Articol de George Nistor - Publicat miercuri, 09 iulie 2025 18:46 / Actualizat miercuri, 09 iulie 2025 18:56
Gyorgy Bognar (63 de ani) a prefațat duelul Paksi - CFR Cluj, din primul tur preliminar al Europa League. Antrenorul formației maghiare a avut un discurs ultra-defensiv în conferința de presă premergătoare partidei și s-a plâns de problemele de lot și pregătirea echipei.
Abordarea a fost aceeași și pentru Daniel Bode (38 de ani), atacantul și căpitanul „verzilor”, care ar „semna” pentru un rezultat de egalitate în prima manșă.
Paksi - CFR Cluj se joacă joi, de la 20:00, pe Fehervari uti stadion, din Ungaria. Meciul va fi transmis la TV pe Digisport 1, Primasport 1 și în format liveTEXT pe GSP.ro.
Antrenorul lui Paksi simte momentul greu
Bognar susține că accidentările din ultima vreme au dat peste cap planurile lui Paksi, ocupanta locului 3 în prima ligă a Ungariei, în stagiunea precedentă.
Tehnicianul consideră că perioada de pregătire a fost mult prea scurtă, astfe că jucătorii săi nu se află într-o formă fizică foarte bună.
„Pregătirea a fost scurtă până acum, deoarece primele zece zile le-am dedicat formării lotului, jucătorii au venit și au plecat, acest lucru este complet normal în această perioadă. Am avut două săptămâni în total la dispoziție pentru a ne pregăti pentru acest meci cu lotul existent, ceea ce nu a fost suficient, a fost foarte scurt.
Nu din cauza jucătorilor noi, ci mai degrabă din cauza problemelor care au apărut. Osvath are o hernie de disc, a fost operat, am decis să se opereze cât mai curând posibil. Adam Martin are o problemă la genunchi, nici el nu se poate antrena, a avut un al doilea control marți, nu știm încă rezultatele”, a declarat Gyorgi Bognar înainte de Paksi - CFR Cluj.
În continuare, antrenorul a făcut o paralelă între formația din Gruia și Corvinul Hunedoara, cea care a eliminat-o pe Paksi în preliminariile ediției trecute.
CFR este mult mai bună decât Corvinul, mai ales la capitolul atac. Șansele lor împotriva noastră sunt de 90-10% pe hârtie, dar să nu uităm că acest lucru este doar pe hârtie, va fi diferit pe teren. Avem un lot de 15-16 jucători pe care ne putem baza pentru meciul de joi. Nu avem nicio partidă disputată până acum, suntem în aceeași situație ca anul trecut pe vremea asta. Nu poți intra în primul meci crezând că vei avansa. Lecția pe care am învățat-o e că trebuie să faci primul meci strâns, pentru că totul se va decide în al doilea.
- Gyorgi Bognar, antrenor Paksi

8.43 milioane de eurovalorează lotul lui Paksi FC potrivit Transfermarkt.com, Cu aproape 21 de milioane mai puțin decât cel al CFR-ului
Căpitanul ar semna pentru 1-1 cu CFR Cluj
Un discurs asemănător a avut și Daniel Bode, veteranul echipei și golgheterul campionatului în 2024-2025, cu 15 goluri marcate.
Vârful a comparat duelul cu întâlnirea tur dintre FK Partizani Tirana și Ferencvaros, ultimul său meci european, disputat în 2016, când evolua pentru clubul din Budapesta.

În turul doi, CFR nu va fi cap de serie și poate da peste una dintre: Șahtior (dacă trece de primul tur), Braga, Midtjylland, Legia (dacă trece de primul tur), Anderlecht, FK Partizan (dacă trece de primul tur), Sheriff (dacă trece de primul tur) sau FC Lugano.
Aș semna pentru un scor de 1-1 pe care l-am obținut în primul meci, atunci. În acest moment simt că am slăbit, nu suntem pregătiți, dar am încredere în coechipierii mei, sper că toți vor arăta cel mai bine joi. Anul trecut am început sezonul crezând că va fi ultimul al meu, sunt motivat și voi fi și mai tare. Motivație am avut tot timpul, va fi la fel și acum.
- Daniel Bode, căpitanul lui Paksi