OPINII  »  EDITORIAL

Se reia treaba la „Flamaropol”. Uraaa! Să-i credem?!

Editorial Marius Mărgărit
Editorial Marius Mărgărit

Articol de - Publicat luni, 04 august 2025 20:03 / Actualizat marti, 05 august 2025 09:53

Pare aproape incredibil, chiar de domeniul SF, la ce se întâmplă acum prin țară. Dar, vă vine sau nu să credeți, se reiau lucrările la noul patinoar „Mihai Flamaropol”. Uraaaa! Nici nu-ți vine să crezi că Primăria Capitalei s-a trezit, după ce, prin 2019, la 3 ani de la demararea demolării și începerea construcției, plus câteva milioane de euro cheltuiți, anunța că renunță la proiect.

Am fost acolo când escavatoarele mușcau prima dată din bătrânul patinoar, în martie 2016. A fost și marele hocheist Alexandru Hălăucă. Avea 58 de ani și era emoționat. Începuse să joace acolo de la vârsta de 11 ani, când patinoarul nu era încă acoperit.

Demolarea urma să dureze 70 de zile, apoi trebuia să înceapă lucrările. Contractul, de 22 de milioane de euro pe atunci, fusese câștigat de combinația UTI- Astaldi, iar noul "Mihai Flamaropol" ar fi fost gata, conform planurilor, în 36 de luni. Au trecut 113 luni! Acum, Hălăucă va împlini, în august, 68 de ani!

Au fost războaie mari prin tribunale, între constructori și oficiali. Încă mai sunt. S-au dat și niște milioane de euro. Cine plătește? Nu se știe, e incert ca și capătul Universului.

Vă dați seama că m-a încercat ceva între emoție și scârbă când am auzit că, în sfârșit, se face ce trebuia făcut de atâția amar de ani.

Acum, un primar interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a făcut marele anunț. Sper să nu fie și anunțul tot unul "interimar".

S-a pus de o alianță cu Primăria Sectorului 2, ambele părți pun jumate din costurile de 30 de milioane, că deh, s-a schimbat lumea, totul e mult mai scump ca acum 9 ani. Și cică la finalul lui 2026, Bucureștiul va avea, în sfârșit, un patinoar modern, de 3.600 de locuri, un centru multifuncțional de fapt, care va mai avea și alte dependințe, bazin de înot, săli de sport, magazine etc.

Ce Polivalentă frumoasă am fi avut....

Nu mă grăbesc să mă entuziasmez prea tare. Am trăit multe d-astea de peste trei decenii de când sunt în presa sportivă. Am văzut cum promisiunile certe se evaporă după numai câțiva ani în aburii memoriei politicienilor. Oamenii se schimbă, vin alții, cu alte priorități sau interese, banii se duc, nimeni nu știe unde, și rămânem cu iluziile.

Cel mai bun exemplu este celebra Sală Polivalentă din București. Știți povestea, România obținea prin 2015 organizarea Campionatelor Europene de Gimnastică din 2017 în baza unor poze cu noua Sala Poilvalentă.

Tot un proiect clar, bătut în cuie. Prestigiul școlii românești de gimnastică și imaginile cu minunata "Polivalentă" ce urma să lumineze Bucureștiul au fost argumentele să învingem contracandidata Danemarca.

Pentru contract au concurat două concerne, încă din 2014, de când proiectul de 80 de milioane de euro a fost scos la licitație de Primăpria Capitalei. Italienii de la Astaldi și austriecii de la Strabag. S-au bătut așa de îndârjit în contestații peste contestații, că la ora când Campionatul European de Gimnastică se desfășura, la București nu se săpase nicio lopată. Iar "meciul" Astaldi- Strabag se tot juca prin instanțe.

Noroc că am avut Sala Polivalentă de la Cluj, care a fost o gazdă perfectă. Altfel ne făceam de râs, competiția s-ar fi mutat prin Ungaria sau cine știe pe unde. Pe unde au săli polivalente moderne, construite și verificate în zeci de competiții internaționale, nu poze.

Între timp, s-a mai făcut un proiect pentru Sala Polivalentă. Altul, mai mare, mai frumos. S-a făcut și un studiu de fezabilitate. Alți bani, altă distracție. I-a încurcat însă bătrânul turn de parașutism de lângă Arena Națională.

Era chiar în mijlocul noii locații și de prin 2019 Primăria a tot încercat, dar nu a reușit să obțină de la Guvern acordul de a-l demola. Așa că totul a căzut. Proiectul "Polivalentei", nu turnul de parașutism, care e bine mersi tot acolo, chit că are aproape 80 de ani. Poate cade singur.

Așa că nu-mi fac iluzii cu noul "Mihai Flamaropol". Sper ca de data asta să mă înșel, și Alexandru Hălăucă să apuce să vadă meciuri pe noul patinoar. L-am sunat. Știți ce mi-a spus? "Nu mai cred nimic până nu-l văd construit! De promisiuni sunt sătul!". Și eu! Și noi!

Citește și:
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Superliga
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Campionate
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Noutati auto
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
VIDEO
Profit.ro
VIDEO "Trenul cu care facem cruce" - imagini dintr-un tren modernizat cu vagon restaurant

Comentarii (2)
Ninel
Ninel  •  05 August 2025, 16:41

cum e corect, escavator sau excavator?, asta numa Google sau Gresit.ro ne poate spune, ca ce o fi aia Primăprie nici dl Halauca nu cred ca stie

Ritchie
Ritchie  •  04 August 2025, 20:22

vine iarna şi îngheaţă lucrările

Vezi toate comentariile (2)
Comentează