INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CHAMPIONSHIP

Cea mai încinsă luptă din Europa » Înaintea ultimei etape, 5 echipe se bat să scape de la retrogradare!

Imagine din Preston - Bristol City / Foto: Getty Images
Imagine din Preston - Bristol City / Foto: Getty Images

Articol de - Publicat joi, 01 mai 2025 18:00 / Actualizat joi, 01 mai 2025 18:09

Finalul de sezon din Championship, al doilea eșalon din Anglia, este mai încins ca niciodată! Înaintea ultimei runde programate pe 3 mai, 5 echipe se luptă pentru ultimele 2 locuri din play-off-ul pentru promovare și tot 5 echipe se duelează pentru evitarea ultimului loc de retrogradare în League One.

De asemenea, Leeds și Burnley își vor disputa primul loc în clasament în ultima etapă, ambele fiind la egalitate de puncte, 97, dar Leeds are de partea ei golaverajul.

Ultima etapă din Championship este programată sâmbătă, 3 mai, iar toate cele 12 meciuri se vor juca de la 14:30, ora României.

„M-am uitat repede în buletin, să vâd câți ani am” » Marius Șumudică, uluit de Lamine Yamal
RAPID
„M-am uitat repede în buletin, să vâd câți ani am” » Marius Șumudică, uluit de Lamine Yamal

Lupta pentru salvarea de la retrogradare este mai strânsă ca niciodată în Championship

Cu Cardiff City retrogradată încă dinaintea ultimei etape, și cu Plymouth care mai are doar șanse matematice de salvare din cauza golaverajului negativ, de -36 de goluri, lupta pentru evitarea ultimului loc retrogradabil din Championship se dă între 5 echipe.

Hull City ocupă locul 22, retrogradabil, cu 48 de puncte, în timp ce Luton, Preston și Derby County au câte 49 de puncte. Cealaltă echipă care are în continuare emoții în privința retrogradării înaintea ultimei runde este Stoke City, care are 50 de puncte.

Principalul criteriu de departajare în Championship este golaverajul, iar cum este de așteptat, toate cele 5 echipe sunt pe minus la acest capitol.

Hull are un golaveraj de -10, Luton de -22, Preston de -11, Derby County de -8, iar Stoke de -17.

În ultima etapă, Hull City va juca în deplasare cu Portsmouth, echipă rămasă fără obiectiv pe acest final de sezon. Luton va juca tot în deplasare, cu West Brom, o altă echipă rămasă fără obiectiv, deși în urmă cu câteva etape avea șanse la locurile de play-off.

Preston va avea un meci dificil în deplasare cu Bristol City, echipa care se află pe locul 5 și care are nevoie de victorie pentru a fi sigură de prezența în play-off-ul pentru promovare.

Celalalte 2 echipe aflate în cursa pentru evitarea retrogradării, Derby County și Stoke, se vor întâlni în meci direct pe terenul celor de la Derby.

Campioana nu a fost decisă încă, 5 echipe se bat pentru ultimele 2 locuri din play-off

Leeds și Burnley sunt la egalitate de puncte înaintea ultimei etape, 97, însă Leeds are un avantaj considerabil datorită golaverajului, +64, spre desosebire de Burnley, care are doar +41.

Leeds are nevoie de victorie în ultima etapă pentru a fi sigură de câștigarea campionatului. Echipa condusă în continuare de Daniel Farke, în ciuda dorinței conducerii de a începe sezonul din Premier League cu un manager nou, va juca în deplasare cu Plymouth, echipă ca și retrogradată din Championship.

De cealaltă parte, Burnley va găzdui meciul cu Millwall, echipă aflată în lupta pentru un loc de play-off.

Sheffield United cu 89 de puncte și Sunderland cu 76 de puncte și-au asigurat deja un loc în play-off-ul pentru promovarea în Premier League.

Ultimele 2 locuri sunt disputate de 5 echipe: Bristol City (67 de puncte), Coventry (66 de puncte), Milwall (66 de puncte), Blackburn (65 de puncte) și Middlesbrough (64 de puncte).

Bristol va găzdui meciul cu Preston, echipă aflată în cursa pentru evitarea retrogradării. Coventry, echipa antrenată de Frank Lampard, va avea meci direct cu o altă contracandidată, Middlesbrough, echipă antrenată de fostul rival al lui Lampard din Premier League, Michael Carrick.

Millwall va avea o deplasare dificilă la Burnley, echipa condusă de Scott Parker, care a încasat doar 15 goluri în cele 45 de etape de până acum, iar Blackburn va juca în deplasare cu Sheffield United, echipă asigurată de prezența în play-off.

Citește și:
Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă
Altele
Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă
Patronul lui Napoli, arogant: „Fabulos! Și asta cu 9 jucători lipsă?!”
Campionate
Patronul lui Napoli, arogant: „Fabulos! Și asta cu 9 jucători lipsă?!”
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Superliga
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Noutati auto
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament
Profit.ro
OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează