Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 15 iulie 2025 16:33 / Actualizat marti, 15 iulie 2025 17:52
Eduard Pap, 31 de ani, a fost omul meciului în Csikszereda - Dinamo (2-2), paradele sale stopând drumul „câinilor” spre victorie. Astăzi, a analizat pentru GSP.ro duelul teribil de la Miercurea Ciuc
Eduard Pap a fost apărătorul cel mai important al celor de la Csikszereda în remiza cu Dinamo (2-2), în primul meci al ardelenilor în Superliga. Și din nou „câinii” nu reușesc să învingă la Miercurea Ciuc, așa cum s-a întâmplat în duelul din Cupa României din 2018 și apoi în cel de la barajul de promovare/retrogradare din 2024.
Eduard Pap după ce-a fost cel mai greu de învins adversar pentru Dinamo: „Echitabil"
Eduard Pap a făcut o partidă remarcabilă contra roș-albilor, iar paradele sale din toate pozițiile au fost salvatoare în repriza secundă, practic, intervențiile sale au adus un punct ciucanilor la primul meci în Liga 1.

„De-abia am apucat să adorm pe la ora 5:00 dimineața după joc, a fost ceva intens. Cred că ați văzut și dumneavoastră că a fost un meci greu contra unei echipe valoroase a campionatului. Puteam câștiga, dar și pierde. Egalul a fost echitabil, zic eu.
Nu mi-a fost frică de faptul că generatorul nu va funcționa sau că am putea pierde (meciul) cu 3-0. Știam că există un generator funcțional, nu știu însă cauzele pentru care a picat nocturna. Bine că s-a aprins din nou, iar un punct este meritat.
La cum a decurs jocul este echitabil. Am avut la 2-1 vreo două ocazii de a ne desprinde, dar și ei la 2-2 tot vreo două de a ne învinge. Să fim realiști, a ieșit bine, acum să ne pregătim și să mergem cu moral să încercăm să învingem Slobozia", a declarat Edi Pap pentru Gazeta Sporturilor.
Eduard Pap despre scandalul din afara fotbalului: „Ar trebui să ne respectăm. Oamenii sunt serioși la Miercurea Ciuc, ce zic, aia fac"
Meciul Csikszereda - Dinamo a fost marcat de diverse scandaluri din afara gazonului, cu acuze legate de organzarea întâlnirii și cu scandări xenofobe. Toate au inflamat atmosfera și așa încordată.
„Am văzut mai multe după meci, pentru că atunci, în timpul jocului, eram concentrat la ceea ce era pe teren. Este un subiect care mă depășește... Eu cred că trebuie să ne respectăm, indiferent de culori, de numele echipei, mai ales că suntem în aceeași competiție.
Este o zonă sensibilă, de aceea cred că despre acest subiect ar trebui să vorbească alți oameni, nu eu. Îmi doresc să ne facem treaba pe teren, să fim primiți cu bine peste tot unde mergem, fiindcă, repet, trebuie să existe respect. Cu toții suntem parte a acestui spectacol numit fotbal.
Eu sunt mulțumit de faptul că sunt aici, la Miercurea Ciuc, că reprezint Csikszereda, oamenii sunt serioși, ceea ce zic, aia fac. Sincer, mi-e bine, mulțumesc lui Dumnezeu pentru oportunitatea oferită și m-am adaptat foarte bine. Sper să-i răsplătesc pentru încrederea oferită", a mai declarat Pap.
E doar începutul campionatului, eu, personal, vreau sa fim surpriza sezonului. Vrem să mergem pe omogenitate, dar trebuie să fim realiști, să vedem că suntem o echipă nou promovată, de aceea primul obiectiv ar trebui să fie salvarea de la retrogradare
Eduard Pap, goalkeeper Csikszereda
Eduard Pap a fost dorit de Dinamo în urmă cu un an și jumătate
În iarna 2024, pe când evolua la Gyor, în prima divizie maghiară, Edi Pap a fost în tratative avansate cu Dinamo, așa cum GSP.ro a informat la vremea respectivă.
„Da, așa e. Discuțiile au fost înaintate, doar că n-am mai ajuns la numitorul comun. Asta e, viața merge înainte. Nu știu ce și cum ar fi putut să fie. Important e ceea ce este. Am mai prins jocuri bune contra lui Dinamo, nu e primul acum.
Și la Botoșani am învins Dinamo de câteva ori. Am mai făcut și remize, am mai și pierdut, ca-n fotbal. Important este prezentul și viitorul", a conchis fotbalistul harghitenilor.
8echipe a adunat Pap în cariera sa: ACS Poli Timișoara, Luceafărul, ASA Târgu Mureș, FC Botoșani, Gyor, Oțelul Galați, Dumbrăvița și Csikszereda