FOTBAL  »  Superliga  »  TURUL 3

VIDEO Căpitanul FCSB-ului a răbufnit: „Toată lumea stă și dă în noi pe la televizor!”

Adrian Șut, căpitan cu Drita. Foto: Ionuț Iordache (GSP) +39   FOTO
Adrian Șut, căpitan cu Drita. Foto: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de - Publicat joi, 07 august 2025 23:59 / Actualizat vineri, 08 august 2025 04:25

Adrian Șut, 26 de ani, căpitanul celor de la FCSB, a comentat victoria cu Drita, 3-2, în manșa 1 a turului 3 preliminar din Europa League.

FCSB a fost condusă cu 2-0 și la orizont se întrevedea a cincea înfrângere consecutivă pentru campioana României. Dar roș-albaștrii s-au scuturat și au înscris de 3 ori în ultima jumătate de oră, pentru a merge cu un mic avantaj în Kosovo.

Iată cum a comentat căpitanul Adrian Șut!

„A fost o partidă dificilă. Nu am început meciul așa cum ne-am dorit, am luat gol foarte repede. A doua repriză la fel, dar suntem foarte fericiți că am reușit să marcăm de 3 ori și să întoarcem rezultatul în favoarea noastră.

Nu putem zice că «gata, ne-am revenit». Au fost și astăzi câteva lucruri care nu au fost cum trebuie. Dar este foarte important pentru noi, pentru psihicul nostru că am reușit să întoarcem, să facem un joc bun, chiar dacă am luat golurile foarte repede, pe început de repriză. Dar cred că am dominat ambele reprize și am meritat această victorie.

Trebuie să fim pregătiți pentru orice. Nu ne așteaptă nimeni, important este să câștigăm”, a afirmat Șut la PRO TV.

VIDEO. Adrian Șut a răbufnit după FCSB - Drita: „Toată lumea stă și dă în noi pe la televizor!”

Ulterior, întrebat despre această perioadă nefastă - 4 înfrângeri consecutive până astăzi -, Șut a răbufnit la adresa criticilor:

„Cred că este normal ca în fotbal să ai și perioade mai dificile. În momentele cele mai grele se văd caracterele puternice, se vede că suntem un grup nu doar când eram bine. Am văzut multe lucruri spuse la televizor, că nu mai suntem același grup. Nu, suntem aceiași jucători, același grup. Sunt și nereușite în fotbal, se întâmplă.

Toată lumea stă și dă în noi pe la televizor, că nu mai suntem uniți, că e debandadă... Nu e aceasta problema. Se întâmplă, pur și simplu, să nu reușești să câștigi. Dar cred că suntem în continuare uniți și am dat dovadă de asta. E mult mai greu să revii de la 0-2, să treci peste într-o perioadă în care ai numai înfrângeri. Vom arăta în continuare că suntem o echipă”.

Cât despre partida retur, de joia viitoare, a afirmat că „va fi dificil, trebuie să muncim mult mai mult și să pregătim returul foarte bine”.

Citește și:
De la Voluntari, la „dublă” cu Real Madrid! Jefte Betancor, după ce a eliminat-o din Cupă: „Bestii!”
Campionate
De la Voluntari, la „dublă” cu Real Madrid! Jefte Betancor, după ce a eliminat-o din Cupă: „Bestii!”
Andrei Nicolescu, prima reacție după oferta-mamut primită de Dinamo pentru Cîrjan: „Suporterii să înțeleagă”
Superliga
Andrei Nicolescu, prima reacție după oferta-mamut primită de Dinamo pentru Cîrjan: „Suporterii să înțeleagă”
Albacete - Real Madrid 3-2 » Meciul carierei! Jefte a ELIMINAT-O pe Real din Cupa Spaniei, la debutul lui Arbeloa!
Campionate
Albacete - Real Madrid 3-2 » Meciul carierei! Jefte a ELIMINAT-O pe Real din Cupa Spaniei, la debutul lui Arbeloa!
Ilie Dumitrescu a semnat și a fost prezentat oficial: „Sunt onorat să vin aici”
Superliga
Ilie Dumitrescu a semnat și a fost prezentat oficial: „Sunt onorat să vin aici”
O nouă lovitură pentru români: Posibile taxe dublate pe casă și anul viitor
Profit.ro
O nouă lovitură pentru români: Posibile taxe dublate pe casă și anul viitor
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cosmin Olăroiu, investiție de milioane de euro într-un proiect major din București

Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă


Comentarii (10)
oase92
oase92  •  08 August 2025, 11:49

Toată lumea dă în voi pentru că, după supercupă, unde prestația echipei a fost bună, a urmat o prăbușire absolut inexplicabilă în fața unor echipe mult mai slab cotate, cu un joc de neînțeles, cu greșeli individuale în serie, la fiecare meci, cu o apatie în exprimare, cu ”execuții” tehnice de te cruceai, creativitate și viteză zero pe care nu aveai cum să le justifici (inclusiv la jucători la care nu te așteptai :Șut, Olaru, Tănase, M.Popescu, Cisotti, Radunovici, Crețu, Ngezana, Târnovanu), dublate de prestații oscilante ale tinerilor Toma, Cercel, Perianu, Tavi Popescu, Lixandru, Politic, Gheorghiță, Stoian.

danglumetu
danglumetu  •  08 August 2025, 10:46

becali il va premia cu certitudine pt modestia si realismul unui asa discurs! cum sa nu performezi cu asa atitudine!? daca n-ar fi pierdut cele patru meciuri anterioare nici ca si-ar fi dat seama ce grup unit sint! asadar, tineti-o tot asa si veti fi si mai uniti!

danucinestie
danucinestie  •  08 August 2025, 08:33

Profund...

Vezi toate comentariile (10)
Comentează