INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INTER

Chivu a aprobat transferul: a plecat de la Inter și va juca pentru o altă echipă la Mondialul Cluburilor

Joaquin Correa (centru), prima plecare din „era Chivu” la Inter Milano. FOTO: Imago Images
Joaquin Correa (centru), prima plecare din „era Chivu” la Inter Milano. FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 10 iunie 2025 20:19 / Actualizat marti, 10 iunie 2025 20:50

Atacantul Joaquin Correa (30 de ani) reprezintă prima plecare din mandatul lui Cristi Chivu (44 de ani) la Inter Milano. Acesta s-a transferat la Botafogo, formație din Brazilia care va juca la Campionatul Mondial al Cluburilor, competiție care are loc în perioada 13 iunie - 14 iulie.

Toate detaliile transferului au fost finalizate, iar acesta se va alătura formației braziliene, susține jurnalistul Gianluca Di Marzio. Anunțul vine la o zi după ce Cristi Chivu a fost instalat oficial pe banca lui Inter Milano.

Ce-l așteaptă pe Cristi Chivu în prima competiție ca antrenor la Inter: debut cu „discipolul” lui Pep Guardiola, duel cu River Plate pentru locul 1!
CMC 2025
Ce-l așteaptă pe Cristi Chivu în prima competiție ca antrenor la Inter: debut cu „discipolul” lui Pep Guardiola, duel cu River Plate pentru locul 1!

Joaquin Correa, prima plecare din „era Chivu” la Inter Milano: va juca la Campionatul Mondial al Cluburilor

Așadar, Correa o va părăsi pe Inter după patru ani. El semnase cu vicecampioana Italiei în 2021, după ce evoluase ultima oară pentru Lazio. A avut parte de un început promițător, marcând două goluri din postura de rezervă, într-o victorie cu 3-1 în deplasare la Hellas Verona.

Ulterior, prestațiile sale au fost departe de a impresiona, iar Cristi Chivu nu s-a opus plecării acestuia la Botafogo. În vara lui 2023, după două sezoane sub așteptări, Inter l-a împrumutat la Marseille. Însă evoluțiile lui din Ligue 1 au fost la fel de modeste.

Correa a revenit la Inter în vara lui 2024 și, în ciuda mai multor zvonuri privind o potențială plecare, și-a dus contractul până la final. În ultimul sezon la Inter, Correa a bifat 12 meciuri în Serie A, reușind 2 goluri și 2 assisturi.

În mod oficial, contractul lui Correa cu Inter expiră la sfârșitul lunii iunie, dar clubul îl va lăsa să plece mai devreme, pentru a-i permite să semneze cu Botafogo.

Astfel, jucătorul va putea fi înregistrat la timp de clubul brazilian înainte ca fereastra de transfer pentru Campionatul Mondial al Cluburilor să se închidă.

După Correa, urmează plecarea lui Marko Arnautovic de la Inter

„Pentru mine, aventura la Inter s-a încheiat. Nu mai sunt acolo, dar sunt foarte fericit că Cristi Chivu este noul antrenor. Am jucat împreună și încă țin legătura cu el. Este un antrenor tânăr, dornic de performanță. Are multe calități, iar cel mai important este că iubește această echipă.

A iubit Interul toată viața și merge acolo ca antrenor, însă cu mentalitatea unui jucător. Sper să facă o treabă bună. Le doresc tuturor de la Inter, dar mai ales lui Chivu, toate cele bune și sper să fie campioni în sezonul viitor”, a transmis Arnautovic, după Austria - România 2-1.

Citește și:
După ce și-a mărit sânii, jucătoarea de tenis a intrat pe o platformă pentru adulți » Va câștiga într-un an mai mult decât în întreaga carieră
Tenis
După ce și-a mărit sânii, jucătoarea de tenis a intrat pe o platformă pentru adulți » Va câștiga într-un an mai mult decât în întreaga carieră
Game over pentru Dinamo?! George Pușcaș solicită un salariu SF pentru Superliga
Superliga
Game over pentru Dinamo?! George Pușcaș solicită un salariu SF pentru Superliga
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
Superliga
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
KO în runda 6! Anthony Joshua i-a făcut o fractură dublă de mandibulă lui Jake Paul, în lupta de 200 de milioane $
Box
KO în runda 6! Anthony Joshua i-a făcut o fractură dublă de mandibulă lui Jake Paul, în lupta de 200 de milioane $
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează