Articol de Marius Mărgărit, Daniel Grigore - Publicat sambata, 19 iulie 2025 20:24 / Actualizat sambata, 19 iulie 2025 20:48
U Cluj și UTA au remizat în etapa secundă a Superligii, 1-1, cu câte un gol în fiecare dintre reprize. Oaspeții au deschis scorul, Universitatea a egalat după revenirea de la cabine.
După galopul cu Metaloglobus, U Cluj a primit în această seară vizita unei alte performere a primei runde, UTA, cea care reușea să revină de la 0-3 la 3-3 cu Universitatea Craiova. Ultima repetiție pentru revenirea în cupele europene, când va întâlni, săptămâna viitoare, pe FC Ararat Armenia, în deplasare, în Conference League.
Cronică de Marius Mărgărit după U Cluj - UTA
Până atunci, un meci de Superligă ce promitea, cu două echipe cu poftă de gol și de spectacol. Ce a început vioi și echilibrat, chiar dacă era clar că gazdele vor avea mai mult mingea. Dar prima mare ocazie chiar a aparținut arădenilor, când fundașul golgheter Pospielov nu a reușit, din câțiva metri, central, să găsească poarta după centrarea lui Roman. Gazele au răspuns repede, cu un șut al lui Chipciu, din careu, care a ocolit și el ținta.
Pe măsură ce timpul trecea, U Cluj s-a instalat tot mai apăsat în jumătatea adversă, forțând pe benzi, prin Macalou și Thiam, dar ocaziile au apărut rar. La un raid al primului, Lukic nu a ajuns la întâlnirea cu golul.
Dar nici băieții lui Mihalcea nu au rămas datori, răspunzând cu tupeu pe o contră și o combinație între Costache și Zsori, ultimul șutând în plasa laterală. Semn că oaspeții nu veniseră să stea doar în tranșee.
De la bară la bară-gol
Și după ce Nistor n-a găsit decât "transversala" la pătrunderea lui Chipciu, UTA a lovit pe o altă contră de play-station: centrare Țuțu, foarfecă laterală Costache, Lefter n-a putut decât să respingă, iar Zsori a mișcat tabela, cu o execuție violentă, care a mușcat și bara de sus. Chiar dacă "U" avea posesia de peste 70%.
Normal, elevii lui Sabău au căutat să egaleze repede, au forțat, însă arădenii s-au închis bine, mai ales pe stânga, unde Țuțu, în ciuda diferenței de talie, a reușit să-l blocheze tot mai des pe Thiam.
Finalul reprizei chiar a fost al oaspeților, care au avut mai mult mingea. Și profitând de moleșeală clujenilor, au bifat încă o ocazie imensă a lui Tzioni, la centrarea lui Costache. Lefter a avut noroc, fiind mai mult luat la țintă de atacantul advers, singur în 5 metri. Putea fi 0-2, dar s-a intrat la cabine cu avantajul minim al oaspeților. "U" avusese mingea 67%, dar niciun șut pe poartă din 12 încercări. Cum să dai gol?!
Egalare rapidă, dar atât
La reluare, Sabău a făcut o triplă schimbare, renunțând la Artean și Murgia, extrem de discreți, și la Bic, care a muncit mult, dar fără inspirație.
Thiam a dat semnalul cursei spre egalare, însă Iliev a fost unde trebuia. Chipciu a tras primul șut pe poartă după aproape 9 minute. Dominarea clujenilor era tot mai apăsătoare, dar tot fără soluții în fața unei echipe care s-a apărat ordonat și a stat la pândă. Și Tzioni chiar a avut încă o mare șansă, dar Lefter l-a intuit.
Un henț copilăresc al lui Țuțu a provocat însă "libera" pe care Nistor a pus-o pe capul lui Capradossi, stoperul egalând tot cu ajutorul barei. Mihalcea a mutat, Mino Sota în locul risipitorului Tzioni. Adică o barieră în plus în calea tavălugului clujean. Care a continuat să preseze, însă lent și fără idei care să o apropie de remontada.
UTA a acceptat dominarea, dar nu și la orice pretenție ofensivă, care să dea mai multe momente de respiro apărării. În ultimele 10 minute, UTA s-a betonat, trecând la o defensivă cu 3 stoperi și încercând să țină de remiză.
Nici n-a fost prea greu, cu criza prin care a continuat să se împiedice U Cluj. Fabry a avut ultima șarjă, dar a irosit ocazia de a se revanșa împotriva fostei echipe.
Clujenii au rămas cu numai un punct. Dar și cu o repetiție cu adversar tenace și ordonat, poate ce-i trebuia înainte de Conference League. Iar UTA lui Mihalcea și-a mai trecut în cont un X, dar și regretul că, după ocazii, ar fi putut pretinde chiar mai mult.
FINAL » U Cluj - UTA 1-1
Au marcat: Capradossi '57 / Zsori '30
U Cluj - UTA, echipe de start:
U CLUJ (4-3-1-2): Lefter - Artean, I. Cristea, Capradossi, Chipciu (cpt.) - Murgia, Bic, Nistor - Thiam - Macalou, Lukic
Rezerve: Gertmonas, I. Chirilă - Chinteș, Miguel Silva, Codrea, Drammeh, G. Simion, Fabry, Bota, Bârstan, Trică
Absenți: Van der Werff (nerecuperat)
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
UTA (4-2-3-1): Iliev (cpt.) - Țuțu, Poulolo, Pospielov, Padula - Van Durmen, Ov. Popescu - V. Costache, Al. Roman, Tzioni - Zsori
Rezerve: Gorcea - Flavius Iacob, Benga, Hodoșan, Hrezdac, Al. Matei, Țăroi, Danciu, Mino Sota
Absenți: -
Antrenor: Adrian Mihalcea
Stadion: Cluj Arena
Arbitru: Adrian Cojocaru // Asistenți: Daniel Mitruți, Marius Marchidanu
Arbitru VAR: Rareș Vidican // Arbitru AVAR: Ferencz Tunyogi
Cele mai interesante informații despre U Cluj - UTA
Cele două formaţii s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 70 de ori, de 33 de ori s-au impus arădenii, de 22 de ori au câştigat clujenii, iar alte 15 partide s-au terminat la egalitate.
Palmares cu U Cluj gazdă: 35 jocuri - 18 victorii U Cluj - 7 remize - 10 succese UTA.
Primul meci a avut loc pe 8 decembrie 1946 şi s-a încheiat cu victoria categorică a arădenilor, scor 4-0, marcatori L. Bonyhadi dublă, I. Nicşa şi M. Toth.
Întâiul succes din contul studenţilor clujeni a venit un an mai târziu, pe 19 octombrie 1947, Universitatea-UTA 2-0, antrenori Nicolae Munteanu, respectiv Petre Steinbach.
Cea mai mare diferenţă de scor: 11 noiembrie 1962, UTA-Ştiinţa Cluj 5-0.
Ultimul succes izbutit de ,,șepcile roșii” în Superligă pe teren propriu: 31 mai 1995, Universitatea Cluj-UTA 2-1.
Cea mai recentă dispută directă din campionat: 2 decembrie 2024, Universitatea Cluj-UTA Arad 0-1, gol înscris de Jordan Kadiri.