Articol de Ionuţ Coman - Publicat sambata, 03 mai 2025 22:13 / Actualizat sambata, 03 mai 2025 22:25
Sebastian Colțescu, arbitrul din camera VAR, le-a explicat spectatorilor constănțeni de ce a fost henț la Gustavo Marins, în victoria 1-0 a Farului cu Gloria Buzău. Momentul a avut loc în parcarea din spatele tribunei a II-a.
Meciul care a adus retrogradarea matematică pentru Gloria Buzău a fost lipsit de spectacol, dar a avut un moment-cheie. Astfel, oaspeții puteau să răstoarne situația și să încurce Farul Constanța în drumul către barajul Conference League. Luată cu ajutorul VAR, decizia loviturii de la 11 metri a fost contestată de fanii constănțeni, dar unii dintre ei au fost lămuriți de Sebastian Colțescu, chiar în pauza întâlnirii.
5 detalii interesante de la Farul - Gloria Buzău
1. Pentru prima oară în acest sezon, Gloria Buzău nu a avut niciun jucător străin în formula de start. Antrenorul Ilie Stan a luat această decizie după ce mai mulți dintre stranieri au refuzat să se mai antreneze, acuzând diverse probleme medicale.
De fapt, se pare între tehnician și respectivii fotbaliști a intervenit o stare conflictuală, cei din urmă fiind nemulțumiți că nu sunt titulari. Totuși, cu un sfert de oră înainte de final, pe teren a fost trimis letonul Aleksejs Saveljevs, iar în prelungiri a aruncat în luptă și belgianul Alessandro Ciranni.
„Nu am dat niciun jucător străin afară, au plecat ei. Așa este când te gândești doar la bani", a explicat Ilie Stan.
2. Fluierul de final al primei reprize a venit după un fault comis de Luca Băsceanu asupra lui Sergiu Pîrvulescu în careul oaspeților. Fundașul buzoian a rămas la pământ, primind îngrijiri medicale, iar ceilalți jucători au plecat spre vestiare. A rămas însă Alin Dobrosavlevici, care a protestat energic, cerând o sancțiune pentru mijlocașul Farului.
După câteva zeci de secunde, „centralul” Szabolcs Kovacs nu a mai rezistat și-a acordat cartonașul galben, făcându-i semn să părăsească terenul. Jucătorul Gloriei a fost convins cu greu să se conformeze de către colegul său, căpitanul David Lazar.
3. În pauza meciului, arbitrul din camera VAR, Sebastian Colțescu, a ieșit să ia aer în spatele tribunei a II-a a arenei centrale din baza sportivă a Academiei Hagi de la Ovidiu, unde a fost abordat de fanii constănțeni.

Foarte jovial, olteanul a analizat împreună cu aceștia fază acordării loviturii de pedeapsă pe telefon. Fostul arbitru FIFA le-a explicat acestora de ce a fost henț la Gustavo Marins, iar argumentele sale i-au convins pe suporteri, care i-au mulțumit pentru gestul lui.
4. Considerat noua "perlă" a formației constănțene, Luca Băsceanu nu a rezistat nici măcar o oră pe teren. Mijlocașul ofensiv și-a trecut în cont pasa decisivă la golul victoriei gazdelor, dar Gică Hagi a decis să-l schimbe, fiind nemulțumit de randamentul său defensiv.
De altfel, "Regele" l-a certat în câteva rânduri, reproșându-i felul în care a făcut faza de apărare. Drept urmare, în locul său l-a trimis în teren pe fundașul Reginaldo, care a evoluat ca mijlocaș pe partea stângă.

5. Chemat de la încălzire, Bogdan Țîru a așteptat timp de aproape 10 minute pentru a fi introdus pe teren. În cele din urmă, Gică Hagi l-a chemat și pe Iustin Doicaru și a făcut o dublă schimbare, abia în al doilea minut de prelungire.
Managerul tehnic al alb-albaștrilor a luat însă foc după ce a văzut că ceilalți fotbaliști aflați la încălzire au fost trimiși pe banca de rezerve și l-a certat dur pe preparatorul fizic. Criza de nervi a fost una justificată de faptul că Farul mai avea la dispoziție o schimbare, la care Gică Hagi nu a mai apelat în cele din urmă.