INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GERMANIA

Scandal la Schalke: jucător dat afară din cauza câinelui

Câinele lui Sylla, Ghost, a ajuns într-un adăpost din Essen / Foto: Bild
Câinele lui Sylla, Ghost, a ajuns într-un adăpost din Essen / Foto: Bild

Articol de - Publicat joi, 14 august 2025 09:26 / Actualizat joi, 14 august 2025 09:52

Atacantul lui Schalke, Moussa Sylla (25 de ani), este acuzat că și-a abandonat câinele, care a ajuns la un adăpost! Riscă o amendă sau, în cel mai rău caz, 2 ani de închisoare.

Ghost, un câine dintr-o rasă mixtă, cu o proporție mare de American Staffordshire Terrier, a fost adus ilegal în Germania și cumpărat de jucătorul lui Schalke, Moussa Sylla. Însă ulterior, atacantul în vârstă de 25 de ani l-a lăsat unei dresoare și i-ar fi spus unui angajat de la club că nu-l mai interesează.

Scandal la Schalke: jucător dat afară din cauza câinelui
Moussa Sylla, atacantul lui Schalke 04 / Foto: Imago

Moussa Sylla, pe picior de plecare de la Schalke. Oferte de la 4 cluburi

Patrupedul a ajuns în 5 august la Adăpostul de Animale „Albert Schweitzer” din Essen, unde se află și acum. Deoarece „Ghost” este considerat un „câine periculos” conform Legii privind câinii din landul Renania de Nord-Westfalia și nu ar fi trebuit importat fără documentele corespunzătoare, Sylla riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la doi ani sau o amendă!

Dar până atunci, se pare că întreaga situație i-a deranjat serios pe șefii clubului, care i-ar fi sugerat atacantului să-și găsească un nou loc de muncă. Conform publicației franceze L'Équipe, patru cluburi (Sevilla, Valencia, Swansea, Angers) sunt interesate de Sylla.

Câinele Ghost va fi returnat în țara sa de origine

Nici câinele său nu va mai rămâne prea mult timp la adăpostul din Essen. Nicole Mutschke, avocat și expert juridic BILD, a explicat că „dacă o anumită rasă canină, cum ar fi un Pit Bull Terrier sau un American Staffordshire Terrier, este importată ilegal, autoritățile iau măsuri.

Există șanse mari ca animalul să fie apoi returnat în țara sa de origine. Acest lucru este reglementat de Secțiunea 4 din Ordonanța privind transportul și importul de câini”.

Comunicatul publicat de avocatul lui Moussa Sylla: „Dresoarea a reținut ilegal câinele. Nu e abandonat”

Reacția lui Moussa Sylla? Un comunicat publicat de avocatul său francez, Dylan Bourkab. „Fără a efectua o verificare temeinică a faptelor, presa a răspândit acuzații nefondate și manipulate provenite de la îngrijitoarea câinelui Ghost, al cărui nume real este Luffy. Ea a ales în mod deliberat să întrerupă orice contact cu familia Sylla, în ciuda solicitărilor repetate ale acesteia de a i se returna animalul.

Este important de subliniat că Ghost nu a fost niciodată abandonat. Această dresoare a reținut ilegal câinele și toate documentele oficiale referitoare la el, într-o încercare nejustificată de a-i revendica dreptul de proprietate. În plus, aceeași dresoare a cerut o sumă de bani, deghizată în donație către societatea sa protectoare a animalelor, ca o condiție pentru returnarea câinelui clienților mei”, a susține Bourkab.

Citește și:
Cum a fost surprins Valeriu Iftime la FC Botoșani - Rapid: a încălcat legea și riscă sancțiuni
Superliga
Cum a fost surprins Valeriu Iftime la FC Botoșani - Rapid: a încălcat legea și riscă sancțiuni
„Ratarea secolului” în Botoșani - Rapid » Faza care va face înconjurul lumii! Halucinant cum a trimis Petrila cu poarta goală
Superliga
„Ratarea secolului” în Botoșani - Rapid » Faza care va face înconjurul lumii! Halucinant cum a trimis Petrila cu poarta goală
Gigi Becali a anunțat 5 plecări de la FCSB! Jucătorii de top din Superliga care nu mai ajung la campioană: „La ei s-a închis! Nu mă interesează”
Superliga
Gigi Becali a anunțat 5 plecări de la FCSB! Jucătorii de top din Superliga care nu mai ajung la campioană: „La ei s-a închis! Nu mă interesează”
Noul model Dacia a fost zărit pe străzi! Imagini-spion cu mașina » Urmează să fie lansată în 2026: „Arată ciudățel”
Noutati auto
Noul model Dacia a fost zărit pe străzi! Imagini-spion cu mașina » Urmează să fie lansată în 2026: „Arată ciudățel”
FOTO Lanț celebru de restaurante intră în România
Profit.ro
FOTO Lanț celebru de restaurante intră în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Soluția de urgență? Un fost mare internațional, pregătit să-i ia locul lui Arne Slot la Liverpool

Louis Munteanu, INTERZIS la interviu?! » Iuliu Mureșan a intervenit în direct și a explicat ce s-a întâmplat după meci


Comentarii (2)
Ciprian_Birtea
Ciprian_Birtea  •  14 August 2025, 12:21
Postat de Taffarel pe 14 August 2025, 11:58

Ce pretentii poti avea de la un Moussa? Cu siguranta ca patrupedul era mult mai inteligent decat bipedul, motiv pentru care primul a fost abandonat! :-(

Dacă era așa de nevinovat bipedul, făcea reclamație la poliție.

Taffarel
Taffarel  •  14 August 2025, 11:58

Ce pretentii poti avea de la un Moussa? Cu siguranta ca patrupedul era mult mai inteligent decat bipedul, motiv pentru care primul a fost abandonat! :-(

Vezi toate comentariile (2)
Comentează