FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ

Probleme mari pentru U Cluj! » Încă un om important ratează preliminariile Conference League: „E grav”

Ovidiu Sabău are probleme de lot la U Cluj
Ovidiu Sabău are probleme de lot la U Cluj

Articol de - Publicat sambata, 19 iulie 2025 14:22 / Actualizat sambata, 19 iulie 2025 15:55

Ioan Ovidiu Sabău (57 de ani) a anunțat că Jonathan Cisse (28 de ani), fundașul central adus de U Cluj de la Oțelul Galați, va lipsi între 5 și 6 săptămâni.

Jonathan Cisse a fost adus în această vară în locul lui Lucas Masoero, plecat liber de contract în Polonia. Acesta s-a accidentat în perioada de pregătire și nu a jucat în meciul cu Metaloglobus, scor 4-1, din prima rundă.

Sabău a anunțat la conferința de presă premergătoare meciului cu UTA, care se va juca de la 18:30, că problema lui Cisse este mai gravă decât clujenii credeau. Stoperul va lipsi 5 sau 6 săptămâni. Astfel, acesta ar urma să revină pe teren abia după preliminariile europene. Ardelenii debutează în Conference League joi, 24 iulie, împotriva celor de la Ararat Armenia.

Lovitura vine în contextul în care clujenii se vor putea baza pe Jasper van der Werff, celălalt stoper accidentat, abia în luna ianuarie.

Ioan Ovidiu Sabău, despre accidentarea lui Jonathan Cisse: „Are o problemă gravă”

Probleme mari pentru U Cluj! » Încă un om important ratează preliminariile Conference League: „E grav”
Jonathan Cisse, jucând pentru Oțelul / foto: Imago Images

„Un obiectiv este să pot să-i aduc la un nivel bun de pregătire și pe cei care au venit destul de târziu. Încet-încet, vor apărea și Capradossi, și Drammeh, și Lukic, care a avut niște probleme medicale și s-a recuperat. Sunt situații la care trebuie să te adaptezi la fiecare antrenament și în fiecare moment.

Merg pe acel nucleu care înțelege campionatul, iar fiecare jucător simte obiectivele noastre, publicul, campionatul nostru, dar sunt și ceilalți care au calitate, însă au și nevoie de timp. Jasper (n.r. Van der Werff) probabil până în ianuarie nu o să fie disponibil.

Din păcate, și Cisse, nu știm dacă atât de mult, dar și la el e o problemă mai gravă, eu zic că va lipsi minim 5-6 săptămâni. A avut o lovitură într-un amical și se pare că e mult mai grav decât ne-am așteptat noi”, a spus Ioan Ovidiu Sabău, la conferința de presă premergătoare meciului.

Iulian Cristea, Elio Capradossi și Andrei Artean ar putea juca pe postul de stoper, în absența celor doi.

Citește și:
Pus pe liber de Universitatea Craiova, după calificarea ratată dramatic! Și-a semnat sentința în dezastrul de la Atena
Conference League
Pus pe liber de Universitatea Craiova, după calificarea ratată dramatic! Și-a semnat sentința în dezastrul de la Atena
L-a distrus în direct pe Coelho: „Nu poți să faci așa ceva în prelungiri!”
Conference League
L-a distrus în direct pe Coelho: „Nu poți să faci așa ceva în prelungiri!”
Ce scriu grecii, după finalul ireal din AEK Atena - Universitatea Craiova: „Cadou minunat!”
Conference League
Ce scriu grecii, după finalul ireal din AEK Atena - Universitatea Craiova: „Cadou minunat!”
Vaișcovici, verdict în transferul „George Pușcaș la Dinamo”: „Mi-e teamă de un singur lucru”
Superliga
Vaișcovici, verdict în transferul „George Pușcaș la Dinamo”: „Mi-e teamă de un singur lucru”
EXCLUSIV Wizz Air analizează în România o posibilă operare de zboruri interne
Profit.ro
EXCLUSIV Wizz Air analizează în România o posibilă operare de zboruri interne
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează