INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

Uluitor! Transferul de 68 de milioane de euro părea rezolvat, dar totul s-a prăbușit pentru Tottenham

Morgan Gibbs-White // foto: Guliver/gettyimages
Morgan Gibbs-White // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat duminica, 27 iulie 2025 07:55 / Actualizat duminica, 27 iulie 2025 09:33

Transferul lui Morgan Gibbs-White la Tottenham părea ca rezolvat, cu clauza de reziliere activată și vizita medicală programată, dar totul a picat în contextul acuzațiilor clubului de care aparține mijlocașul, Nottingham Forest. În cele din urmă, internaționalul englez a semnat prelungirea cu „pădurarii”.

Morgan Gibbs-White părea să fie a doua lovitură a verii la Tottenham, care l-a adus în acest mercato și pe Mohammed Kudus de la West Ham. Aducerea mijlocașului de creație de la Nottingham Forest părea o formalitate, dar totul s-a prăbușit în contextul în care „pădurarii” au acuzat că Spurs ar fi abordat jucătorul fără să aibă permisiunea.

Transferul lui Morgan Gibbs-White la Tottenham părea rezolvat, dar totul s-a prăbușit

Tottenham o anunțase pe Nottingham Forest că va achita clauza de reziliere, în valoare de 60 de milioane de lire sterline (~68 în euro), a programat vizita medicală pentru fotbalist, dar aceasta nu a mai avut loc după ce Forest a început să amenințe că o va reclama pe Spurs, întrebându-se cum au știut londonezii despre clauzele private din contractul fotbalistului.

Cu transferul împotmolit, Gibbs-White s-a alăturat cantonamentului „pădurarilor” în Portugalia, iar sâmbătă a semnat prelungirea pe 3 ani cu Forest!

Morgan Gibbs-White: „Vreau să fac parte din construcția a ceva special”

Care a fost reacția pentru canalele clubului?

„Din momentul în care am ajuns aici, m-am simțit ca acasă la Forest. Sprijinul pe care l-am primit de la fani, de la colegi, de la toți cei din club a fost incredibil. Cred în ceea ce construim aici, cu susținerea lui Evangelos Marinakis și uriașa lui ambiție, vreau să fac parte din construcția a ceva special. Sunt entuziasmat pentru ce urmează”.

De altfel, Evangelos Marinakis, controversatul patron al clubului, nu putea lipsi din poza de prezentare a noului acord Forest - Gibbs-White, anunțat, bineînțeles, într-o manieră favorabilă lui:

„Declarație de intenție din partea proprietarului nostru, Evangelos Marinakis, cu Morgan Gibbs-White semnând un contract record pentru club, până în vara lui 2028”.

Este o mutare importantă pentru Forest, care a pierdut deja un om de bază în această vară, Anthony Elanga fiind cumpărat de Newcastle cu 61 de milioane de euro.

Citește și:
După ce și-a mărit sânii, jucătoarea de tenis a intrat pe o platformă pentru adulți » Va câștiga într-un an mai mult decât în întreaga carieră
Tenis
După ce și-a mărit sânii, jucătoarea de tenis a intrat pe o platformă pentru adulți » Va câștiga într-un an mai mult decât în întreaga carieră
Game over pentru Dinamo?! George Pușcaș solicită un salariu SF pentru Superliga
Superliga
Game over pentru Dinamo?! George Pușcaș solicită un salariu SF pentru Superliga
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
Superliga
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
KO în runda 6! Anthony Joshua i-a făcut o fractură dublă de mandibulă lui Jake Paul, în lupta de 200 de milioane $
Box
KO în runda 6! Anthony Joshua i-a făcut o fractură dublă de mandibulă lui Jake Paul, în lupta de 200 de milioane $
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează