SPORTURI  »  TENIS  »  UNICREDIT IAȘI OPEN

Irina Begu, confesiune onestă pe final de carieră: „Înainte eram mai afectată de înfrângeri și mai euforică la victorii”

Irina Begu salutând publicul la Iași Foto: Roxana Fleșeru
Irina Begu salutând publicul la Iași Foto: Roxana Fleșeru

Articol de , - Publicat luni, 14 iulie 2025 22:24 / Actualizat luni, 14 iulie 2025 22:24

Calificată în turul secund la UniCredit Iași Open, Irina Begu (34 de ani, locul 115 WTA) a vorbit despre apropierea finalului de carieră, despre felul cum privește acum meciurile, dar și despre o problemă de sănătate cu care se chinuie de câțiva ani.

Irina Begu și-a început cu multă siguranță parcursul de la UniCredit Iași Open, ea izbutind să se impună fără să stea prea mult pe teren în fața lui Nao Hibino, 6-1, 6-2 în 70 de minute. La puțin timp după ce a evoluat la Wimbledon, fiind singura „tricoloră” calificată în turul secund pe tabloul de simplu, ea s-a întors pe suprafața pe care se simte cel mai confortabil, zgura.

A fost un meci foarte bun, ținând cont că vin după iarbă. Adaptarea în mod normal o făceam un pic mai greu, dar de data asta chiar m-am simțit foarte bine. A fost un meci solid. Am jucat extrem de variat, inteligent, în multe situații și mă bucur că mi-am luat toate toate șansele pe care le-am avut”, a analizat Irina în conferința de presă de după meciul care a dus-o în turul secund la Iași.

Irina Begu: „Am știut cum vine mingea și la ce să mă aștept”

Ea și Hibino se mai întâlniseră de două ori, în săptămâni consecutive, pe hard, în urmă cu 9 ani, ambele meciuri în Brazilia. Atunci și-au împărțit victoriile, dar cât contează pentru ea unele partide peste care s-a așternut un o peliculă de timp, îi oferă în continuare indicii?

Cu siguranță păstrez indicii de atunci, pentru că știam foarte bine cum joacă, știam care sunt punctele ei forte. Practic, mi-a fost mult mai ușor să mă adaptez. N-am avut nevoie de acele game-uri în care ne tatonam una pe alta. Am știut exact cum vine mingea de la ea și la ce să mă aștept”, a explicat Begu.

Irina Begu, confesiune onestă pe final de carieră: „Înainte eram mai afectată de înfrângeri și mai euforică la victorii”
Irina Begu în acțiune la UniCredit Iași Open Foto: Roxana Fleșeru

Chiar dacă nu a fixat o dată anume sau un turneu pe care să-l considere cel de adio, Irina știe că finalul carierei este aproape. Iar asta îi influențează modul în care se bucură de victorii sau cum tratează înfrângerile.

„Cu siguranță, da, s-a schimbat toată perspectiva”, a admis ea. „Știu că sunt la sfârșit de carieră, încerc să mă bucur cât pot de mult de ea, știu că sunt foarte aproape, dar în același timp încerc să îndepărtez gândul acesta. Da, întorcându-mă la meciuri, înainte eram mult mai mult mai afectată dacă pierdeam meci și euforia era mult mai mult mai mare când câștigam. Acum, indiferent de de situație, încerc să păstrez un echilibru”, a punctat românca.

Irina joacă având montat un senzor de monitorizare a glicemiei. „Sunt niște probleme de sănătate pe care le am de ani de zile și în legătură cu care am fost destul de deschisă acum doi-trei ani. Am împărtășit un pic atunci. Mă mă foarte mult cu problema pe care o am și da, din păcate, nu merge în direcția în care mi-aș dori”, a dezvăluit ea.

„Nu vreau să intru în foarte multe amănunte pentru că dând anumite explicații, oarecum n-ar fi momentan în favoarea mea, ca sportivă. Promit că atunci când o să mă las de tenis o să dau mai multe detalii”, a asigurat ea.

Irina Begu, posibilă înfruntare cu o tânără jucătoare română

În turul secund, ea o va întâlni pe învingătoarea dintre Giulia Safina Popa (15 ani, locul 1225 WTA), venită din calificări, și Victoria Jimenez Kasintseva din Andora (19 ani, numărul 110 mondial).

Cu Giulia nu am jucat niciodată, mă bucur pentru ea, o felicit pentru că a făcut acest pas de a se califica pe tablou. Este un lucru mare având în vedere că are numai 15 ani. Cu Kasintseva am jucat destul de recent, la Parma. Sunt pregătită pentru oricare dintre ele, încerc să-mi impun jocul și să fac ce ține de mine”, a conchis Irina Begu.

Citește și:
Transferul iernii în Superliga?! Rapid încearcă marea lovitură în mercato: „100% ar fi nevoie de el”
Superliga
Transferul iernii în Superliga?! Rapid încearcă marea lovitură în mercato: „100% ar fi nevoie de el”
Fotbalistul de națională vrea să părăsească echipa din cauza soției! » Loredana i-a cerut plecarea din oraș
Campionate
Fotbalistul de națională vrea să părăsească echipa din cauza soției! » Loredana i-a cerut plecarea din oraș
FCSB are o nouă „perlă” » Detaliu impresionant în Superliga
Superliga
FCSB are o nouă „perlă” » Detaliu impresionant în Superliga
„Bombardiera Blondă” a incendiat rețelele sociale, la revenire: „Am sâni uriași și intenționez să-i arăt!”
Box
„Bombardiera Blondă” a incendiat rețelele sociale, la revenire: „Am sâni uriași și intenționez să-i arăt!”
Două mașini BMW foarte rare au ajuns la București FOTO
Profit.ro
Două mașini BMW foarte rare au ajuns la București FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Superlativele GSP » Ionel Dănciulescu are un mare favorit la Fotbalistul Anului. Care sunt topurile lui Danciu-gol pentru toate categoriile

7 situații ULUITOARE din istoria Anchetei Gazetei: are 10 titluri în România și NU a câștigat niciodată! N-a fost nici măcar pe locul 2! Și marele Costică Ștefănescu are o statistică-șocantă


Comentarii (1)
Trandafir
Trandafir  •  15 Iulie 2025, 10:19

Un meci frumos, felicitari, succes mai departe !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează