INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

Eddie Howe pune capăt speculațiilor: „Isak rămâne la Newcastle”

Eddie Howe pune capăt tuturor speculațiilor: „Isak rămâne la Newcastle”. Foto: Imago Images
Eddie Howe pune capăt tuturor speculațiilor: „Isak rămâne la Newcastle”. Foto: Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 20 iulie 2025 16:17 / Actualizat duminica, 20 iulie 2025 16:23

Antrenorul lui Newcastle, Eddie Howe (37 de ani), a pus capăt speculațiilor privind plecarea lui Alexander Isak (25 de ani), declarând categoric că atacantul suedez va rămâne la „coțofene” și în sezonul următor.

Această declarație vine după absența lui Isak de la înfrângerea (0-4) suferită de Newcastle în amicalul cu Celtic, care a alimentat zvonurile despre un posibil transfer.

Eddie Howe confirmă că Alexander Isak rămâne la Newcastle

A fost decizia mea să nu joace. A călătorit cu noi la Glasgow, dar am decis să-l trimit înapoi din cauza speculațiilor intense”, a explicat Howe jurnaliștilor după meciul amical cu Celtic.

„Nu era corect pentru el să stea în tribună în mijlocul tuturor acestor zvonuri. Sunt însă sigur că va fi jucătorul lui Newcastle la finalul perioadei de transferuri. Alex este fericit aici, își iubește colegii, staff-ul tehnic, echipa. Sunt sigur că va fi cu noi la începutul sezonului."

Eddie Howe pune capăt speculațiilor: „Isak rămâne la Newcastle”
Alexander Isak, în tricoul lui Newcastle în meciul contra lui Arsenal / Foto: GettyImages

Howe a confirmat că a discutat cu Isak, lucru care, așa cum a subliniat, nu este neobișnuit, conform sportal.gr.

„Respect cariera unui jucător și știu cât de scurtă este. Alex a fost excepțional, s-a antrenat foarte mult și înțeleg perfect vâlvătaia creată în jurul numelui său", a adăugat antrenorul.

Isak a marcat 23 de goluri în Premier League sezonul trecut, performanță care l-a clasat pe locul doi în topul golgheterilor, după Mohamed Salah de la Liverpool (29 de goluri).

N-au putut cu Isak, au mers la Hugo Ekitike

Principala țintă a „cormoranilor” fusese Alexander Isak, dar Newcastle nu a luat în calcul să-l vândă pe vârful suedez, deși Liverpool era dispusă la plata a peste 120 de milioane de lire sterline. Blocată de Newcastle, campioana Angliei s-a reorientat rapid către Hugo Ekitike.

Cu tot cu bonusuri, suma de transfer convenită de cluburi depășește cu puțin borna de 95 de milioane de euro, conform The Athletic. Este cea mai importantă vânzare din istoria echipei din Frankfurt, ultima dintr-o serie de-a dreptul remarcabilă.

În ultimii ani, „vulturii” au primit tot 95 de milioane pentru Randal Kolo Muani (PSG), 75 pentru Omar Marmoush (Manchester City), 63 pentru Luka Jovic (Real Madrid) și 50 pentru Sebastien Haller (West Ham).

Liverpool se afla în căutarea unui atacant central după ce unul dintre jucătorii ei de atac, Diogo Jota, s-a stins din viață într-un accident rutier. Arne Slot îl mai are la dispoziție pe Darwin Nunez, dar este posibil ca uruguayanul să fie vândut în această vară.

Citește și:
Imagini emoționante după Hermannstadt - Rapid » Cristian Manea, în lacrimi, consolat de coechipieri
Superliga
Imagini emoționante după Hermannstadt - Rapid » Cristian Manea, în lacrimi, consolat de coechipieri
Decizia lui Ilie Bolojan după ce Mihai Neșu a reclamat plata impozitului de 36.000 de euro!
Stiri extrasport
Decizia lui Ilie Bolojan după ce Mihai Neșu a reclamat plata impozitului de 36.000 de euro!
Florin Prunea anunță dezastrul la o echipă de tradiție: „În 10 zile pune lacătul, dispare cu totul”
Liga 2
Florin Prunea anunță dezastrul la o echipă de tradiție: „În 10 zile pune lacătul, dispare cu totul”
Ce l-a surprins pe Costel Gâlcă în Hermannstadt - Rapid: „Adevărul e că nu mă așteptam”
Superliga
Ce l-a surprins pe Costel Gâlcă în Hermannstadt - Rapid: „Adevărul e că nu mă așteptam”
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează