INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERIE A

VIDEO Victorie marca Antonio Conte » Napoli este din ce în ce mai aproape de „Scudetto”

Napoli a câștigat la Lecce și s-a distanțat în fruntea clasamentului din Serie A // FOTO: Getty Images
Napoli a câștigat la Lecce și s-a distanțat în fruntea clasamentului din Serie A // FOTO: Getty Images

Articol de - Publicat sambata, 03 mai 2025 22:08 / Actualizat sambata, 03 mai 2025 23:10

Napoli a câștigat la limită pe terenul celor de la Lecce, scor 1-0, într-un duel al rundei cu numărul 35 din Serie A, continuând astfel drumul spre cel de-al patrulea titlu din istoria clubului.

Programul etapei #35 din Serie A

„I Ciucciarelli” au făcut un nou pas important în lupta pentru câștigarea „Scudetto”, după cea de-a 14-a victorie la un singur gol diferență din acest sezon.

Parma - Como 0-1 » A doua înfrângere pentru Chivu pe banca „cruciaților” și sărbătoarea evitării retrogradării se amână
SERIE A
Parma - Como 0-1 » A doua înfrângere pentru Chivu pe banca „cruciaților” și sărbătoarea evitării retrogradării se amână

Raspadori i-a adus lui Napoli cele trei puncte

Elevii lui Conte au început ca din tun disputa de pe Stadio Via del Mare, iar după doar două minute de la fluierul de start al centralului Davide Massa, Romelu Lukaku a reușit să înscrie, însă golul belgianului a fost anulat pentru ofsaid.

În minutul 24 însă, celălalt atacant al lui Napoli, Giacomo Raspadori, a deschis scorul din lovitură liberă, cu o execuție la care Falcone nu a izbutit să intervină.

Treptat, așa cum ne-au obișnuit în această stagiune, mai ales în duelurile de pe teren străin, napoletanii s-au retras, apărând avantajul minim și încercând să lovească pe contraatac.

Formația lui Marco Giampaolo a încercat să înscrie golul egalizator, însă fără sorți de izbândă, la fel ca și contrele oaspeților, iar astfel, Napoli a plecat de la Lecce cu toate cele trei puncte.

În urma acestui rezultat, trupa lui Antonio Conte a acumulat 77 de puncte și s-a distanțat în fruntea clasamentului din Italia. În acest moment, napoletanii au un avans de șase lungimi față de campioana Inter, dar și un meci în plus disputat.

De cealaltă parte, „salentini” au rămas pentru moment pe locul 17 în clasament, ultimul deasupra liniei roșii, cu 27 de puncte, însă pot coborî pe 18 în cazul în care Empoli va câștiga mâine duelul cu Lazio.

În etapa viitoare din Serie A, Napoli va primi vizita lui Genoa, echipa lui Dan Șucu, în timp ce Lecce va juca pe terenul celor de la Verona.

VIDEO » Rezumatul partidei Lecce - Napoli (0-1)

Clasament Serie A:

Lecce - Napoli » Echipele de start:

LECCE (4-2-3-1): Falcone - Guilbert, Gaspar, Baschirotto, Gallo - Pierret, Kaba - Pierotti, Coulibaly, Karlsson - Krstovic
Rezerve: Fruchtl, Samooja - Banda, Berisha, Helgason, Ndri, Rafia, Ramadani, Rebic, Sala, Sansone, Tete, Tiago, Veiga
Antrenor: Marco Giampaolo

NAPOLI (4-4-2): Meret - Di Lorenzo, Rrahmani, Olivera, Spinazzola - Politano, Anguissa, Lobotka, McTominay - Raspadori, Lukaku
Rezerve: Contini, Scuffet - Billing, Gilmour, Hasa, Marin, Mazzocchi, Ngonge, Okafor, Simeone
Antrenor: Antonio Conte

Stadion: Stadio Via del Mare (Lecce)
Arbitru: Davide Massa

Citește și:
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Campionate
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Noutati auto
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Prezentatoarea știrilor sportive a fost suporter Dinamo: „Copilărie alb-roșie. Mi-a rămas în suflet”
Superliga
Prezentatoarea știrilor sportive a fost suporter Dinamo: „Copilărie alb-roșie. Mi-a rămas în suflet”
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
VIDEO
Profit.ro
VIDEO "Trenul cu care facem cruce" - imagini dintr-un tren modernizat cu vagon restaurant
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (1)
crocospin
crocospin  •  03 Mai 2025, 23:04

Mai e ceva până să câștige Napoli Scudetto. Au mai rămas 3 etape de jucat și încă mai pot apărea surprize. Desigur că la prima vedere Napoli întâlnește echipe mai slab cotate dar nu o excludeți pe... Parma. Echipa lui Chivu a încurcat multe forțe ale Italiei remizând chiar și cu Inter și câștigând cu Juventus. Eu sper că nerazzurri să câștige Scudetto chiar dacă mai are de jucat cu Torino, Lazio și Como.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează