Articol de Darius Stănescu - Publicat duminica, 29 iunie 2025 18:13 / Actualizat duminica, 29 iunie 2025 19:14
Genoa, echipa patronată de Dan Șucu (62 de ani) și-a arătat interesul în a-l împrumuta pe Valentin Carboni (20 de ani), mijlocașul ofensiv debutat de Cristi Chivu (44 de ani) atât la Primavera, cât și la prima echipă a Interului.
Conform jurnalistului Nicolo Schira, antrenorul lui Genoa, Patrick Vieira ar fi cel care și-l dorește pe Carboni la Genoa începând cu această vară.
Genoa lui Dan Șucu vrea să-l împrumute pe Valentin Carboni
Schira a scris că Genoa este interesată momentan doar de un împrumut în cazul lui Carboni. Cele două cluburi încă nu s-au așezat la masă în vederea unor negocieri, întrucât Inter și Carboni sunt angrenați acum la Campionatul Mondial al Cluburilor.
Conform surselor autorizate din Italia, pe fir ar mai fi intrat și River Plate, echipă cu care Inter s-a duelat în grupa E a competiției intercluburi din SUA. Și argentinienii ar fi interesați pentru un eventual împrumut în cazul lui Carboni.
Carboni a fost împrumutat sezonul trecut la Marseille, în tricoul căreia a jucat doar 4 meciuri. Argentinianul a suferit în luna octombrie a anului trecut o ruptură de ligament încrucișat anterior, lucru care l-a făcut indisponibil pentru restul stagiunii precedente.
Până acum, Genoa a oficializat doar transferul lui Nicolae Stanciu, care a sosit în Italia din postura de jucător liber de contract.
12.000.000 de euroeste cota de piață a lui Valentin Carboni, conform Transfermarkt

Valentin Carboni: „Mister Chivu a crezut mereu în mine. M-a debutat la 16 ani”
Tânărul argentinian a fost promovat din nou de Chivu, de data aceasta la echipa mare a lui Inter, fiind inclus în lotul „nerazzurilor” pentru Campionatul Mondial al Cluburilor. Carboni este cel care a adus victoria echipei lui Chivu în prelungirile meciului cu Urawa Red Diamonds, 2-0.
„E un moment bun la Inter, miza este acum pe tineret. Poate că ne «văd» mai mult decât înainte, iar acum e Chivu, obișnuit să lucreze cu tinerii și să-i lanseze. Trebuie doar să tragem cât de tare putem pentru a avea șansele noastre. Dacă le merităm, sigur vor veni.
Cred că e prea devreme să vorbim despre asta, acum e Cupa Mondială a Cluburilor. Oricare ar fi soluția, știu că Inter crede și a crezut mereu în mine, la fel ca Mister Chivu.
Aveam 16 ani, era ianuarie. M-a chemat la lotul Primavera și mi-a oferit imediat șansa debutului. A avut încredere în mine din primul moment, îi voi mulțumi mereu. Acum că l-am regăsit, a evoluat foarte mult.
De-a lungul anilor a acumulat mai multă experiență din toate punctele de vedere și are un staff grozav, care îl va ajuta. În cere aceleași lucruri pe care mi le cerea și înainte. Vrea să joc de plăcere, să mă distrez și, poate, să șutez mai mult”, spune argentinianul de 20 de ani într-un interviu acordat cotidianului Gazzetta dello Sport.