la Liverpool, trebuia să găsești singur răspunsurile. Chestionarea managerului nu a fost niciodată o parte a ecuației. Primeai niște priviri ciudate dacă exprimai vreo opinie.

Lumea a mers mai departe, reflectă Souness, în timp ce se așază să mănânce tarte cu pește, la un restaurant cu vedere la golful de la Sandbanks de pe coasta Dorset, unde locuiește acum.

„Un tânăr de 20 de ani de astăzi va fi mult mai informat decât un tânăr de 20 de ani când am jucat, iar televiziunea a ajutat la realizarea acestui lucru și la educarea acestor jucători", spune el. 

Cu toate acestea, credința sa în responsabilitatea personală și în jucătorii care își cunosc bine locul în ierarhie rămâne parte a viziunii lui despre fotbal, ca întotdeauna.

„Managerul e cel răstignit acum", spune el. „Înlocuirile sale. Înlocuirile sale din echipă. Nu a fost întotdeauna așa. Au fost jucători care erau criticați, dar acum este întotdeauna vina altcuiva. Jucătorii scapă fără să fie taxați. Nu așa ar trebui să fie!".

Souness: „A trebuit să ne separe colegii până la urmă"

Souness rememorează mai multe episoade de pe vremea când juca, precum acea după-amiază de decembrie de la Coventry, din 1983, când Liverpool era condusă cu 3-0 la pauză.

„Există vreun risc chiar să joci și să câștigi controlul asupra mingii?", l-a întrebat el pe Kenny Dalglish, chiar înainte de pauză. „Există vreun risc nenorocit chiar să câștigi un atac prin alunecare?" i-a întors-o Dalglish.

Această „conversație" a continuat în vestiar.

„Joe și Ronnie și-au turnat o ceașcă de ceai și nu au spus niciun cuvânt", își amintește Souness. „Deși ne vedeau că ne certam, că purtam discuția despre echipă în locul lor. Cu fiecare propoziție ne apropiam din ce în ce mai mult unul de celălalt. A trebuit să ne separe colegii până la urmă".

Acele după-amiezi de aur la mijlocul Anfield-ului - cele mai bune zile din viața lui - aparțineau unei epoci care se epuiza cu rapiditate, deși nu și-a dat seama la momentul respectiv.

354 de meciuria jucat Souness în tricoul roșu în toate competițiile; mijlocașul scoțian a marcat 55 de goluri pentru Liverpool

Copleșit de schimbările din fotbalul britanic

Când i-a venit rândul la conducerea lui Liverpool, Premier League venea cu salariile ei turbo și puterea sporită a jucătorilor. I-a fost greu să facă față acestor schimbări. „Încă vedeam acea slujbă ca «Eu sunt șeful și ca mine trebuie să se facă!»".

Souness a condus-o pe Liverpool care a pierdut cu 1-0 la Nottingham Forest în primul meci televizat din Premier League, acum 30 de ani. Banii noi nu au fost singurul factor care complica lucrurile.

Epuizat după cinci ani de reconstrucție la Rangers, l-a sunat pe directorul executiv al lui Liverpool, Peter Robinson, în aprilie 1991, și i-a spus că își dorește poziția pe care vechiul său prieten Dalglish a eliberat-o – și pe care el însuși a refuzat-o inițial de două ori.

Robinson l-a întrebat dacă este sigur, pentru că echipa era mult diminuată, iar John Barnes era singurul lor jucător grozav.

Să-și asume acel rol, reflectă el acum, nu a fost foarte diferit de sarcina de neinvidiat de a prelua Manchester United după epoca lui Sir Alex Ferguson, deși a fost o șansă irezistibilă, desigur.

Se simte încă tensiunea atunci când vorbește despre cei trei ani ca manager la Liverpool. Aduce singur în discuție faptul că a fost plătit de The Sun pentru imagini cu el însuși, după o intervenție chirurgicală pe cord deschis. Acele imagini au apărut în ziar cu ocazia aniversării dezastrului de la Hillsborough. Și regretă asta.

15 trofeea cucerit Graeme Souness în numai 6 ani cu Liverpool (1978-1984), incluzând 5 titluri de campion și 3 Cupe ale Campionilor Europeni

A dat Blackburn pe Newcastle și de ce a regretat

Souness a mai dat managementului încă 12 ani - și au fost unii extraordinari: a înfruntat infernul la Galatasaray, a găsit cea mai mare mulțumire managerială la Blackburn, pe care a adus-o înapoi în prima ligă - și apoi, împotriva judecății sale mai bune, a părăsit acel sanctuar pentru doi ani la Newcastle, care i-a demonstrat că toate vechile certitudini despre relația manager/jucător s-au schimbat pentru totdeauna.

Când s-a trezit nas în nas cu un disprețuitor Craig Bellamy, în sala de sport a lui Newcastle, gata să-l lovească, s-a întrebat de ce mai face meseria asta.

„M-am gândit: «Am nevoie de asta? Aici s-a ajuns?». Lucram cu jucători care nu păreau să împărtășească aceeași dorință de a câștiga. Nu simțeau aceeași dezamăgire ca mine când pierdeau. Erai șeful doar cu numele. Am încetat să mă bucur. Vremurile bune nu au mai compensat asta".

Singur cu gândurile lui

Deși Liverpool este echipa cea mai asociată cu numele său, Souness nu are aceeași relație cu un anumit club ca alți analiști Sky Sports. Asta i-a permis să-și construiască o reputație de analist cu o independență scrupuloasă.

Nici glumele din studioul Sky nu sunt în totalitate stilul lui, dar îi place umorul lui Roy Keane. „Este foarte amuzant – adică extrem de amuzant. Ar putea face stand-up".

Nu așa se vede pe el însuși. Un intervievator care l-a întâlnit pe platoul Sky Sports în urmă cu câțiva ani a fost surprins de felul în care participanții la emisiune discutau aprins înainte să înceapă ediția, în timp ce Souness stătea singur cu gândurile lui într-un colț slab luminat.

Souness nici nu pare foarte apropiat de camarazii cu care a împărtășit gloria la Liverpool. A vorbit cu Moran de câteva ori, când își începea mandatul la Rangers, dar, în afară de asta, pur și simplu a mers mai departe. Nici măcar cu Dalglish nu a vorbit în timpul celor mai întunecate capitole din cariera sa ca antrenor.

De fapt, viața lui pare să fi fost un proces constant de a merge mai departe. Are 69 de ani, iar casa lui de pe coastă este a 27-a în care stă. Nicăieri în ea nu vei găsi cele mai îndepărtate dovezi ale acelei glorioase perioade fotbalistice.

Cu câțiva ani în urmă, i s-au cerut câteva dintre medaliile sale pentru o expoziție. Nu le-a cerut niciodată înapoi. „Totul este despre ceea ce voi face mâine", spune el. „Așa am fost crescut și așa a fost și la Liverpool".

5 cluburia avut Graeme de-a lungul carierei: Tottenham, Middlesbrough, Liverpool, Sampdoria Genova și Glasgow Rangers

De ce nu folosește rețelele sociale

Vârtejul necruțător, adesea superficial, al rețelelor sociale nu este pentru el. "Sunt norocos că nu am nevoie de nimeni să-mi spună dacă am o zi proastă, așa că nu mă uit la rețelele sociale. Nu înțeleg și nu știu de ce le folosesc fotbaliștii. Este un teritoriu întunecat. Dar ar fi o altă presiune, și mai mare, dacă ai fi înclinat să te uiți la ele, ca manager".

Există mult din vechiul crez Boot Room și în convingerea sa că jocul a devenit prea complicat.

„Auzi oameni spunând lucruri precum «Suntem plini de câștigători» și «Este un vestiar puternic»", declară el. „Ei bine, pierzi două sau trei jocuri și apoi vezi ce ai de fapt. Afli ce ai doar atunci când treci printr-o perioadă proastă. Toată lumea poate fi un tip grozav, toată lumea poate fi un câștigător. Toată lumea poate fi o personalitate atunci când câștigă. Afli ce ai doar când ești cu spatele la zid".

„Totul se reduce la jucătorii seniori și motivul pentru care spun asta este o simplă aritmetică. Ai patru zile lucrătoare, de luni până vineri, așa că, în calitate de manager, stai cu ei opt ore în acea săptămână. Ai o zi liberă. Și în ziua meciului, capul lor este în altă parte. Opt ore pentru a-i influența. De aceea ai nevoie de profesioniști buni care îi influențează pe cei mai tineri".

La finalul interviului, se îndreaptă spre mare. Înotul a devenit o parte importantă a vieții lui și face asta în majoritatea dimineților pe coasta Dorset. Valurile erau destul de impresionante în această zi, dar el nu s-a lăsat descurajat.

„Trebuie să respiri adânc și să te arunci!", spune el. „Trebuie să continui!".

749 de partidea disputat scoțianul la echipele de club (695) și naționala țării sale (54); a înscris 99 de goluri (95-4)

VIDEO Graeme Sounes, campion în Anglia cu Liverpool

  • Traducere și adaptare: Alexandra Nistoroiu

Citește și:

Florin Andone, aproape să își găsească echipă » Clubul din Spania care insistă pentru el

Premieră după 17 ani » Messi, absent de pe lista pentru Balonul de Aur. Marele favorit + numele-surpriză

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (4)
666piturca
666piturca  •  13 August 2022, 15:38

Alexandra, Alexandra, ce cauți tu să traduci cu Google articolele despre care habar nu ai?

alinneag
alinneag  •  13 August 2022, 13:59
Postat de radumatei pe 13 August 2022, 13:36

Consider că acest articol din Daily Mail merita o traducere mai bună.

Articol tradus cu "goagle translate"

radumatei
radumatei  •  13 August 2022, 13:36

Consider că acest articol din Daily Mail merita o traducere mai bună.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează