INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Încă un italian manager la Chelsea? I-a antrenat pe Man și Mihăilă și tocmai a promovat în Premier League

Considerat discipolul lui Guardiola, Enzo Maresca a luat prima medalie importantă în Anglia, după promovarea cu Leicester / Foto: Imago
Considerat discipolul lui Guardiola, Enzo Maresca a luat prima medalie importantă în Anglia, după promovarea cu Leicester / Foto: Imago

Articol de - Publicat joi, 23 mai 2024 15:28 / Actualizat joi, 23 mai 2024 15:48

Enzo Maresca (44 de ani), fost asistent al lui Guardiola la Manchester City și ex-principal la Parma în 2021, i-ar putea urma lui Pochettino la Chelsea. Tehnicianul care a readus-o pe Leicester în elita Angliei și a cărui clauză de reziliere e de 10 milioane de euro, ar completa o listă cu Vialli, Ranieri, Ancelotti, Di Matteo, Conte și Sarri.

Chelsea își caută din nou manager, după ce s-a despărțit prematur și surprinzător de Mauricio Pochettino. Locul al șaselea, la 28 de puncte de campioana Manchester City și cu un bilet de Conference League adjudecat, cu chiu cu vai, în ultima etapă, și ratarea tuturor obiectivelor stagionale l-a determinat pe patronul Todd Boehly să-l schimbe pe argentinian, deși acesta din urmă mai avea un an de contract.

Secretele câștigătoarei Europa League » 600 de milioane de euro investite în 7 ani în transferuri și în infrastructură
EUROPA LEAGUE
Secretele câștigătoarei Europa League » 600 de milioane de euro investite în 7 ani în transferuri și în infrastructură

Clubul londonez ar fi alcătuit deja o listă bogată cu șapte nume pentru a-i succeda lui Poche, printre care se află și Enzo Maresca.

Maresca a pregătit-o pe Manchester City U23

Agenția Sportmediaset merge mai departe și susține că antrenorul de 44 de ani ar fi favorit la postul rămas vacant. Și s-ar adăuga la un lung șir de italieni care au activat la echipa de pe „Stamford Bridge", de la Gianluca Vialli, Claudio Ranieri și Carlo Ancelotti la Roberto Di Matteo, Antonio Conte și Maurizio Sarri.

Crescut sub aripa lui Pep Guardiola (îl aprecia pentru că are o mentalitate de jucător de șah), unde a fost la Manchester City antrenor la U23 (28 de meciuri) și apoi asistent în stagiunea trecută, Enzo Maresca este recomandat și de prima performanță a carierei începute în 2017 ca secund la Ascoli.

A reușit s-o promoveze pe Leicester în Premier League, după ce a câștigat Championship la mare luptă cu Ipswich Town și a bifat 53 de jocuri la cârma „vulpilor".

A fost coleg cu De Zerbi la juniorii lui Milan!

Aventura la Leicester a fost abia a doua ocazie în care fostul elev al lui Carlo Ancelotti și Marcelo Lippi și coleg al lui Roberto De Zerbi (ex-Brighton) a lucrat ca principal. Prima s-a terminat după doar șase luni, la Parma, unde i-a avut jucători pe Dennis Man și Valentin Mihăilă.

Clubul gialloblu l-a dat afară din cauza rezultatelor slabe înregistrate în 14 meciuri din 2021, și din cauza cărora s-a ratat promovarea în Serie A.

A locuit două luni în cantonamentul „vulpilor"

Deși mai are un an din contractul semnat cu Leicester, Maresca n-ar mai rămâne din două motive. Primul e că echipa nu stă deloc pe roze în ceea ce privește situația financiară, iar al doilea că nu are o relație prea bună cu suporterii.

Chiar dacă, pentru a-și dovedi atașamentul față de club, în primele două luni el a ales să locuiască în cantonamentul "vulpilor". The Sun scrie că n-ar fi o problemă ca italianul să plece în această vară, Chelsea fiind gata să achite clauza de reziliere, cifrată la 8,5 milioane de lire sterline (10 milioane de euro).

7trofee a câștigat ca jucător Enzo Maresca cu Juventus și FC Sevilla. Ca antrenor, a câștigat Premier League 2, Championship, fiind ales de patru ori maagerul luni cu Leicester

Citește și:

Incident major la Hamburg! A încercat să atace fanii cu un topor și a fost UCIS de Poliție înainte de Polonia - Olanda
Euro 2024
Incident major la Hamburg! A încercat să atace fanii cu un topor și a fost UCIS de Poliție înainte de Polonia - Olanda
Alt „divorț” neașteptat la Dinamo! Pleacă la dorința lui Kopic
Superliga
Alt „divorț” neașteptat la Dinamo! Pleacă la dorința lui Kopic
Imaginile pe care televiziunile și UEFA le-au vrut interzise! Ce s-a întâmplat pe teren, în prelungirile de la Italia - Albania
Euro 2024
Imaginile pe care televiziunile și UEFA le-au vrut interzise! Ce s-a întâmplat pe teren, în prelungirile de la Italia - Albania

„Îmi fac testamentul!” » Cornel Dinu, izbucnire teribilă, după o decizie pe care o numește „TÂLHĂRIE”: „M-au nenorocit minciuna și nedreptatea”

Veste cutremurătoare în a doua zi de Euro: s-a stins la numai 26 de ani, după ce jucase admirabil în Belgia - Muntenegru!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează