INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  BARCELONA

VIDEO Viral! Tatăl lui Yamal s-a dat în spectacol înaintea semifinalei Inter - Barcelona: „Lamine, execută-l, azi nu mâncăm pizza”

Lamine Yamal este consolat de Marcus Thuram, după ce Barcelona a pierdut în prelungiri (3-4) calficarea în fața lui Inter / Foto: Imago
Lamine Yamal este consolat de Marcus Thuram, după ce Barcelona a pierdut în prelungiri (3-4) calficarea în fața lui Inter / Foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 07 mai 2025 10:03 / Actualizat miercuri, 07 mai 2025 11:34

Lamine Yamal nu l-a putut învinge pe Yann Sommer nicicum, așa cum Barcelona nu a putut să o învingă pe Inter într-o semifinala intrată în istoria fotbalului. Spre dezamăgirea tatălui său, ce pronosticase o victorie a catalanilor cu 3-1, fix rezultatul cu care trupa lui Hansi Flick a câștigat doar mitanul secund!

Și Lamine Yamal va rămâne în analele fotbalului (deocamdată), drept cel mai tânăr titular învins într-o semifinală a Champions League. Dar cât de aproape a fost s-o ducă pe Barcelona în finala de la Munchen, de pe 31 mai. Acolo unde va juca însă Inter, după un epic 4-3 în prelungiri (a fost 3-3, pe Montjuic).

Povestea absolut uluitoare a eroului lui Inter » S-a luptat cu alcoolul, depresia și a învins o boală necruțătoare de două ori: „Cancerul mi-a salvat viața”
INTER - BARCELONA 4-3
Povestea absolut uluitoare a eroului lui Inter » S-a luptat cu alcoolul, depresia și a învins o boală necruțătoare de două ori: „Cancerul mi-a salvat viața”

Din toate pozițiile a încercat extrema dreaptă blaugrana să scuture iarăși plasa porții lui Yann Sommer. Dacă în tur barele l-au ajutat de două ori pe elvețian, acum portarul de 36 de ani a avut două intervenții nemaipomenite, mai ales ultima, la 4-3, în a doua repriză din extra-time!

„Plângem și mergem în finală! Nu mâncăm pizza, ci tortilla”

N-a fost să fie pentru puștiul încă minor (are deja 102 meciuri jucate pentru Barcelona) să viseze mai departe la prima sa Ligă a Campionilor, nici să rămână favorit să câștige Balonul de Aur.

Tatăl său, Mounir Nasraoui, născut în Maroc și ajuns în Spania la 9 ani, despre care se spune că ar fi venit pe lume în 1988, era foarte optimist înaintea thrillerului de pe San Siro și nu vedea altceva decât calificarea Barcelonei.

Viral! Tatăl lui Yamal s-a dat în spectacol înaintea semifinalei Inter - Barcelona: „Lamine, execută-l, azi nu mâncăm pizza”
Lamine Yamal și tatăl său nu mai sunt la fel de zâmbitori după semifinala cu Inter / Foto: X Barca Universal

Într-un filmuleț făcut acasă și postat pe Instagram, părintele lui Lamine s-a dat în stambă, cuprins fiind de fumuri și aburit de siguranța succesului blaugrana.

„Lamine, comandă, execută-l pe portar, că tata servește!”

Acesta i-a ironizat pe italieni, cerându-le susținătorilor catalani să nu consume miercuri seara pizza, ci doar tortilla, ca semn că Barcelona va fi mai bună la Milano, dacă n-a reușit să se impună pe propriul teren în urmă cu șase zile!

„Haideți, băieți! Cine crede azi în Barcelona trebuie să creadă mai mult decât niciodată. Visca Barça! Vom câștiga. Vom plânge și vom merge în finală. Nu mâncăm pizza, da?”, și-a început mesajul de circa 100 de secunde tatăl euforic.

„Lamine, băiete, execută-l pe portar! Vom zbura sus. Vom zbura suuus, haideți băieți! 1-3, nimic mai mult, 1-3. De acord? 1-3. Barça va câștiga.

Lamine, spune-le asta! Vorbește tu și tata îi servește. Să trăiască și tata! Visca Barça și mereu Barça. Iar cui nu îi convine, nu-i nimic. Visca Barca! Hai, vom câștiga!

Citește și:
Mihai Stoica, la capătul răbdării cu jucătorul de la FCSB: „E pe cont propriu, să fie sănătos! S-a anturat cu cine nu trebuia”
Superliga
Mihai Stoica, la capătul răbdării cu jucătorul de la FCSB: „E pe cont propriu, să fie sănătos! S-a anturat cu cine nu trebuia”
Absentă de la Australian Open, revenită cu imagini pe social media în 2026 » Bianca Andreescu, transformare fizică totală
Tenis
Absentă de la Australian Open, revenită cu imagini pe social media în 2026 » Bianca Andreescu, transformare fizică totală
Trump a postat o imagine cu Maduro capturat
Stiri extrasport
Trump a postat o imagine cu Maduro capturat
Scandal și repriză fără sfârșit în Atalanta - Roma, după o decizie incredibilă: „CIRC!”
Campionate
Scandal și repriză fără sfârșit în Atalanta - Roma, după o decizie incredibilă: „CIRC!”
FOTO Cele mai atractive concepte auto. Dacia are loc special
Profit.ro
FOTO Cele mai atractive concepte auto. Dacia are loc special
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Florin Răducioiu a apărut lângă o blondă în noaptea dintre ani! Cine e femeia de care e îndrăgostit fostul internațional

Dan Negru a văzut audiențele de Revelion, în bătălia Pro TV - Antena 1, și a reacționat! A fost și un duel al foștilor fotbaliști


Comentarii (2)
Adrfla
Adrfla  •  07 Mai 2025, 11:50

Copilul e bun, dar din păcate se pare că moștenește cocălăreala tatălui, e mult prea arogant și cocalar pentru vârsta și experiența pe care le are. Dacă la 17 ani își permite să întârzie la antrenamente și e plin de figuri, nu va avea o carieră lungă, probabil că modelul lui este Neymar, un alt cocalar.

fcuniversitatea1948
fcuniversitatea1948  •  07 Mai 2025, 10:52

f bun copilul si are potential enorm sa mai creasca si sa devina un jucator de exceptie. pacat ca tacsu e un cocalar. zici ca e parinte roman care vine la meciuri si da in spectacol.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează