Articol de Ionuţ Iordache, Andrei Furnigă (video) - Publicat sambata, 21 iunie 2025 18:37 / Actualizat sambata, 21 iunie 2025 20:37
Gică Hagi (60 de ani) nu putea lipsi de la evenimentul în care fiul lui, Ianis, și fiica lui Gică Popescu, Maria, au lansat noul lor brand de ochelari de soare.
„Regele” fotbalului românesc a recunoscut că a făcut pe modelul, probând dintre ochelarii comercializați de Ianis și Maria Popescu. Prețurile modelelor I'm/Eyewear variază între 100 și 150 de euro.
„Am probat, da. De obicei nu prea [port], dar acum sunt forțat. Trebuie să-mi pun. Dacă am fost de acord cu afacerea? Nu e treaba mea. E opțiunea lor, ei au ajuns la concluzia că e bine să facă lucrul ăsta. E inițiativa lor și trebuie să o acceptăm. Ei cunosc, ei au gândit, răspunsul e la ei”, a spus Hagi senior despre inițiativa fiului.
Gică Hagi i-a trasat obiectivul lui Ianis Zicu la Farul: „Să intre în play-off”
Discuția s-a mutat apoi spre partea sportivă. Chiar astăzi, Farul a fost învinsă de locul 14 din liga a doua bulgară într-un amical jucat la Ovidiu. Obiectivul noului antrenor, Ianis Zicu, va fi să califice echipa în play-off.
„Avem mult de muncă administrativ. Trebuie să facem munca asta, o să ajutăm așa cum trebuie, să creăm o echipă competitivă. Ianis Zicu are nevoie de o echipă competitivă, cu care să se lupte să intre în play-off. Eu lucrez administrativ, avem de muncă foarte mult, inclusiv tehnic, la Academie. Trebuie să revizuim anumite lucruri. Tot lângă fotbal sunt.
Nu i-am dat niciun sfat [lui Zicu]. El trebuie să fie convins de moștenirea primită, de tot ce reprezentam noi. A fost decis, e un lucru bun. A jucat la Farul și s-a descurcat foarte bine ca antrenor.
Un punct forte pe care l-am avut tot timpul, după care ne-ați recunoscut, este identitatea noastră. Vom încerca să mergem pe aceeași idee. Bineînțeles, cu fotbalul lui Ianis Zicu, că el este acum [antrenor], dar rămânem la principiile noastre, la identitatea noastră. E clar că trebuie să construim un lot competitiv”, a afirmat Gică Hagi.
Întrebat dacă acel lot competitiv i-ar putea cuprinde și pe FCSBiștii Malcom Edjouma și Jordan Gele, Hagi a spus:
„Vom vedea. Sunt jucători care ne plac. Suntem pe piață, așa cum sunt toți. Avem mai multe opțiuni, nu există doar una pe fiecare post. Dar știm clar că trebuie să-i aducem 4-5 jucători lui Ianis”.
Gică Hagi și singurele două scenarii în care ar reveni în antrenorat
Pe deasupra, acționarul majoritar al Farului a numit singurele oferte care l-ar îndemna să revină în antrenorat:
„Profesional am ambițiile mele. Rămân acolo, la cele două [variante]. Ori o echipă de nivel foarte bun, ori o națională care să mă provoace”.