FOTBAL  »  NATIONALA  »  NAȚIONALA ROMÂNIEI

EXCLUSIV FIFA a deschis două noi proceduri disciplinare împotriva României » Ce riscăm

România ar putea fi sancționată din nou de FIFA din pricina pirotehnicelor și a scandărilor xenofobe. Foto: Imago
România ar putea fi sancționată din nou de FIFA din pricina pirotehnicelor și a scandărilor xenofobe. Foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 18 iunie 2025 16:05 / Actualizat miercuri, 18 iunie 2025 16:06

După înfrângerea din Austria (1-2) și victoria cu Cipru de acasă (2-0), România are din nou emoții pentru următoarele meciuri de pe teren propriu și în preliminariile pentru Campionatul Mondial 2026.

Deja avem o sancțiune, un meci cu porțile închise pentru primul joc de acasă din viitoarea ediție a Ligii Națiunilor, care va începe în toamna anului viitor.

Tristul adevăr
editorial
Tristul adevăr

FIFA a deschis două noi proceduri disciplinare împotriva României: suntem recidiviști

Dar acum este vorba despre competiția care se organizează sub egida FIFA, unde suntem de asemenea recidiviști, fiindcă am fost taxați din pricina folosirii pirotehnicelor și a scandărilor xenofobe la meciurile cu Bosnia-Herțegovina și cu San Marino. La partida cu Cipru, de pe Arena Națională, am fost obligați să închidem 15% din capacitatea stadionului, iar FRF a plătit și o amendă de 30.000 de euro.

Lucrurile nu s-au liniștit în privința unor grupuri de suporteri români, în special a celor de la „Uniți sub tricolor”. Astfel, nici cu Austria, nici cu Cipru nu au lipsit pirotehnicele din tribune. La Viena, aproape că s-a „aprins” peluza în care au fost grupurile ultras cele mai dure, evenimente pe care observatorii FIFA de joc, dar și arbitrii respectivelor partide le-au semnalat în rapoartele lor.

Au fost iar scandări xenofobe, dar, spre norocul nostru, surse FRF susțin că acestea ar fi trecut neobservate, fiindcă la cele două partide nu au fost prezenți și observatori FARE, care vin neanunțați și semnalează forurilor disciplinare fotbalistice dacă s-au înregistrat scandări xenofobe sau rasiste în timpul unor partide de fotbal.

FRF speră că vom încasa doar o amendă mai mare

Pentru cele semnalate în rapoartele suplimentare ale oficialilor, Comisia de Disciplină FIFA a demarat două proceduri împotriva FRF și a naționalei României, cazurile urmând să fie judecate în jurul datei de 20 iunie. Așadar, săptămâna viitoare am putea avea o decizie.

Cum principalele capete de acuzare sunt legate de folosirea pirotehnicelor, fără alte incidente deosebite, cei de la Casa Fotbalului se așteaptă doar la o amendă mai mare, dar nu și la un meci cu sancțiuni mai drastice, precum jucarea cu porțile închise și în aceste preliminarii.

Nimic nu este sigur în acest moment, pentru că nimeni nu poate anticipa cum va judeca respectivul for și cât de mult va conta că suntem recidiviști. Primul joc de acasă din calificările pentru CM 2026 este pe 12 octombrie, cu Austria, principala favorită la locul 1 în grupă.

Citește și:
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu
Formula 1
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu
Marele Cristian Gațu s-a recăsătorit la 80 de ani » Imagini de la eveniment
Handbal
Marele Cristian Gațu s-a recăsătorit la 80 de ani » Imagini de la eveniment
Aurel Țicleanu a dat în judecată Casa de Pensii: „Statul spune că nu are acte, dar ce mă interesează?!”
Superliga
Aurel Țicleanu a dat în judecată Casa de Pensii: „Statul spune că nu are acte, dar ce mă interesează?!”
Rapid i-a găsit înlocuitor lui Baroan: „Suntem înțeleși! Îl luăm împrumut cu opțiune de cumpărare” » Despre cine ar fi vorba
Superliga
Rapid i-a găsit înlocuitor lui Baroan: „Suntem înțeleși! Îl luăm împrumut cu opțiune de cumpărare” » Despre cine ar fi vorba
Mari deschideri de tronsoane de autostrăzi pregătite în România LISTA FOTO
Profit.ro
Mari deschideri de tronsoane de autostrăzi pregătite în România LISTA FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (2)
chepandy777
chepandy777  •  18 Iunie 2025, 18:16

Asa se va continua pina nu zboara burlica si compania pe usa din dos.

Janika
Janika  •  18 Iunie 2025, 16:27

Odată tot se va sparge și ulciorul

Vezi toate comentariile (2)
Comentează