Articol de Daniel Grigore - Publicat joi, 17 iulie 2025 17:55 / Actualizat joi, 17 iulie 2025 18:16
Daniel Pancu, 47 de ani, a analizat ce-l așteaptă pe succesorul lui pe banca reprezentativei de tineret, Costin Curelea (41).
Cu mandatul lui Pancu ajuns la final, FRF l-a promovat ca selecționer al naționalei U21 pe Costin Curelea, cel care între august 2023 și iulie 2025 a fost antrenorul reprezentativei U20.
Obiectivul lui Curelea va fi să califice naționala de tineret la Campionatul European pentru a cincea oară consecutiv. Noul selecționer nu va avea o misiune ușoară, România fiind repartizată într-o grupă care o conține și pe Spania, multiplă campioană continentală la acest nivel de vârstă.
Înainte ca naționala U21 să joace primul meci sub comanda lui Curelea, Daniel Pancu a numit un mare avantaj, dar și un minus de care va avea parte noul selecționer.
Daniel Pancu, despre misiunea lui Costin Curelea pe banca naționalei U21: „Are un mare avantaj, dar și un minus”
„Numirea lui este o decizie firească, normală. Același lucru s-a întâmplat cu mine. Este o generație pe care o cunoaște. Misiunea lui... Nu știu cum să-i spun. Dacă începem de la grupa de calificare, de la adversarii lui, înfruntând Spania cu siguranță are mult mai puține șanse la locul 1 decât ce șanse am avut noi cu Elveția.
Mai întâlnește Finlanda, o echipă deja cu tradiție la turneul ăsta final. Pentru noi a fost ceva groaznic în Finlanda (n.r. - „tricolorii” au pierdut acolo, 0-2).
În locul Albaniei și a Muntenegrului le are pe Cipru și Kosovo. Dar una peste alta cred că are la dispoziție cea mai experimentată generație la startul unei campanii de calificare. Spun lucrul ăsta pentru că pe 8 dintre ei i-am avut în pregătire, înainte să plece Tudose acasă și să rămână 7.
Sunt jucători care pot fi selecționați în continuare și pot duce această campanie. Toți au apucat să joace în această campanie, în afara lui Duțu [Matteo], care este născut în 2005 și din păcate nu a apucat să joace măcar puțin cu Slovacia.
Mai sunt jucători precum Musi, Mihnea Rădulescu, Mazilu, Rareș Pop, care au jucat în preliminarii. Deci sunt 11-12 jucători care au deja la activ o campanie de calificare și chiar prezența la turneul final.
Este un avantaj mare de tot, sunt convins că se va vedea experiența acestei campanii, acestui turneu final.
În schimb, dacă aș vedea un minus în comparație cu generația noastră, este faptul că nu-l va mai avea pe Munteanu, un golgheter. Sunt Burnete, Trică, nu știu ce alte variante are”, a afirmat Pancu la emisiunea „Liga DigiSport”.
Sub comanda lui Pancu, naționala U21 a câștigat grupa de calificare și a participat la Euro 2025, unde a pierdut pe linie cu Italia (0-1), Spania (1-2) și Slovacia (1-2).