Articol de Adrian Duţă - Publicat joi, 23 mai 2024 21:07 / Actualizat joi, 23 mai 2024 22:22
Basarab Panduru, fostul mare internațional român, a comentat transferul lui Daniel Popa (28 de ani) la FCSB.
Gigi Becali a plătit clauza lui Popa din contractul cu U Cluj, 300.000 de euro. El l-a adus pe atacant peste capul staff-ului, care nu l-a vrut pe Daniel la campioana României.
![Tavi Popescu, apariție inedită în vacanță » Și-a acoperit corpul de tatuaje + Are un nou look](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/23052024/afb558b3-6d83-4291-9bbc-420673992daa.jpg?width=195&height=130)
Basarab Panduru: „Niciodată nu l-aș fi văzut pe Popa la FCSB”
Basarab Panduru a criticat transferul făcut de Gigi Becali și l-a comparat pe Popa cu Andrei Dumiter, un jucător care a eșuat la FCSB
„Nu pot să-l compar cu nimeni. Poate l-aș compara cu Dumiter. Popa a avut cel mai bun an al lui, cu 11 goluri. Nu îl vedeam niciodată la FCSB. Doar așa o să joace Miculescu mereu, când îi aduci contracandidați din ăștia”, a declarat Basarab Panduru la Orange Sport.
Panduru a vorbit și despre celălalt transfer făcut de FCSB, fundașul stânga David Kiki: „Radunovic mai are jumătate de an, o să fie o problemă. Dacă trebuie să alegi, probabil Radunovic câștigă. Nu știu dacă Kiki se poate adapta la FCSB, dar poate să facă treabă”.
„Popa este pariul meu, o să vedem. E pariul meu. Nu costă mult... și să vă spun ceva: mie îmi plăcea de Popa și când era la Dinamo!”, a afirmat Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, la emisiunea „Fotbal Club”, de la Digi Sport.
Daniel Popa a semnat pe doi ani
Popa a costat-o pe FCSB 300.000 de euro, însă Gigi Becali ar urma să mai scoată o sumă din buzunar la vară. Jucătorul ar urma să primească 80.000 de euro dacă roș-albaștrii se califică în grupele unei competiții europene.
Daniel Popa a semnat pe doi ani cu FCSB și va avea un salariu de 16.000 de euro pe lună. La U Cluj câștiga 12.000 de euro lunar.
VIDEO. Neluțu Sabău, sfaturi pentru Daniel Popa
![](/assets/images/blank.gif)
Citește și:
![Alt „divorț” neașteptat la Dinamo! Pleacă la dorința lui Kopic](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16062024/041a4989-c143-4377-8035-3ee4bdc3512a.jpg?width=195&height=130)
![Imaginile pe care televiziunile și UEFA le-au vrut interzise! Ce s-a întâmplat pe teren, în prelungirile de la Italia - Albania](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/15062024/357926b2-9b82-4c0d-9a4a-3588206266c9.jpg?width=195&height=130)
![FCSB a plecat în cantonamentul din Olanda cu o ținută inedită » Cine a lipsit din lotul campioanei în afară de cei 4 care sunt convocați la Euro](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16062024/f27d89a9-60d5-42f2-863e-e054f39e8722.jpg?width=195&height=130)