Articol de Cezar Titor - Publicat miercuri, 30 iulie 2025 23:56 / Actualizat joi, 31 iulie 2025 00:37
Pe lângă partida celor de la FCSB cu Shkendija, la finele căreia campioana României a fost eliminată umilitor din Liga Campionilor, au mai avut loc alte 9 partide din turul doi preliminar al celei mai tari competiții intercluburi din lume, cunoscându-se întreaga configurație a următoarei faze.
Qarabag a câștigat cu 1-0 în fața celor de la Shelbourne, grație unei reușite în proprie poartă, și va juca cu Shkendija. Malmo rezolvaze ecuația calificării încă din tur, 4-1 cu RFS, dar s-a impus și în Suedia, 1-0.
După 0-0 în tur, Ludogorets - Rijeka a avut o desfășurare nebună, iar campioana Croației a fost eliminată, după 1-3, la general. Bulgarii au deschis scorul, Gojak a egalat, însă Rijeka a avut doi eliminați în final. S-a mers în prelungiri, iar Chochev și Ivanov au rezolvat calificarea pentru echipa care și-a instaurat hegemonia peste fotbalul din Bulgaria.
Pafos, echipa despre care Dan Petrescu a avertizat și a cerut atenție privind parcursul ciprioților în acest sezon european, a eliminat-o pe Maccabi Tel Aviv: 1-0, 2-1 la general. Panathinaikos nu a reușit să întoarcă scorul cu Rangers, izbutind doar o remiză pe teren propriu, 1-3 la general.
Cea mai spectaculoasă desfășurare a avut loc la Budapesta, unde Ferencvaros s-a impus cu 4-3 în fața celor de la Noah (Armenia), după 2-1 în tur.
Nici Servette - Viktoria Plzen nu a dezamăgit. După 1-0 în tur pentru elvețieni și avantaj încă din minutul 4 pe teren propriu, Plzen a punctat de două ori în două minute în prima repriză, restabilind egalitatea la general. Au urmat două eliminări, câte una de fiecare parte, apoi lovitura de grație a lui Rafiu Durosinmi, de la punctul cu var.
Toate rezultatele serii în Liga Campionilor:
Qarabag - Shelbourne 1-0 (4-0)
Malmo - RFS 1-0 (5-1)
Ludogorets - Rijeka 3-1 (3-1)
Ferencvaros - Noah 4-3 (6-4)
Maccabi Tel Aviv - Pafos 0-1 (1-2)
FCSB - Shkendija 1-2 (1-3)
Panathinaikos - Rangers 1-1 (1-3)
Breidablik - Lech Poznan 0-1 (1-8)
Salzburg - Brann 1-1 (5-2)
Servette - Viktoria Plzen 1-3 (2-3)
Cum arată împerecherile pentru turul trei preliminar de UCL:
Salzburg - Club Brugge
Dinamo Kiev - Pafos
Kairat Almaty - Slovan Bratislava
Shkendija - Qarabag
Lech Poznan - Steaua Roșie Belgrad
Ludogorets - Ferencvaros
Malmo - Copenhaga
Rangers - Viktoria Plzen
Feyenoord - Fenerbahce
Nice - Benfica
Partidele din turul trei vor avea loc pe 5 și 6 (turul). respectiv 12 august (returul).
Gică Popescu, investiție de 70 de milioane de euro » În ce își transformă academia de fotbal