OPINII  »  EDITORIAL

Steaua ca-n filme

Mihai Mironică
Mihai Mironică

Articol de - Publicat joi, 26 iunie 2025 18:09 / Actualizat joi, 26 iunie 2025 18:42

În perioada ultimei vânzoleli cu absurdizarea legislației pentru ca ministerele care trebuie să ne ferească de pericole interne și externe să se joace de-a Atletico sau Milan prin prima ligă românească și, de ce nu?, prin Champions League, am revăzut, absolut întâmplător, „Borat”. Mă rog, am văzut pentru prima oară cap-coadă povestea faimosului personaj fictiv din Kazahstan.

A fost o experiență complementară perfectă. Numai în Kazahstan, cea mai tare țară din lume, așa cum este prezentată în film, mai poți găsi o echipă a armatei în prima ligă.

Mi-l și imaginam pe comandantul CSA, Ciobanu, nume predestinat, în uniforma sa de militar, la întâlnirea oficială cu Florentino Perez înaintea unei partide din Champions League între cazarma noastră sportivă de elită și Real Madrid. “Borat” curat…

Nu întâmplător scenele din “Borat” care ar fi avut loc în Kazahstan s-au filmat în România. Există, iată, un fir spiritual care leagă Ghencea de Alma Ata, mai nou Almaty.

Contra lui Becali pe brânza lui Becali

Există reflexul primitiv cum că, dacă remarci această absurditate “kazahstaneză”, înseamnă că “ți-ai luat brânză”. Însă viața bate chiar și cel mai absurd film, „Borat”. Autorul loviturii de palat, cel care a pus la cale complotul din Parlament pentru a-l înjunghia pe locatarul de la “palat”, era chiar încasatorul maxim de brânză.

Steaua ca-n filme
Gigi Becali a rupt relația cu George Simion: „I-am dat 20-30 de tone de brânză, 20.000 de euro și nu mă mai primește în AUR?”

Căpetenia auristă, cel care și-a tras o nuntă copie fidelă a nunții de acum un veac a liderului legionar Zelea Codreanu, a primit de la “palat” literalmente tone de brânză pentru pastoralul eveniment. Numai că respectiva căpetenie s-a ales de la “palat” și cu mormane de brânză de Bruxelles, din aia de se tipărește în bârlogul globaliștilor.

Așadar, încasatorul de mormane de brânză de la “palat” a fost autorul ambuscadei legislative prin care echipa din unitatea militară putea intra în prima ligă. E o glumă a vieții care bate toate poantele extreme ale scenariștilor lui “Borat”.

Tânguielile publice ale lui Tudorel Stoica, fostul căpitan al Stelei care nu înțelege cum de nu poate juca în prima ligă în 2025 echipa Ministerului de Război, mi-au adus aminte de o și mai capodoperă cinematografică decât “Borat”, și anume “Goodbye, Lenin!”.

În acel minunat film german, o tovarășă care se ocupa cu propaganda și era foarte atașată de regimul comunist suferă un accident cerebral. Medicii îi transmit familiei că tovarășa, internată în spital pentru recuperare, trebuie protejată emoțional, nu trebuie să trăiască niciun șoc, pentru că acesta i-ar putea fi fatal.

Goodbye, Tudorel!

Problema este însă că, în timpul recuperării tovarășei în spital, cade comunismul în RDG. Medicii și familia cad și ei de acord că o asemenea veste poate crea un șoc emoțional ce poate fi periculos pentru o persoană atât de atașată de comunism. Așa că fiii tovarășei fac eforturi ca mama lor să creadă că redegiștii încă există, cu tot cu “închisoarea” aferentă.

Astfel că ei se chinuie să mai găsească prin magazine borcane cu castraveciori cum îi plăceau tovarășei și care nu se mai făceau în zorii capitalismului ce inunda estul Germaniei. Și tot fiii tovarășei aduc la spital un grup de copii costumați ca “pionieri” sau “șoimi ai patriei” pentru a-i cânta tovarășei versuri propagandistice deși aceste organizații comuniste pentru copii nu mai existau.

Totul mergea bine până când, într-o zi, în timp ce tovarășa privea pe fereastră din rezerva sa individuală, un elicopter a trecut prin fața spitalului transportând cu niște parâme o uriașă statuie a lui Lenin. Simbolurile comunismului erau îndepărtate. Acum îmi fac emoții și pentru Tudorel Stoica.

Chiar dacă el a trăit în capitalism încă din comunism pentru că prietenul lui, Vali Ceaușescu, l-a lăsat să emigreze în Occident, lucru interzis sub amenințarea morții pentru toți ceilalți fraieri care n-aveau pilele lui Tudorel. Și vajnicul căpitan n-a văzut prin Franța prin care l-a lăsat Valentin să joace pe franci, să respire libertate, că armata franceză rupe-n două campionatul din Hexagon.

Dar chiar și așa mi-e teamă că acum, după 35 de ani, într-o zi, pe lângă vila din Cotroceni a lui Tudorel, va trece un elicopter ducând o statuie gigantică a lui Ceaușescu. Poate chiar acel elicopter care făcea curse spre Târgoviște în decembrie ‘89.

Citește și:
„Doi sunt deja rezolvați. Mai aduc 3!” » Gigi Becali a stabilit transferurile, după 2-1 cu Rapid: „O să se înmoaie agentul lui”
Superliga
„Doi sunt deja rezolvați. Mai aduc 3!” » Gigi Becali a stabilit transferurile, după 2-1 cu Rapid: „O să se înmoaie agentul lui”
„Vreau să mă operez” » Florin Tănase le-a comunicat deja decizia celor de la FCSB. Cât va lipsi
Superliga
„Vreau să mă operez” » Florin Tănase le-a comunicat deja decizia celor de la FCSB. Cât va lipsi
Ce nu i-a spus nimeni lui Gâlcă
Opinii
Ce nu i-a spus nimeni lui Gâlcă
„Băi Bîrligea!” » Gigi Becali i-a răspuns prompt golgheterului, după protestul din FCSB - Rapid: „Ce nu știe el...”
Superliga
„Băi Bîrligea!” » Gigi Becali i-a răspuns prompt golgheterului, după protestul din FCSB - Rapid: „Ce nu știe el...”
EXIT din România - Unul dintre cele mai mari branduri premium elvețiene a închis firma locală
Profit.ro
EXIT din România - Unul dintre cele mai mari branduri premium elvețiene a închis firma locală

Comentarii (28)
STELISTUL1
STELISTUL1  •  28 Iunie 2025, 08:36

In sfarsit unul *** care da de pamant cu organizatiile astea *** si ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

danglumetu
danglumetu  •  28 Iunie 2025, 08:02
Postat de mircea_o pe 27 Iunie 2025, 21:22

Regula de care spui era în anii '60 și începutul '70. În anii 80, nici pomeneală să se mai aplice așa regulă. Prin urmare, când acuzi pe altul că minte uită te și la vorbele tale.

boloni, balan, piturca etc au plecat dupa '88! asa ca ramine cum am scris!

mircea_o
mircea_o  •  27 Iunie 2025, 21:22
Postat de danglumetu pe 27 Iunie 2025, 17:28

revin a treia oara: bietul mironica! daca are o fiere de varsat, minte cum respira! tudorel a plecat la 35(!) de ani la lens, regula era ca dupa 30 de ani se cam putea pleca. vezi camataru, pircalab, voinea, datcu, nunweillerIII etc! astia tot cu pile la valentin au plecat??? p. s.: sper ca ''moderatorul'' sa ma scuteasca de ''regulile comunitatii'' fiind vorba de incompetenta profesionala si multa rautate din partea lui mironica, ori abia asta inseamna ''nerespectarea regulilor comunitatii''! niciodata valentin ceausescu nu a fost alintat ''vali'' decit de jmekerasii ''spirituali''!

Regula de care spui era în anii '60 și începutul '70. În anii 80, nici pomeneală să se mai aplice așa regulă. Prin urmare, când acuzi pe altul că minte uită te și la vorbele tale.

Vezi toate comentariile (28)
Comentează